de Mihai Eminescu
Urmare la Finul lui Dumnezeu (2)
 |
| Finul lui Dumnezeu (3) |
- Împărate, eu te-am amăgit, da aicea-i smăul. Împăratul strigă degrabă:
- Omoară-l voinice, că el acuși sparge fedeleșul, că eu l-am prins odată și l-a spart.
El de bucurie ca să-i dee fata, odată a 'nceput să ucidă smeul. Îi turna reșin' aprinsă pe la cep ș' o 'nceput așa de strașnic a țipa smeul de se cutremura palatu 'mpăratului . După ce-o murit smeul, a'nceput a eși un fum, așa de strașnic mirosea de greu, decât voinicul a picat ca mort. Da-mpăratul, bucuria lui, a luat ș-a pus pe voinic în fedeleș și i-a dat drumu de vale. Și el a luat fata ș-a suit-o 'n dealul cel de steclă.
Da bietu voinic când a picat el mort i-a rămas sula 'n cerdacul împăratului. Acu, la ce vreme s-a fi trezit el în fedeleș ...
Da bietu voinic când a picat el mort i-a rămas sula 'n cerdacul împăratului. Acu, la ce vreme s-a fi trezit el în fedeleș ...
- I doamne !, viclean am fost, da mai viclean împăratul. Ce să fac eu ? Începe el a se isbi ca să esă de acolo. Da câtă putere avea el nu putea ca să sparg' acela . Da el mai ave o bucățică din barba lui Statu-palmă-barba-cot. Aprinzând, începe a veni el cu iepurele cel șchiop pe fedeleș.
- Scapă-mă.
O 'nceput a bate iepurele ș-o spart fedeleșul. (Că toată puterea vântului de la răsărit e 'n iepure; iepurele de ce fuge așa tare ?). Scăpând el, îi zice Statu-palmă așa:
- De-acu înc'o dată dacă mi-i chema, apoi pe urmă nu-ți mai fac, că de trei ori îi dată ca să-ți fac bine.
Acu el bate din bici ș' ajunge la-mpăratul . Da-mpăratul svârlise sula.
- Am venit, împărate, să-mi dai fata.
Se face că nu știe, că l-a dat cu fedeleșu 'n jos.
- Eu ți-oi da fata, dacă te-i duce la dealul cel cu flori și mi-i aduce o floare din mijlocul grădinii celeia, eu ți-oi da fata
Se ia el și se pornește, ș-o mers el cale de-un an. Cine era 'n grădină acolo ? Era Statu-palmă.
- Ei voinice, tocmai ș-aci ai venit după mine ?
- Am venit, mi-ai zis că mi-i mai face un bine. Să-mi dai floarea din mijlocul grădinii iștia.
El i-o dă. Așa era de mândră, așa amirosa de frumos floarea - acea de te - adormea . Ajungând la-mpăratul, i-o dă.
- Dacă mi-i mai face ceva eu ți-oi da fata. Eu oi frige (câte tamazlâcuri de vite avea - mpăratul ) și dacă le-i mânca într-o noapte, eu ți-oi da fata.
O făcut așa după porunca 'mpăratului și el a zis celui ce nu se mai sătura ș-o mâncat tot într-o noapte. El numa atunci s-a săturat, da pân-în ziuă a și crăpat. Da el a mâncat așa cu lăcomie, încât și păreții hambarului i-o ros. Și s-o minunat Împăratul de-atâta putere.
- Dacă mi-i be câte fântâne (se află la Curte) de apă, eu ți-oi da fata. El chiamă pe istlalt frate de cruce, care nu se mai sătura de apă, ș-o băut, da o fântână n-o putut-o găta ș-a și crăpat ș' acela .
Lângă curtea 'mpăratului era strașnică pădure.
- Dacă tu-i sufla odată-n codrul meu și s-or strânge toți țânțarii la ușa palatului, eu ți-oi da fata.
El a aprins părul vântului de la amiază-zi. Când s-o dus vântul de la amiază-zi și când ș-o pus buzele 'n patru ș-o suflat, era să 'nghită pe-mpăratul. Așa era de mulți ș-așa bâzâia ei de tare, parcă era 'ntre calici la Ismail.
- Mare putere ai. Zi țânțarilor să se ducă de aici.
- Nu zic, pân ce nu mi-i da fata.
Împăratul l-o luat cu blândeță și l-o amăgit. Ș-o zis vântului ș-o suflat și s-o dus țânțarii de la ușă.
- Dacă te-i sui s-o iei din dealul de steclă îți dau fata.
- O sul' am fost uitat eu aici.
- Eu n-am văzut-o.
A stat el trei zile și trei nopți ș-a gândit ce-i de făcut și i-a venit așa un gând:
să mai cheme pe vântul de la amiază. Vântul de la amiază i-a zis așa:
- Înc-un bine am să-ți fac. Am să mă pun în cerdacul împăratului și să 'ncep a sufla. Puindu-se el, suflă și se clătină palatul cât de cât să pice.
- Împărate, dacă mi-i da fata vântu-a sta.
- Palatul las' să pice, da eu fata nu ți-oi da-o.
Da' el zice vântului:
- Pune-te 'n dreptul ușii și 'ncepe a sufla în casă cu câtă putere ai.
El ș-o pus buzele 'n cinci și când a 'nceput a sufla, împăratul săria din părete 'n părete.
- Împărate, dă-mi fata că vântu a sta.
— Sui în dealul de steclă ș-o ia.
- Dă-mi sula 'mpărate .
— Sula am svârlit-o în mijlocul iazului lângă covată... acolo unde era dracii.
El era lipit pământului, că vântul nu era să-i facă nimică — cela gătise de făcut, ceia crăpase.
Așa mergând el la iazul cela, era strașnic palat făcut de draci, unde țineau banii;
și pe apă mergea o casă făcută strașnic de mândră și-n casa ceea s-auzea un bocet. S-o luat ș' a 'nceput cu luntricica a merge ș-a ajuns la casa aceea. Casa ceea, când a intrat, era un fecior de-mpărat prins de draci și-l muncia acolo 'n toate zilele.
- Ce faci aici, bade ?
- Iaca m-o prins dracii, c-am luat bani și eu nu pot scăpa de-aici. Eu am o împărăție strașnic de mândră, hai să fim noi frați de cruce.
- Hai !
- Frați de cruce om fi, dar fugi că vin dracii, s-apropie miezul nopții. El tot mai avea apă de la botez. Așteaptă la miezul nopții, vin dracii și el începe a-i stropi.
- Mă rog, finul lui D-zeu, ce-i cere ți-om da, numa lasă-ne.
- Sula din mijlocul iazului. Se duce ș' aduce dracul sula.
- Acu du-ne până pe deal pe - amândoi ș-apoi nu voi stropi. Ei, de frică i-a dus. El a zis:
- Sulă, sulicică, sue-ne 'n dealul de steclă.
Când l-o suit acolo, atâta de multă jelanie ce-a avut ea după dânsul, c' avea o cadă de lacrămi.
Atunci împăratul n-a mai avut ce face și i-a dat-o. A făcut o nuntă strașnică și pe urmă s-a dus, a adus pe soră-sa de la casa smăului ș-a luat-o fratele lui ist de cruce...
Sfârșit
Găsești povestirea pe scurt pe blogul
Povestiri pe scurt de lecturi școlare !
Citește aici și alte basme de Mihai Eminescu:
