CENUȘĂREASA (4)

de frații Grimm.

Urmare la Cenușăreasa (3)

A treia zi, Cenușăreasa așteptă până ce plecară din nou părinții și surorile vitrege și-apoi se duse iar la mormântul maică-sii și-i grăi pomului: 

"Alunaș drag, alunaș,

Scutură-te, rogu-te-aș,

Și mă-mbracă-n strai de-argint,

Numa-n aur și argint !"

De data asta, păsărica îi aruncă o rochie atât de frumoasă și de strălucitoare, cum nu s-a mai văzut alta pe lume, iar condurii erau cu totul și cu totul din fir de aur. Când se ivi la petrecere îmbrăcată cu rochia aceea, oaspeții nu mai știură ce să mai zică, uimiți de atâta frumusețe nepământeană. 

Feciorul de împărat dănțui iarăși numai cu dânsa, și de venea vreunul și căuta s-o poftească la joc, numai ce-i zicea aceluia, drept în față: 

- Nu se poate, că dănțuiește numai cu mine ! 

Când să se ivească zorile, Cenușăreasa dădu iar să plece pe nesimțite, dar feciorul de împărat se luă numaidecât după dânsa. Și se întâmplă ca zgâtia de fată să se strecoare cu atâta dibăcie, că tânărul crai îi pierdu și de astă dată urma... 

Vezi însă că el pusese la cale un vicleșug, poruncind să se ungă din vreme treptele cu smoală. Și când Cenușăreasa coborî câteva trepte, condurul din piciorul stâng îi rămase agățat în smoală. Feciorul de împărat îl ridică și-n palma lui stătea acum un condur mic și drăgălaș, împletit cu totul și cu totul din fir de aur. A doua zi se grăbi la tatăl fetelor și, arătându-i condurul, îi zise: 

- Fata pe-al cărei picior se va potrivi condurul acesta, numai aceea îmi va fi nevastă juruită și de nici o alta, în afară de ea, n-am nevoie ! 

Când auziră spusele tânărului crai, cele două fete ale mașterei se bucurară grozav, fiindcă și ele aveau piciorul micuț. Cea mai mare se duse cu pantoful în iatac și, de față cu mamă-sa, dădu să-l încalțe. Dar pas de-l încalță dacă poți ! Degetul cel mare nu încăpea defel, că tare mic mai era condurul ! Dacă văzu asta maștera, se întunecă la față, dar nu pregetă să-i pună-n mână un cuțit, zicându-i: 

- Ce mai aștepți ? Taie-ți degetul de la picior, că o să fii curând împărăteasă și n-o să mai trebuie să umbli pe jos ! 

Fata își reteză degetul și cu chiu cu vai încălță condurul. Apoi, abia putând să-și stăpânească durerea, se înfățișă înaintea tânărului crai și acesta, urcând-o pe cal, lângă el, porni cu ea către casă, socotind-o aleasa inimii lui. 

Dar vezi că drumul de înapoiere ducea pe dinaintea mormântului și când fură să treacă pe acolo, numai ce auziră pe cele două porumbițe strigând dintre crăcile alunului: 

"Vai, conduru-i tare mic: 

Parcă-n clește-așa strânge ! 

Și-năuntru-i plin de sânge, 

Că tot curge pic cu pic... 

Nu-i mireasa-adevărată ! 

Ea-i pe-aproape și te-așteaptă..." 

* * *

Urmează Cenușăreasa (5)