20.05.2015

JUPÂNEASA ZAMFIRA (3)

de Calistrat Hogaș

din volumul ”Pe drumuri de munte” - ”Amintiri dintr-o călătorie”

Urmare la Jupâneasa Zamfira (2)

- Bine, jupâneasă Zamfiră, zisei așezându-mă și eu la masă, pe cât văd, d-ta îți bați joc de noi; am uitat, ce-i drept, să-ți spun că d-lui e Flămânzilă din poveste, care, numai pe-o măsea, pune nouă cuptoare de pâine și nouă ialoviți (1) fripte; și d-ta ne-ncurci c-o lingură de borș și c-un strop de brânză ? Ia stai numai oleacă ș-ai să vezi cum o să sufle într-o clipă și scrob, și brânză, și borș, și mămăligă.
- Și d-ta, ce nu-i dai pace ? dacă i-i foame, cum n-are să mănânce ?
- A ! Vasăzică pe d-ta, jupâneasă Zamfiră, te-a pălit mila de dumnealui ! bine, am să te așez la badea Ilie.
- Ei ! Parcă badea Ilie altă grijă n-are. 
Și răspunsul acesta atât de simplu mă lăsă pe gânduri... "Hm ! cugetam eu, pișcând din mămăligă și sorbind subțire borșul de pe vârful lingurii; mi se pare că jupâneasa Zamfira are ochi destul de căprii și, dacă cerurile s-ar hotărî să-și amestece cu mările culoarea și adâncimea lor, ar trebui să se ieie puțin după ochii sprintenei jumătăți a lui badea Ilie de pe valea Negrei Broștenilor; nu știu, însă, în cazul acesta, cu ce lumini tainice și cu ce viață arzătoare ar însufleți ele moarta lor adâncime... Și în ochii jupânesei Zamfira e atâta taină și atâta viață arzătoare !... Sunt atât de mici gropițele din obrajii ei când râde !... Am văzut în viața mea atâtea sprâncene îmbinate și totuși nici unele din ele n-au avut darul de a-mi strânge ființa atât de puternic în arcul lor fermecat, după cum găsiră cu cale s-o facă, într-o clipă, sprâncenele jupânesei Zamfira. Toți trandafirii pământului s-ar vesteji de ciudă dacă s-ar uita la gura mică și înflorită a crâșmăresei..." 
Și nu băgam de seamă că duceam la gură lingura deșartă și că, în mod inconștient, luam de două ori din mămăligă și niciodată din borș. Și poate că aveam dreptate; căci, mai la urmă, cine pusese pe jupâneasa Zamfira să stea înfiptă în fața mea și, mai ales, cine poftise pe sfântul soare, care apunea, să se strecoare prin fereastră și să amestece nuanțele de aur antic ale razelor sale cu tonurile albe și trandafirii, care răsăreau de sub pielea fină a femeii acesteia?
- Mă rog, jupâneasă Zamfiră, zisei eu lăsând lingura, punând mâinile în buzunări și răsturnându-mă în cumpănă pe speteaza scaunului, mă rog, nu crezi d-ta că soarele, acest Făt-Frumos din poveste, a pierdut urma Ilenei Cosânzene, și că s-a vârât pe fereastră la d-ta, ca s-o caute ? Eu te sfătuiesc să tragi perdeaua, că tare mă tem să nu te văd zburând pe fereastră călare pe-o rază de lumină...
- Ei !... zise ea c-un fel de cochetărie proprie oricărei femei, ia lasă-mă-n pace ! Și un fel de mânie prefăcută se citea în ochii ei. Strânse iute de pe masă și ieși.
Peste puțin ușa se deschise și Axinia intră.
- Da...
- Da bine, sfârleaza dracului, zisei eu luându-i vorba din gură, alt drum nu era de mers la Șar ?
Axinia se uită lung la mine, neînțelegând de ce-o luam așa repede.
- Cată-ți treaba, Axinio, zise tovarășul meu bătând-o ușor pe umăr; nu te speria; ia jupâneasa Zamfira nu-ș' ce-o făcut, nu-ș' ce-o dres cu ochii d-sale cei în floarea fuiorului de cânepă, că l-a săgetat prin inimă. Nu cumva știi tu să descânți de săgetătură ?
- D-apoi să-i descânte cine l-o săgetat, zise ea jumătate glumind, jumătate mușcată de un fel de gelozie înnăscută oricărei femei.
- Mă rog, zisei eu, pe un ton de o seriozitate silită; n-o să sfârșești cu fleacurile ? Du-te, Axinio, și zi cuiva să ne aștearnă ceva pe paturi să ne culcăm, că eu cad de somn. Tu unde te culci ?
- Da m-oi culca și eu undeva.
- Foarte bine, numai să nu te culci cu nasul la stele, să te găsesc mâine dimineață cu fluier de argint între dinți; nu de alta, da n-aș vrea să-ți văd iepele și pe cuconașul ist tânăr bocindu-te.
- Lasă, nu purta 'neata grijă de asta, zise ea roșindu-se ușor și ieșind din odaie.
Peste puțin, jupâneasa Zamfira și cu Axinia intrară cu de-ale așternutului. Puseră pe fiecare pat și la căpătâi câte o pernă mare și vârtoasă, iar în lung câte două poclăzi una peste alta, una ca prostire(2) și alta ca ogheal (3). Ni se puse pe masă un sfeșnic de lut cu o lumânare de seu și câteva chibrituri.
- Iaca așa, jupâneasă Zamfiră, zisei eu uitându-mă la paturi, nici împăratul turcesc nu cred c-o să doarmă noaptea asta mai bine decât noi. Un lucru numai: cu poclada asta - și arătai pe cea cu care era să mă învelesc - s-a mai învelit cineva ?
- D-apoi ne-am învelit noi, răspunse ea, uitându-se lung la mine și neînțelegându-mi rostul întrebării.
- Nu glumești ?... Chiar d-ta singură, jupâneasă Zamfiră ?
- Ei, zise ea ca înțepată de întrebarea mea, d-tale ți-i de glumit, nu ți-i de dormit.
- Ba deloc, jupâneasă Zamfiră; eu n-am glumit de când sunt.

* * *

________
(1) ialoviță = vacă mare și grasă
(2) prostire = cearceaf
(3) ogheal = plapumă

Urmează Jupâneasa Zamfira (4) !