14.08.2013

MICUL PRINȚ Cap.18-21

de Antoine de Saint Exupéry

Urmare la Micul prinț (16-17)

XVIII

micul-print-vulpea
Micul prinț - Vulpea
Micul prinț străbătu pustiul și nu întâlni decât o floare. O floare doar cu trei petale, o floare oarecare.
- Buna ziua, zise micul prinț.
- Buna ziua, zise floarea.
- Unde sunt oamenii ? întrebă cuviincios micul prinț.
Floarea văzuse cândva trecând o caravană.
- Oamenii ? Cred că nu există decât vreo sase-sapte. I-am văzut o dată, sunt ani de-atunci... Nu se știe însă niciodata unde-i poți găsi. Sunt duși de vânt. Nu au rădăcini și asta-i stingherește mult.
- Rămâi cu bine, rosti micul prinț.
- Te du cu bine, zise floarea.

XIX


Micul prinț se urcă pe un munte înalt. Singurii munți pe care îi văzuse el vreodată, erau cei trei vulcani ai lui, care-i ajungeau doar până la genunchi. Iar de vulcanul stins se folosea ca de un taburet. "De pe un munte atât de înalt - își zise el atunci - am să vad dintr-o privire toată planeta și toți oamenii ..." Nu văzu, însă, nimic altceva decât vârfurile ascuțite ale stâncilor.
- Buna ziua, zise micul prinț la întâmplare.
- Buna ziua... Buna ziua... Buna ziua...  răspunse ecoul.
- Cine sunteți voi ? zise micul prinț.
- Cine sunteți voi... cine sunteți voi... cine sunteți voi..., răspunse ecoul.
- Hai să fim prieteni, sunt singur, zise el.
- Sunt singur... sunt singur... sunt singur..., răspunse ecoul.
"Ce planetă ciudată ! se gândi el atunci. Numai uscăciune, numai stânci colțuroase, numai sare. Și oamenii n-au nici un pic de fantezie. Nu fac altceva decât să îngâne ceea ce le spui... Acasă, eu aveam o floare: vorbea întotdeauna cea dintâi ..."

XX

Se întâmplă, însă că, umblând atâta printre nisipuri, pe stânci și prin zăpezi, micul prinț descoperi până la urmă un drum. Iar drumurile, toate, duc spre oameni.
- Bună ziua, zise el.
Se afla într-o grădină plină de trandafiri înfloriți.
- Bună ziua, răspunseră trandafirii.
Micul print îi privi. Toți semănau leit cu floarea lui.
- Cine sunteti voi ? întrebă el, înmărmurit.
- Noi suntem trandafiri, ziseră trandafirii.
- Vai ! făcu micul prinț...
Și se simți foarte nefericit. Floarea lui îi povestise că, în univers, nu mai era nimeni ca ea. Și iată că aici se mai aflau cinci mii, toate semanând cu ea, într-o singură grădină !
"Tare s-ar mai simți umilită, își zise el, dacă ar vedea una ca asta... Nu s-ar mai opri din tuse și s-ar preface chiar că moare, ca să nu se facă de râs. Iar eu aș fi nevoit să mă prefac că o îngrijesc, pentru că altminteri, ca să mă umilească și pe mine, s-ar lăsa să moară cu adevărat ..."
Apoi își zise mai departe: "Credeam că m-am pricopsit  cu o floare fără seamăn, și nu am decât o roză obișnuită. Cu asta și cu cei trei vulcani, care-mi vin doar până la genunchi și dintre care unul e poate stins pe veșnicie, nu prea sunt un mare prinț..."
Și, culcat în iarbă, plânse.

XXI

Și atunci apăru vulpea.
- Bună ziua, zise vulpea.
- Bună ziua, răspunse cuviincios micul prinț, care se întoarse, însă nu văzu pe nimeni.
- Sunt aici, zise glasul, sub măr...
- Cine ești tu ? zise micul prinț. Ești tare drăgălașă ...
- Sunt o vulpe, zise vulpea.
- Vino să te joci cu mine, îi propuse micul prinț. Sunt atât de trist.
- Nu pot să mă joc cu tine, zise vulpea. Nu sunt îmblânzită.
- A ! iartă-mă, făcu micul prinț.
După ce se gândi puțin, adăugă:
- Ce înseamnă "a îmblânzi" ?
- Nu ești de pe aici, zise vulpea, ce cauți pela noi ?
- Caut oamenii, zise micul prinț. Ce înseamnă "a îmblânzi" ?
- Oamenii, zise vulpea, au puști și vânează. E foarte neplăcut ! Mai cresc și găini. E sigurul folos de pe urma lor. Cauți găini ?
- Nu, zise micul prinț. Caut prieteni. Ce înseamnă "a îmblânzi" ?
- E un lucru care prea e dat uitării, zise vulpea. Înseamnă "a-ți crea legături" ...
- A-ți crea legături ?
- Desigur, zise vulpea. Tu nu ești încă pentru mine decât un băiețaș, aidoma cu o suta de mii de alți băiețași. Iar eu nu am nevoie de tine. Și nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi. Dacă, însă, tu mă îmblânzești, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, unic pe lume. Și eu voi fi la fel pentru tine...
- Încep să înțeleg, zise micul prinț. E undeva o floare... mi se pare că m-a îmblânzit...
- Se prea poate, zise vulpea. Pe Pământ vezi tot soiul de lucruri.
- O ! nu e pe Pamant, zise micul prinț.
Vulpea se arătă nedumerită:
- Pe altă planetă ?
- Da.
- Pe planeta aceea sunt vânători ?
- Nu.
- Asta e interesant ! Dar găini ?
- Nici.
- Nimic nu e perfect pe lumea asta, oftă vulpea.
Vulpea se întoarse la ale sale:
- Viața mea e monotonă. Eu vânez găinile, pe mine mă vânează oamenii. Toate găinile se aseamănă între ele și toți oamenii se aseamănă între ei. Așa că mă cam plictisesc. Dacă însă tu mă îmblânzești, viața mi se va însenina.
Voi cunoaște sunetul unor pași deosebiți de ai tuturor celorlalți. Pașii altora mă fac să mă pitesc în vizuină, sub pământ. Ai tăi mă vor chema afară, ca o muzică. Și-apoi, privește ! Vezi tu, acolo, lanurile de grâu ? Eu nu mănânc pâine. Grâul nu înseamnă nimic pentru mine. Lanul de grâu nu-mi spune nimic. Și asta este trist ! Tu ai însă părul de culoarea aurului. De aceea, va fi minunat, când mă vei fi îmblânzit ! Grâul, auriu și el, îmi va aminti de tine. Și îmi va fi drag foșnetul vântului prin grâu...
Vulpea tăcu și se uită îndelung la micul prinț:
- Te rog... îmblânzește-mă, zise apoi.
- Aș vrea cu dragă inimă, răspunse micul prinț, numai că nu prea am timp. Am de căutat prieteni și o mulțime de lucruri de cunoscut.
- Nu cunoaștem decât ceea ce îmblânzim, zise vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoasca nimic. Ei cumpără lucruri de gata, de la negustori. Cum însă nu există negustori de prieteni, oamenii nu au prieteni. Dacă vrei să ai un prieten, îmblânzește-mă !
- Ce trebuie să fac ? zise micul prinț.
- Trebuie să ai foarte multă răbdare, răspunse vulpea. La început, te vei așeza ceva mai departe de mine, uite-asa, în iarbă. Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei rosti nici un cuvant. Graiul e izvor de neînțelegeri. Însă vei putea, pe zi ce trece, să te așezi din ce în ce mai aproape de mine...
A doua zi, micul prinț veni din nou.
- Mult mai frumos era dacă veneai și astăzi la aceeași oră, zise vulpea. Dacă, de pildă, vii la ora patru după-amiază, eu încă de la trei voi începe să fiu fericită. Pe măsură ce ora va trece, mă voi simți din ce în ce mai fericită. La ora patru, mă vor cuprinde un freamăt și o neliniște: voi descoperi cât prețuiește fericirea ! Dar dacă vii când se nimerește, eu niciodată nu voi ști la care ceas să-mi împodobesc sufletul. E nevoie de ritualuri.
- Ce înseamnă ritual ? zise micul prinț.
- E și el ceva cu totul dat uitării, zise vulpea. E ceea ce face ca o zi să se deosebească de celelalte zile, o oră, de celelalte ore. Vânătorii mei, de pildă, au un ritual. În fiecare joi se duc să joace cu fetele din sat. Joia, prin urmare, e o zi minunată ! Mă plimb și eu, atunci, până la vie. Dacă vanatorii s-ar duce la joc la voia întâmplării, toate zilele ar fi la fel, iar eu n-aș mai avea vacanță niciodată.

Și micul prinț îmblânzi vulpea. Iar când veni ora despărțirii:
- Ah ! zise vulpea... Am să plâng...
- E vina ta, zise micul prinț, eu nu ți-am vrut răul, dar tu ai vrut să te îmblânzesc ...
- Așa e, zise vulpea.
- Dar ai să plângi ! zise micul prinț.
- Așa e, zise vulpea.
- Atunci nu te-alegi cu nimic din asta !
- Ba da, zise vulpea, îmi rămâne culoarea grâului. 
Apoi adăugă:
- Du-te să mai vezi o dată trandafirii. Vei descoperi că roza ta nu are-n lume seamăn. Întoarce-te apoi la mine să-ți iei rămas bun, iar eu îți voi împărtăși o taină.
Micul prinț se duse să mai vada o dată trandafirii:
- Voi nu semănați deloc cu floarea mea, voi încă nu sunteți nimic - le spuse el. Nimeni nu v-a îmblânzit, precum nici voi nu ați îmblânzit pe nimeni. Sunteți precum era și vulpea mea. Nu era decât o vulpe aidoma cu altele o sută de mii. Eu însă mi-am făcut din ea un prieten, iar ea acum nu are seamăn în lume.
Florile se simțiră stingherite.
- Sunteți frumoase, dar sunteți deșarte, le mai spuse el. Nimeni n-ar avea de ce să moară pentru voi. Un trecator nepriceput ar crede că roza mea e asemeni voua. Ea însă, singură, e mai de preț pentru mine decât voi toate laolaltă. Fiindcă pe ea am udat-o eu cu stropitoarea. Fiindcă pe ea am ocrotit-o eu cu paravanul. Fiindcă pentru ea am stârpit eu omizile (în afară doar de câteva, de dragul fluturilor). Fiindcă pe ea am ascultat-o eu cum se plângea, ori cum se lăuda, ori câteodata chiar și cum tăcea.
Fiindcă ea e roza mea.
Și se întoarse la vulpe.
- Rămâi cu bine, zise el ...
- Te du cu bine, zise vulpea. Iată care-i taina. E foarte simplă: nu vezi bine decat cu inima. Ochii nu pot să pătrundă în miezul lucrurilor.
- Ochii nu pot să pătrundă în miezul lucrurilor, repetă micul prinț, ca să țină minte.
- Numai timpul cheltuit cu roza ta face ca ea să fie atât de prețioasă.
- Numai timpul cheltuit cu roza mea ... făcu micul prinț, ca să țină minte.
- Oamenii au uitat adevărul acesta, zise vulpea. Tu însă nu trebuie să-l uiți. Devii răspunzător de-a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit. Tu ești răspunzator pentru soarta  rozei tale.
- Eu sunt răspunzător pentru soarta rozei mele... ... repetă micul prinț, ca să țină minte.

* * *