Balada lui Constantin Brâncoveanul

Brâncoveanul Constantin,
Boier vechi și Domn creștin,
De averi ce tot strângea, 
Sultanul se îngrijea 
Și de moarte-i hotăra, 
Căci vizirul îl pâra. 

Într-o joi de dimineaţă,
Zi scurtării lui din viaţă,
Brâncoveanu se scula,
Faţa blândă el spăla,
Barba albă-şi pieptăna,
La icoane se-nchina;
Pe fereastră el căta
Şi amar se spăimânta !

- Dragii mei, coconi iubiţi !
Lăsaţi somnul, vă treziţi,
Armele vi le gătiţi,
Că pe noi ne-a-nconjurat
Paşa cel neîmpăcat,
Ieniceri cu tunuri mari
Ce sparg ziduri cât de tari !

Bine vorba nu sfârşea,
Turcii-n casă năvălea,
Pe toţi şase mi-i prindea
Şi-i ducea de-i închidea
La Stambul, în turnul mare
Ce se-nalţă lângă mare,
Unde zac feţe domneşti
Şi soli mari împărăteşti.
Mult acolo nu zăceau
Că sultanu-i aducea
Lângă foişorul lui
Pe malul Bosforului.

- Brâncovene Constantin,
Boier vechi şi domn creştin,
Adevăr e c-ai gândit,
Pân-a nu fi mazilit,
Să desparţi a ta domnie
De a noastră-mpărăţie ?

Că de mult ce ești avut,
Bani de aur ai bătut,
Făr-a-ţi fi de mine teamă,
Făr-a vrea ca să dai seamă !

- De-am fost bun, rău la domnie
Dumnezeu singur o ştie;
De-am fost mare pre pământ,
Cată-acum de vezi ce sunt !

- Constantine Brâncovene !
Nu-mi grăi vorbe viclene !
De ţi-e milă de copii
Şi de vrei ca să mai fii,
Lasă legea creştinească
Şi te dă-n legea turcească !

- Facă Dumnezeu ce-o vrea !
Chiar pe toţi de ne-aţi tăia
Nu mă las de legea mea !

Sultanul din foişor
Dete semn lui imbrohor,
Doi gealaţi veneau curând
Săbiile fluturând,
Şi spre robi dacă mergeau
Din coconi îşi alegeau
Pe cel mare şi frumos
Şi-l puneau pe scaun jos.
Şi când spada repezea
Capul iute-i reteza !
Brâncoveanu greu ofta:
„Doamne, fie voia Ta !”

Cei gealaţi iarăşi mergeau
Şi din doi îşi alegeau
Pe cel gingaş mijlociu,
Cu păr neted şi gălbiu,
Şi pe scaun îl punea
Şi capul îi reteza !
Brâncoveanu greu ofta:
„Doamne, fie voia Ta !”

Sultanul se minuna
Şi cu milă îi grăia:
- Brâncovene Constantin,
Boier vechi şi domn creştin !
Patru fii tu ai avut,
Din ei, trei ţi i-ai pierdut,
Numai unul ţi-a rămas !
Cu zile de vrei să-l las,
Lasă legea creştinească
Şi te dă-n legea turcească !

- Mare-i Domnul Dumnezeu !
Creştin bun m-am născut eu,
Creştin bun a muri vreu…
Taci drăguţă nu mai plânge
Că-n piept inima-mi se frânge,
Taci şi mori în legea ta,
Că tu ceru-i căpăta !

Imbrohorul se-ncrunta,
Gealaţii înainta,
Şi pe blândul copilaş,
Dragul tatii fecioraş,
La pământ îl arunca
Şi zilele-i ridica
Brâncoveanu greu ofta
Şi din suflet cuvânta:
„Doamne, fie voia Ta !”

Apoi el se-ntuneca,
Inima-i se despica,
Pe copii se arunca,
Îi bocea, îi săruta,
Şi turbând apoi striga:
- Alelei ! Tâlhari păgâni !
Alei ! Voi feciori de câini !
Patru fii eu am avut,
Pe toţi patru i-aţi pierdut!
Dar-ar Domnul Dumnezeu
Să fie pe gândul meu:
Să vă ştergeţi pre pământ
Cum se şterg norii de vânt,
Să n-aveţi loc de îngropat,
Nici copii de sărutat !

Turcii crunt se oţărau
Şi pe dânsul tăbărau
Haine mândre le rupeau, 
Trup de piele jupuiau, 
Pielea cu paie-o umpleau, 
Prin noroi o tăvăleau 
Și de-un paltin o legau, 
Și râzând așa strigau:
- Brâncovene Constantin, 
Ghiaur vechi, ghiaur hain, 
Cască ochii-a te uita, 
De-ți cunoști tu pielea ta !

- Câini turbaţi, turci, liftă rea !
De-aţi mânca şi carnea mea,
Să ştiţi c-a murit creştin
Brâncoveanu Constantin !

Sfârșit

Găsești povestirea baladei pe blogul 

Povestiri pe scurt de lecturi școlare !

Ai putea să mai citești:

• Novac și corbul
• Miorița
• Mănăstirea Argeșului