SPRE NICHIT (6)

de Calistrat Hogaș

din volumul ”Pe drumuri de munte” - "În Munții Neamțului”

Urmare la Spre Nichit (5)
Ş-atâta tot.
Iar când întorsei privirea, ca să fac mai de aproape, şi la lumina poponeţului, catagrafia mai amănunţită a gazdei mele... mă lovi ameţeala... Ce voiţi ? M-am simţit întotdeauna răsturnat cu picioarele-n sus când am auzit un clapon cântând cucoşeşte sau am văzut o femeie cu musteţi...

"Nu mai încape îndoială, cugetam eu, că Natura, în iuţeala zămislirii, se zăpăceşte şi ea câteodată... Altfel cum s-ar putea tălmăci că se găsesc pe lumea aceasta bărbaţi spâni şi femei cu musteţi ?"

Aşadar, gazda mea avea musteţi... şi când zic aceasta, înţeleg două şfichiuri de păr sure şi lungi, care se prelingeau în jos de pe amândouă laturile buzei de deasupra; ceea ce, în alte împrejurări, s-ar fi putut numi faţă era, de astă dată, o alcătuire împoncişată (1) de ciolane, peste pudoarea cărora sta aşternut un săftian (2) galben, cum îl apucase vremea; boţit pe alocurea sau întins până la lustru, când îl înţepa pe dedesubt vreun ciolan mai ascuţit... Şi nu ştiu cine să fi fost tras în lături de cele două şfichiuri de musteţi ca de cele două băieri ale unei pungi, de strânsese aşa de ascuţit şi în creţi aşa de mulţi şi de mărunţi gura rotundă şi în formă de smochină zbârcită a gazdei mele... De sub o cârpă murdară şi sucită pe cap, ţâşnea în toate părţile păru-i aspru, sur şi speriat; de sub streşina întunecoasă şi pustie a sprâncenelor şi de amândouă laturile de deasupra ale unui nas scorojit de vechime, licăreau adânc şi tremurător ochii ei mici, rotunzi şi slab însufleţiţi de o lumină umedă, stoarsă şi spălăcită... Şi de n-ar fi fost decât numai o pişcătură de babă, numai cât o şchioapă de înaltă, ai fi zis că duce în cârcă jumătate din globul pământesc... Aşa de mare şi de rotund era ghebul din spatele ei !...

- Şi stai singură, mătuşă, în pustietatea asta ? o întrebai eu.

- Ba nu, dragu mamei, stau cu hică-mea şi cu Gligori.
Înţelesei că Gligori trebuia să fi fost feciorul ei.

- Apoi nu văd pe nici unul; sunt duşi undeva ?

- Gligori-i dus de azi-dimineaţă pin pădure, că-i pădurar; hică-mea trebuie să hie şi ea pe-aici, dacă nu s-a hi culcat pe-afară, pe undeva.

Ar fi urmat deci să mân singur, cu baba-n casă... Şi aş fi făcut aceasta cu atât mai bucuros, cu cât pentru întâia oară în viaţă mi se înfăţişa prilejul de a mânea între aceiaşi pereţi cu... Mama Pădurii... Decât laviţa era aşa de scurtă şi de îngustă, lăvicerul de pe ea aşa de spart şi de plin cu bănuieli; pe jos, modâlcile uscate de glod aşa de dese şi de tari; pe sub coşcoviturile de pe pereţi atâtea legiuni de ploşniţe autohtone trebuia să fi mişuit !...

- Apoi, bine, mătuşă dragă, zisei eu, în sfârşit, de mas om face ce-om face; vorba e cum o scoţi la capăt când ţi-i foame la vremea asta... ?

Trebuie să mărturisesc în treacăt şi nu spre cea mai mare glorie a mea, că, la drum, umbra mea se ţine nu se ţine de mine, dar foamea nu mă slăbeşte, cum nu-l slăbeşte pe crocodil... Şi, mai cu seamă, să mă culc flămând ?... O ! aceasta n-aş fi făcut-o nici în ruptul capului, de-aş fi ştiut că-mi rod baba şi rămân fără gazdă...

- Nu cumva ţi se întâmplă, adăugai eu, ceva de-ale mâncării la îndemână, măcar cât de cât ? Nu degeaba, bineînţeles.

- Vai de mine, dragu mamei, d-apoi ce să-ţi deie mama să mănânci ? Ia, Gligori când ne-aduce de pe unde umblă el, mai îmbucăm şi noi câte ceva.

- Bine, da vreo mână de făină, vreun cartof, vreo ceapă, ceva, nu găseşti d-ta pe nicăieri, mătuşă dragă ?

Şi scărpinându-şi drept în creştetul capului cârpa, pe care o mai suci o bucată:

- Dă... ba aşa, îngăimă ea cu glas tărăgănat, poate tot s-a găsi ceva; numai dacă te-i mulţumi, dragu mamei.

- Da m-oi mulţumi, mătuşă, cu ce-a fi, numai să fie.
Se întoarse, se înălţă pe vârful degetelor şi, întinzând după horn o mână uscată şi lungă, trase afară o legătură ce părea a fi cu făină şi o puse pe vatră; apoi ieşind în uşă:

- Fă Aniţo, făăăă... Hei ! n-auzi, Aniţoooo !... începu ea să strige cu un glas de pânză nouă şi sclivisită, ce parcă s-ar rupe pârâind.

O pauză, şi de nicăieri nici un răspuns.

- Fă, Aniţoooo !... - pauză - dare-ar boala-n tine ! Iar te-ai pus cu găinile la dughit (3)... mânca-te-ar lupchii să te mănânce !...

Nici un răspuns.
Baba scoborî pragul şi dispăru. Peste câteva minute, se întoarse şi intră înlăuntru; iar în urmă, şi priponită parcă de ghebul ei prin firul subţire şi nevăzut al unui fluid magnetic, privazul îngust al uşii se umplu cu un fel de dihanie, căreia cu greu i-ai fi putut hotărî un loc pe scara lungă a vieţuitoarelor... Ceea ce baba înţelegea sub numele mângâios de "hică-mea" era, de astă dată, un soi de Quasimodo (4) de gen femeiesc, pentru alcătuirea căruia natura sleise, cu dărnicie, toate comorile sale de monstruozităţi... Astfel, între nişte umere largi şi fără nici o înclinare în jos, lipise, fără mijlocirea gâtului, un cap cât o stamboală (5) de mare sau, mai bine zis, o claie de păr negru, aspru şi încâlcit la un loc cu paiele murdare şi gălbii ale strohului (6) cald, din care chiar atunci se părea că ieşise; pe aceeaşi linie cu bolta frunţii înguste şi sub cele două arcuri negre ale unor sprâncene stufoase, zvârlise, ca cu mistria şi la întâmplare, două priviri albicioase şi holbate, din care o încremenire hipnotică stinsese parcă orice lumină; nasul, tupilat şi cu pântecele la pământ, îşi ridica în aer numai nările sale imense şi largi, deasupra unei guri spintecate până la urechi; iar de sub buzele-i groase, veştede, cărnoase şi răsfrânte una-n sus şi alta-n jos, înaintau spre afară două raghile (7) rare de dinţi ruginiţi; câineştii, mai îndrăzneţi, încălecaseră peste amândouă încheieturile umede şi lucitoare ale buzei dedesubt; pe dreapta şi de sub barbă, atârna greu şi noduros, până în josul sânului, o traistă vie de piele caldă cu pete galbene, vinete şi roşii... Şi de n-ai fi ştiut că aceea e o guşă, ai fi zis că duce în braţe un copil schilod şi neisprăvit.

Înţelege deci oricine că nu suferii pe Aniţa să se amestece în bucătăria mea; singur, aşadar, rasei de pe ceaun rămăşiţele de coajă uscată ale unei vechi mămăligi, singur mi-l clătii cu apă şi singur mi-l aşezai pe cei câţiva bolovani înşiruiţi, ca pirostrii, în jurul unui foc, aţâţat afară de Aniţa; iar când apa începu a fierbe, tot singur aruncai în ceaun pumnul de făină ce aveam la îndemână, singur curăţii şi tăiai în felii subţiri câţiva cartofi şi o ceapă, ba, dacă nu mă înşel, tot singur hăcuii pe palmă câteva fire de mărar şi le aruncai pe toate în apa care clocotea umflată cu făină cu tot... Şi de multe ori stau şi eu şi mă gândesc cum de-şi greşeşte cineva menirea câteodată ! !... Unde-aş fi eu astăzi de mă făceam bucătar !... Iar când răsturnai, pe nişte foi late de brustur, mămăliga mea heteroclită şi începui a cărăbăni din ea cu o foame de lup, mă încredinţai că pot exista descoperiri şi mai mari decât ale lui Kepler sau Copernic... Mâncai şi, în loc să-mi spăl mâinile, frecai, după legea artei, palmă de palmă, iar mămăliga lipită de ele căzu, cernându-se în ciuciuleţi uscaţi şi mici, ca un fel de libaţiune (8) postumă pentru zeităţile flămânde ale pădurii !...

* * *

________

(1) împoncișată = încrucișată

(2) săftian = piele subțire și fină

(3) dughit = dormit

(4) Quasimodo = personaj din romanul Notre-Dame de Paris de Victor Hugo

(5) stamboală = baniță, vas cu capacitatea de 20-30 l

(6) stroh, sroh = resturi de paie

(7) raghilă, ragilă = instrument format dintr-o scândură în care sunt înfipți dinți de fier și prin care se trage cânepa sau inul melițat, ca să se aleagă partea cea mai fină
(8) libațiune = jertfă în antichitate: vărsarea câtorva picături dintr-o băutură înainte de a bea din ea, în semn de închinare zeilor

Dă clic pentru Spre Nichit (7) !