de Calistrat Hogaș
- Ba, jupâneasă Zamfiră, întrerupse tovarășul meu, ia să-ți spun eu una și bună: vrei să n-auzi la noapte trăsnind pe acoperământ și hodorogind prin pod ? unge ferestrele cu usturoi și pune cruce de ceară galbenă pe borta cheii; altmintrele, toate bufnițele și toate cucuveicile, de pe unde-or fi, toate-or să se strângă în preajma casei d-tale; ș-ai să vezi sclipind toată nopticica lumini albastre pe la ferești... Trebuie să știi că d-lui îi lunatic și noaptea stă la sfat cu strigoii, cu bufnițele și cu liliecii.
- Da poate că n-a mai hi tocmai așa cum spui d-ta, zise ea cam în bătaie de joc.
- Vasăzică...
Și tovarășul meu își puse mâinile la spate și privi pe crâșmăreasă drept în ochi.
- Vasăzică, zisei eu apucându-l de vârful urechii și făcându-i vânt, vasăzică, stânga-mpree... jur ! și la culcare... marș ! Amândouă femeile ieșiră din odaie râzând cu hohot.
Când ne scularăm dimineața, soarele încă nu răsărise; caii erau dinaintea crâșmei și Axinia-i înșeuase. Badea Ilie și jupâneasa Zamfira erau sculați și trebăluiau prin crâșmă.
Plătirăm și ieșirăm să plecăm.
- Apoi mai rămâneți sănătoși, zisei încălecând și cârnind calul spre drum.
- Să mergeți sănătoși și drum bun, ne doriră într-un glas badea Ilie și jupâneasa Zamfira, și mai poftiți când v-îți intoarce, adăugă aceasta din urmă.
- Bucuroși, să vă găsim sănătoși !
Plecarăm. Pentru întâia oară poate în zilele mele, mergeam pe un drum de munte în o strălucită dimineață de vară, fără să-mi dau seama de frumusețea locurilor ce străbăteam... Gândurile mele rămăseseră departe de mine... Și cine știe cât aș fi mers astfel, dacă tovarășul meu nu s-ar fi însărcinat să mă smulgă dintr-un soi de toropeală sufletească...
- Ei! bătrânule Isac Lachedem, îl auzii deodată strigând de la spatele mele, ei ! legendarule jidov rătăcitor, ia privește și-mi spune, te rog, dacă, sub cerul veșnic de primăvară, care plutește peste fericitele văi ale Cașmirului d-tale asiatic, unde închipuirea a așezat raiul pământesc, ai văzut un răsărit de soare sau o priveliște mai măreață decât pe valea Negrei Broștenilor noștri ? Oare Himalaiele și Hinducușii misterioasei d-tale patrii își înălțau mai mândri spre cerul limpede piscurile lor aeriene ? și aurul idealizat al razelor de soare poleiesc acolo mai fermecător decât aici creștetele lor neguroase ? Oare e acolo mai molatic și mai cu măiestrie țesut din ceață și lumină vălul străveziu și imens aruncat de D-zeu peste adâncuri ? Oare spiritul, care sufla peste ape în zorile Creațiunii, era mai dulce și mai lin decât adierile depărtatului nostru apus? În ce pârâu de rece și curgătoare rouă a pus natura un suspin mai adânc de dureroasă dragoste decât în glasul Negrei Broștenilor noștri ? Și dacă, față de toate acestea, rămâi încă nepăsător, dacă idila biblică a lui Boaz și Ruth nu-ți înflorește închipuirea, dacă din zarea veacurilor nu-ți răsar în suflet ochii negri ai indianei Tamar, dacă nu întrevezi sub alba stolă asiriană chipul fermecător al chaldeianei Rachel, dacă, în sfârșit, sufletul d-tale mai rămâne, față de toate acestea, lănțuit în sânul crâșmăresei cu ochi în floarea fuiorului de cânepă...
- Dacă toate acestea se întâmplă sau nu se întâmplă, îl întrerupsei eu, tu rămâi totuși cea mai mare secătură din univers...
- Tocmai când...
- Tocmai când și destul, ori te umflu de urechi.
- Foarte bine; iată un argument în fața căruia trebuie să-mi plec capul și...
- Să taci...
Sfârșit
Găsești povestirea pe scurt a povestirii ”Jupâneasa Zamfira” pe blogul
Povestiri pe scurt de lecturi școlare
Povestiri pe scurt de lecturi școlare
Urmează Ion Rusu !
