29.07.2015

SPRE NICHIT (7)

de Calistrat Hogaș

din volumul ”Pe drumuri de munte” - "În Munții Neamțului”

Urmare la Spre Nichit (6)

Până ce baba şi cu Aniţa să mai trebăluiască nu ştiu ce, dădui ocol casei spre a chibzui un loc mai potrivit pentru cvartirul meu de noapte şi, spre marea mea bucurie, descoperii dindos şi la lumina unui chibrit o poiată de scânduri plină cu fân, bine închisă de toate părţile, afară de uşa care stătea în lături.
"Sententia compos voti !..." (1)  ar fi strigat cu entuziasm Horaţiu, dacă şi el ar fi avut ca mine prilejul fericit de a fi cal pentru o singură noapte măcar.
Cu greu, nu e vorbă, dar înduplecai în cele din urmă pe baba mea să-mi îngăduie de a mânea peste noapte în poiata ei cu fân...
Ba că am să-i împrăştii fânul, ba că Pisicuţa are să-i mănânce fânul, ba că am să arunc, cine ştie cum, vreun chibrit în fân şi o să-i dau foc casei, ba că ce-are să zică Gligori, când s-a întoarce şi-a auzi...
- Ian ascultă, mătuşă dragă, zisei eu, tăind scurt scânciturile babei mele, mai întâi de toate o să-ţi plătesc orice stricăciune şi pagubă ţi-aş face în fânul d-tale. Cât despre Gligori să-i spui că a trecut silvicultorul pe-aici şi că a mas peste noapte în poiata lui cu fân; acum înţelegi ?...
- Da... 'neata... eşti ?...
- Ei da ! Eu sunt mai mare peste păduri, altfel ce crezi d-ta c-aş căuta eu pe-aici ?...
- Apoi atuncea mâi (2), mamă, unde vrei şi să ne iertaţi, că, dă, noi nu ştim...
- Nu face nimica, mătuşă dragă.
- D-apoi n-o să avem ce să vă dăm de aşternut...
- Nu te supăra cu nimica, mătuşă dragă, am tot ce-mi trebuie; du-te de te culcă. 
Baba intră în casă şi trase uşa după dânsa. Aniţa rămase afară şi se pierdu în noapte, eu umflai şaua şi desagii şi intrai în poiată cu Pisicuţa de căpăstru...
Aprinsei, în loc de lampă, fitilul cu benzină al unei mici chibritelniţi de buzunar (3) , legai pe Pisicuţa într-un colţ al poieţii, îi aruncai dinainte un braţ bun de fân, închisei şi înţepenii uşa pe dinăuntru cu un par zdravăn, pusei şaua în loc de pernă şi, înfăşurat în manta, mă trântii spre odihnă în fânul moale şi adânc.
Stinsei lumina.
Cât voi fi dormit nu ştiu, destul că, într-un târziu, mă deşteptai, sau cam aşa ceva mi se păru că se întâmplase cu mine... Ştiu eu ?... Poate că nu sfârşisem de visat încă vreun vis îndărătnic, ce ţinea mortiş la întregimea sa şi-şi mâna deci fără sfială fantasmagoria (4) lui peste hotarele pipăite şi aievea ale treziei mele... Se poate !... Mai ştii ?... Oricum, însă auzeam sau mi se părea că aud, cel puţin, acum din înaltul cerului, acum din adâncul pământului, acum pe aproape, acum de departe, o muzică, o orchestră, o fanfară... Mă ridicai într-un cot prin întuneric şi ascultai... Da ! o instrumentaţie bizară din concertul căreia nu lipsea nici piculina, nici oboiul, nici trâmbiţa, nici flighehornul (5), nici contrabasul, nici ocarina, nici flautul, nici doba cea mare şi mai cu seamă cimpoiul, care acum se umfla cu ţipăt înalt de trişcă (6) crăpată, acum se dezumfla cu fosăit de gâscă sau de cucuveică ce doarme sub o streşină de biserică... Şi nici într-un chip nu puteam prinde cu urechea depărtarea de la care venea această bizară orchestraţie wagneriană... Poate că visam încă... mă pipăii, mă scuturai cu amândouă degetele cele mici în fundul urechilor, ba mi se pare că-mi arsei şi o palmă prin întuneric... Unde !... Eram deştept după toate regulile !... şi cu toate acestea fantastica simfonie, mânată când încoace, când încolo, de lunecarea nestatornică a unor valuri de vânt, se juca parcă de-a prinde-mă cu zăpăcitul meu auz... Sau poate... Dar ce să caute pe locurile acestea şi la vremea asta vreo oaste cu muzica-n frunte ?... Dar dacă ?... Şi în închipuirea mea cuprinsă de groază, mi se părea că văd pe babă cu botul mult mai ascuţit, cu părul mult mai speriat, cu musteţile mult mai lungi şi cu doi cărbuni aprinşi în loc de ochi, cum, sub lumina roşiatică şi fioroasă a lunii, diriguieşte, cu o vargă de alun, un taraf negru de duhuri necurate... Sării ars în picioare, prin întuneric, drept în mijlocul poieţii... Să aprind chibritelniţa ?... Ar fi fost lucru necugetat: ştiu eu ce putea să fi fost afară ?... Bâjbâind şi tiptil, mă apropiai de uşă, lipii urechea şi ascultai... Sus în aer ţipa o trâmbiţă cu sunet rupt, în podul poieţii răsuna o darabană, dinspre pădure sufla un cimpoi cu toate triştile sale, la stânga ciripea o piculină, sub picioarele mele fosăia ceva repede, greu şi înăduşit... Căutai să mă acăţ de ceva, ca să mă sui mai sus... Nu găsii nimic... Îmi veni ameţeală... Nu ştiu ce făcui, dar făcui ceva... poate că-mi făcui cruce... poate... ştiu atâta că mă trezii în mână cu chibritelniţa aprinsă... "Alea jacta est" (7). Smuncii parul, deschisei uşa şi ieşii afară... Şi cred că, în clipa aceea, omenirea numără un erou mai mult... Şi iar ascultai, într-o mână cu chibritelniţa şi în cealaltă cu degetul pe trăgătoarea revolverului... Fanfara se depărtă şi, din concertul infernal, cel mult dacă mai străbătea până la mine, de peste întunericul pădurilor, bâzâitul depărtat şi nehotărât al cimpoiului... Tot nedumerit, dar cel puţin mai liniştit intrai în poiată... N-apucai bine să pun mâna pe uşă şi s-o închid, şi fanfara începu de pretutindeni mai îndrăcit... O răzvrătire se produse în toată fiinţa mea şi furia luă locul fricii... eram pe punctul de a descărca în toate părţile cele şase focuri ale revolverului meu, când zăpăceala mişcărilor mele, privirea mi se îngropă în lipsa neagră a unei scânduri din susul peretelui dimpotrivă... Poiata era despărţită în două şi, pentru o clipă, cel puţin, mi se păru că pe spărtură izvorăşte diabolica fanfară până la mine ! Iute îngrămădii fân peste fân, Pelionul peste Ossa (8), mă suii, mă acăţai, mă înălţai şi ajunsei la spărtură... Înaintai chibritelniţa şi vârâi capul... Privii în lături... privii în jos... Şi acum mă mir că n-am rămas petrificat: silită de căldura culcuşului său de paie şi fără teamă de privirile oarbe şi discrete ale nopţii, fără grijă şi cu faţa-n sus, dormea... Aniţa; şi... Şi mă mir şi acuma că n-am rămas petrificat... iar din guşa ei cu umflări şi dezumflări ritmice, izvora infernala fanfară...
- Ptiu !... ucigă-te crucea !... Retrăsei din spărtură capul cu chibritelniţă cu tot şi mă culcai din nou, dar nu mai putui adormi.
Dimineaţă, până-n ziuă, dădui babei ce dădui şi apucai la vale pe poteca din pădure.
"Hm ! Ş-apoi să mai zică cineva că istoria cu capul Meduzei (9) e o poveste !..."
Fără voie întorsei capul şi privii îndărăt... nu mă urmărea nimeni.
________
(1) Sententia compos voti = Dorința a fost împlinită (lb.latină, din ”Arta poetică” de Horațiu)
(2) mâi = ind. și conjunctiv prez. pers II sing. de la verbul a mânea = a petrece undeva noaptea, a rămâne, a poposi, a dormi undeva peste noapte
(3) chibritelniță de buzunar = brichetă
(4) fantasmagorie = fantezie bizară și absurdă; ansamblu haotic de idei eterogene și lipsite de sens
(5) flighehorn, fligorn = instrument muzical de suflat, făcut din alamă și prevăzut cu clape
(6) trișcă = vechi instrument muzical popular de suflat, făcut din trestie, soc etc., asemănător cu un fluier fără găuri
(7Alea jacta est = Zarurile au fost aruncate, cuvinte atribuite lui Cezar, pe care le-ar fi rostit când a trecut râul Rubicon pentru a se lupta cu galii
(8) Pelionul peste Ossa = aluzie la o legendă greacă, potrivit căreia ciclopii, răzvrătiți împotriva lui Zeus, ar fi așezat unul peste altul doi munți - Pelion și Ossa - ca să poată ajunge până la cer
(9) capul Meduzei = una dintre cele trei Gorgone (în mitologia greacă); cei pe care îi privea deveneau stană de piatră; Perseu i-a tăiat capul și l-a folosit pentru a-și încremeni dușmanii

Sfârșitul povestirii ”Spre Nichit” 

Dă clic aici pentru povestirea pe scurt a textului!

Urmează Părintele Ghermănuță