Bobocul de rață cel urât (4)

de Hans Christian Andersen.

Urmare la Bobocul de rață cel urât (3)

Nimeri la o cocioabă așa de veche și dărăpănată, de parca nu știa nici ea în ce parte să se prăbușească: și atunci rămânea tot în picioare. Furtuna era în toi și bietul boboc fu nevoit să se oprească și să se adăpostească lângă cocioabă; toate-i mergeau din ce în ce mai rău. Atunci băgă el de seamă că o ușă era ieșită din țâțâni; putea deci să intre înăuntru; ceea ce și făcu.

Acolo locuia o femeie bătrână, cu motanul și cu găina ei; și motanul, "nepotul ei" - fiindca așa-i zicea ea, știa să-și rotunjească spinarea și să toarcă frumos; știa chiar să scapere scântei, dacă-i frecai bine spinarea în răspăr. Găina avea niște picioare foarte scurte, făcea oua minunate și bătrâna o iubea ca pe copilul ei.

A doua zi îl văzură pe bobocul cel străin. Motanul începu a miorlăi și găina a cârâi.

- Dar ce este ? întrebă femeia, uitându-se în jurul ei. Şi cum ea nu vedea tocmai bine, crezu că-i vreo rață mare care se rătăcise.

- Iaca un noroc pe noi, zise bătrâna, o să avem de-acu ouă de rață. Numai de n-ar fi rățoi ! În sfârșit, o să vedem.

Așteptă ea vreo trei săptămâni, dar nu văzu nici un ou. Motanul era stăpânul în casa aceea, iar găina era stăpâna; așa că aveau obiceiul să spună: "Noi și lumea"; ei amândoi credeau că fac jumătate și chiar cea mai bună jumătate din lume. Bobocul îndrăzni să gândească și el că ar putea să mai încapă și alte păreri; dar aceasta o supără foc pe găină.

- Poți să faci ouă ? întrebă ea.

- Nu.

- Atunci să faci bine să-ți ții gura închisă; ai auzit ?  

Motanul îl întrebă și el:

- Tu știi să-ți faci spatele rotund ? Știi să torci și să scaperi scântei ?

- Nu.

- Atunci n-ai dreptul să-ți dai părerea, când oamenii înțelepți vorbesc între ei.

Bobocul se culcă amărât într-un colț; dar deodata răcoarea și lumina pătrunseră în odaie şi asta-i dădu o așa mare poftă de a înota, încât nu-și putu ține gura și îi spuse găinii dorința aceasta a lui.

- Ce-i asta ? zise ea. N-ai nici o treabă și de aceea îți vin tot felul de gărgăuni. Fă ouă sau toarce și toate astea au să-ți treacă.

- Totuși, e un farmec nespus să plutești pe apă, zise bobocul; e așa de plăcut să simți apa cum se-nchide deasupra capului tău și să te dai la fund !

- Da, trebuie să fie o mare fericire, într-adevăr, răspunse găina; îmi pare însă că nu prea ești în toate mințile. Întreabă-l pe motan, care-i făptura cea mai înțeleaptă din câte cunosc eu, dacă-i place să înoate sau să se dea la fund; despre mine nu-ți mai vorbesc. 

Întreab-o și pe stăpâna noastră: nimeni pe lume nu-i mai priceput; crezi tu că ea ar avea pofta să înoate sau să simtă cum se-nchide apa deasupra capului ei ?

- Nu ma înțelegi, zise bobocul.

- Noi ? Nu te înțelegem noi ? Dar cine te-ar înțelege atunci ? Te crezi tu mai învățat decât motanul și decât stăpâna noastră ? De mine nu mai spun nimic. Nu te crede prea mult, copile, mai bine mulțumește lui Dumnezeu pentru tot binele ce ți l-a dat. Ai poposit colea, la căldurică, ai găsit o societate de la care ai putea folosi mult, și în loc de asta tu te pui să judeci și să te faci nesuferit. Nu-i deloc o plăcere să trăiasca cineva cu tine. Crede-mă, eu îți vreau binele; îți spun poate lucruri neplăcute; dar tocmai după asta se cunosc adevărații prieteni. Urmează sfaturile mele și încearcă să faci ouă sau învață să torci.

- Mie-mi pare că mi-ar fi mai de folos să dau o raită prin lume, răspunse bobocul.

- Cum vei vrea, zise găina.

* * *

Urmează Bobocul de rață cel urât (5)