26.02.2015

DOUĂ LOTURI (6)

de Ion Luca Caragiale

Urmare la Două loturi (5)

După zece minute, omul care a scuturat în fine jugul nesuferitei robii intră la bancherul unde au fost depuse biletele en gros.
– Mă rog, unde se încasează câștigurile de la lotăriile care s-au tras alaltăieri ?
– Fondul e depus la Casa de depuneri, dar poate cineva să le-ncaseze și prin noi. Aveți vreun bilet câștigător ?
– Am două câștigătoare, răspunse fără afectare d. Popescu, și arată de departe biletele, ținându-le grațios între două degete.
– Sunt câștiguri mari ?
– Măricele... Am amândouă câștigurile mari ! 
Bancherul deschide niște ochi plini de admirație și zice, dând să ia biletele:
– Dați-mi voie, mă rog.
Dar d. Lefter retrage încetinel mâna, desdoiește biletele și întreabă:
– N-aveți listele oficiale ?
– Ba da. Iată-le.
– Mă rog, zice d. Lefter cu vorbă respicată, Avem odată: zero-șapte-zeci-și-șase-de-mii-trei-sute-opt-zeci-și-patru Universitate-Constanța.
– Nu, răspunde bancherul: una-sută-și-nouă-mii-cinci-sute-două-zeci.
– Dă-mi voie, nu mă-ncurca: una sută-și-nouă-mii-cinci-sute-două-zeci - București-Astronomie.
– Ba, pardon, zice bancherul... București-Astronomie zero-șapte-zeci-și-șase-de-mii-trei-sute-opt-zeci-și-patru.
D. Lefter nu-și dă seama bine de ce, dar simte o sfârșeală, și cade, alb ca porțelanul, pe un scaun lângă cantor(1), întinzând machinal mâna cu biletele. Bancherul le ia: se uită bine la liste, la bilete, la posesorul lor, și zâmbind și el fără afectare zice d-lui Lefter, care ascultă stupid:
– Uite ce e, stimabile: v-ați înșelat. Și iacă de unde provine... Dumneata ai... Ciudat lucru, ce-i drept... Cum s-a întâmplat !... Al dracului !... Dumneata ai la una tocmai numărul care a câștigat la cealaltă și...
– Și ce ?
- ... și viceversa.
Cum aude cuvântul viceversa, d. Lefter se face vânăt ca ficatul și se ridică izbucnind cu o volubilitate supremă:
– Vice-versa ! Nu se poate, domnule ! peste poate! Vice-versa ! Asta-i șarlatanie, mă-nțelegi ! Vă-nvăț eu minte pe d-voastră să umblați d-acu-ncolo cu infamii, și să vă bateți joc de oameni, fiindcă este o exploatare și nu vă mai săturați ca vampirii, pierzând toată sudoarea fiecare om onest, deoarece se-ncrede orbește-n mofturile d-voastră și cu tripotajuri ovreiești de bursă, care suntem noi proști și nu ne-nvățăm odată minte ca să venim, mă-nțelegi, și să ne revoltăm... da ! să ne revoltăm ! Așa să știți: proști ! proști ! proști !
Ș-a-nceput să se jelească, să se bată cu palmele peste ochi și cu pumnii în cap și să tropăie din picioare, făcând așa un tărăboi, încât a trebuit bancherul să ceară ajutorul forței publice ca să scape de d. Lefter...

*

Dacă aș fi unul dintre acei autori care se respectă și sunt foarte respectați, aș încheia povestirea mea astfel...
...Au trecut mulți ani la mijloc.
Într-un târziu, cine vizita mânăstirea Țigănești, putea vedea acolo o mică bătrână, oacheșă, înaltă și uscată ca o sfântă, cu o aluniță mare păroasă dasupra sprâncenei din stânga și cu privirea extatică. Ea nu scotea un cuvânt, nu voia să răspunză la nici o întrebare; nu făcea nici un rău, era dimpotrivă foarte blândă. O singură apucătură denunța oarecum că, sub fruntea ei senină, clipea o minte cu reazimul dezrădăcinat: toată ziulica, maica Elefteria culegea, te mir pe unde le mai găsea, cioburi de străchini, pe care le ascundea cu scumpătate în scunda ei chiliuță.
Tot într-un timp, colo departe, în haosul zgomotos al Bucureștilor, trecătorii puteau vedea un moșneag micuț, intrat la apă și scofâlcit, plimbându-se liniștit, cu acea liniște a mărei, care, potolită în sfârșit, vrea să se odihnească după zbuciumul unui năprasnic uragan. Bătrânelul se plimba regulat, - dimineața, de colo până colo pe dinaintea Universității - seara, cum răsăreau aștrii, de jur împrejurul Observatorului pompierilor de la bifurcarea bulevardului Pake, - șoptind mereu, cu un glas blajin, același cuvânt: "Vice-versa !... da, vice-versa !”... - cuvânt vag ca și vagul vastei mări, care sub fața-i fără creț, ascunde-n tainicele-i adâncuri stâncoase cine știe câte corăbii, zdrobite înainte de a fi ajuns la liman, de-a pururi pierdute !
Dar... fiindcă nu sunt dintre acei autori, prefer să vă spun drept: după scandalul de la bancher, nu știu ce s-a mai întâmplat cu eroul meu și cu madam Popescu.
________
(1) cantor = casa de încasat bani

Sfârșit

Găsești povestirea pe scurt a nuvelei pe blogul 
Povestiri de lecturi școlare !