de Calistrat Hogaș
- Nu; dar, în tot cazul, cred că la deal. Începurăm a urca.
- Dă-mi voie, te rog, să mă sprijin de dumneata, zise ea apucându-mi brațul; nu mai pot; am presimțirea c-o să-mi sfârșesc zilele în vreo prăpastie din pricina buruienilor lui Alexandre.
- Aceasta ar fi o idilă pe cât de științifică, pe atât și de funebră, dragă cuconiță, dar totuși o idilă; ș-apoi... când e în cer atâta lumină, pe pământ atâta umbră, atâta liniște pretutindeni și...
- Bijou ! Ah, petit méchant ! viens ici !... (1) Trebuie să știi, domnule, că Bijucă al meu e un nesuferit; uite cum rămâne veșnic în urmă și mă lasă singură...
Și Bijucă, în sunet de zurgălăi și în tremurături de cordele roșii, alerga mărunt la deal cu lăbuțe albe și mici, la chemarea de duioasă mustrare a stăpânei sale; iar limba lui îi atârna afară din bot ca o molatică și tremurătoare foaie de trandafir bătută de vânt...
- Foarte frumos, domnule Bijucă, zisei eu, adresându-mă cățelului când fu lângă noi, foarte frumos ! Te-ai apucat, hoțule, de făcut pesemne idile cu florile și cu buruienile, și-ți părăsești stăpâna; dar dacă vine vreun urs ș-o mănâncă, vagabondule, cine să dea socoteală ? Ia fă bine, te rog, și stai de pază mai pe aproape.
Doamna naturalistă îmi aruncă o privire ironică și ghidușă, cum numai femeile știu să arunce.
- Așa-i că-s grea ?... Așa-i că nu mă mai poți duce ?... zise ea, la un moment dat, atârnându-se mai simțitor de brațul meu.
- Sunt în lumea aceasta, dragă cuconiță, și greutăți negative, care, adică, în loc să te atârne spre pământ, te ridică spre cer; s-ar părea atunci că, întocmai ca zeităților antice, ți-au răsărit aripi la umeri și că ai putea să străbați cu ele văzduhurile spre...
- Spre Alexandre ? nu-i așa ? zise ea, întrerupându-mă, spre Alexandre ?...
Și, ca și cum ar fi stat să cadă, împiedicându-se, își împreună degetele amânduror mâinilor și se atârnă mai greu de brațul meu în jos.
Au femeile, câteodată, niște fantezii !...
- Desigur că spre Alexandre ! decât vezi mata, cuconiță dragă, se poate prea ușor să rătăcești drumul și, în loc să te poți ținea de zborul lui ușor după flori și buruieni, se poate întâmpla, prea lesne, să te trezești, ca Alexandru Machedon, la porțile raiului...
- Bine... Bine... zise ea, privind nehotărât înainte și apăsând pe fiecare vorbă; bine, dar dacă sfântul Petru, care am auzit că e un bătrân morocănos și hursuz, nu-ți deschide ca să poți intra înăuntru, așa-i că tremuri de foame și de frig la porțile raiului ?...
- O ! o !... deloc, dragă cuconiță; sfărâmi porțile și intri în rai, rămânând ca sfântul Petru să se burzuluiască în urmă cât a pofti...
- Și ți s-a întâmplat de multe ori să sfărâmi porțile raiului și să înfrunți mânia prăpăditoare a sfinților săi păzitori ?...
- Dacă nu mă înșel, dragă cuconiță, zisei eu, uitându-mă la ea de sus în jos, mata ai aerul de a săpa prea adânc în sufletele omenești; aveți, pe cât se pare, apucături arheologice.
- Uite, uite ! zise ea, întrerupându-mă și strângându-mă speriată de braț, uite, Alexandre a căzut jos; hai mai iute... i s-a întâmplat ceva...
Ca la o zvârlitură de băț înaintea noastră, doctorul, alăturea cu pântecosul său herbarium, stătea lungit cu fața-n jos și, rezemat pe amândouă coatele, făcea el știe ce, foarte grav și adânc cufundat parcă în ceva de mare însemnătate.
Ne apropiarăm, fără să ne simtă; iar când furăm lângă el și ne încredințarăm cu ce se îndeletnicea, ne bufni pe amândoi, deodată, și fără voie, un râs nebun...
Nici mai mult, nici mai puțin, doctorul păștea sau, cel puțin, dintr-o rariște de iarbă sălbatică, ciupea pe alese o anumită buruiană în trei foi mici, rotunde și de un verde-deschis, cu coada lungă, subțire și roșiatică și... o mânca.
Când ne auzi râzând la spatele sale, întoarse capul, ne privi foarte serios un moment; apoi, ca și cum lucrul ar fi fost cu desăvârșire firesc, își urmă înainte și cu băgare de seamă științifica sa cină, fără să zică nimic...
- Alexandre... bine, Alexandre, ce faci ? pentru Dumnezeu ! o să te otrăvești... Ce te-ai apucat să mănânci buruieni pe inima goală ? începu să strige ca speriată doamna naturalistă.
- Îmi era sete, Natalie, și am dat aici peste Oxallis acetosella, le pain du bon Dieu (2), o plantă de un gust acrișor și foarte plăcut, care taie setea; uite, gustă și tu.
Și zicând acestea, îi întinse un mic smoc de Oxallis acetosella, le pain du bon Dieu...
Gustă ea, îmi dădu și mie... Și, la un moment dat, ne trezirăm pe pântece, păscând foarte conștiincios iarba fragedă a pădurilor...
Iar Bijucă, neclintit și țapăn pe lăbuțele sale albe și mici, sucindu-și privirea când într-o parte, când în alta, se uita țintă la noi și căuta să-și dea socoteală cam ce ni se întâmplase... Și limba lui îi atârnă afară din bot ca o molatică și tremurătoare foaie de trandafir bătută de vânt...
- Află, doctore, ziceam eu păscând, că de va fi să-mi scriu vreodată amintirile, apoi să știi că am să te ridic cel puțin la treapta de proroc al evreilor; căci, mai la urmă, nu cred să fi fost întru nimic mai presus minunea marelui jidov, care a adăpat, în chip miraculos, cu apă de stâncă pe turma însetată a poporului lui Dumnezeu, decât minunea dumitale cu Oxallis acetosella. Și mare lucru să nu se fi încheiat, mai la urmă, dumnezeiasca putere a divinului Moise în descoperirea prin pustiile Arabiei a vreunei buruieni de soiul acetosellei dumitale... Mă rog, n-ai putea să-mi spui dumneata dacă în țara fericită a miresmelor se găsește măcrișul iepurelui... id est (3) Oxallis acetosella? Căci, drept să-ți spun, în Pentateuc (4), pe care l-am citit din scoarță în scoarță, n-am găsit amintindu-se nimic despre așa ceva.
- Fiecare climă cu flora ei, răspunse el scurt și sentențios, urmărindu-și netulburat păscutul său.
.........................................................................................................
.........................................................................................................
Era de mult de-atunci, dar în oglinda închipuirii se păstrează vii și neșterse unele amintiri ale trecutului; iată pentru ce, în strășnicia deznădăjduită a stării mele de față, râdeam singur ca un nebun...
* * *
________
(1) Bijou ! Ah, petit méchant ! viens ici ! = Biju ! Răutăciosule! Vino-ncoace ! (lb.fr.)
(2) le pain du bon Dieu = pâinea bunului Dumnezeu
(3) id est = adică (lb.latină)
(4) Pentateuc = numele primelor cinci cărți din Vechiul Testament
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !