23.05.2013

D-L GOE... (2)

de Ion Luca Caragiale

Urmare la D-l Goe... (1)

dl-goe-2
D-l Goe... (2)


Păcat însă de pălărie !... Ce-o să facă d.Goe la București cu capul gol ? și toate prăvăliile închise !... s-ar întreba oricine, care nu știe câtă grijă are mam' mare și câtă prevedere. Cum era să plece băiatul numai cu pălăria de paie ? Dacă se întâmplă să plouă, ori răcoare ? Și mam' mare scoate din săculețul ei un beret tot din uniforma canonierii le Formidable.
- Te mai doare nasul, puișorule ? întreabă mam' mare.
- Nu... răspunde Goe.
- Să moară mam' mare ?
- Să moară !
- Ad', să-l pupe mam' mare, că trece !
Și-l pupă în vârful nasului; apoi, așezându-i frumos beretul:
- Parcă-i șade mai bine cu beretul !... zice mam' mare scuipându-l să nu-l deoache, apoi îl sărută dulce.
- Cu ce nu-i șade lui bine ? adaogă tanti Mița, și-l scuipă și dumneaei și-l sărută.
- Lasă-l încolo ! că prea e nu știu cum !... Auzi d-ta ! pălărie nouă și biletul ! zice mamița, prefăcându-se foarte supărată.
- Să fie el sănătos, să poarte mai bună ! zice mam' mare.
Dar mamița adaogă:
- Da' pe mamițica n-o pupi ?
- Pe tine nu vreau ! zice Goe cu humor.
- Așa ? zice mamița. Lasă !... și-și acoperă ochii cu mâinile și se face că plânge.
- Las' că știu eu că te prefaci ! zice Goe.
- Ți-ai găsit pe cine să-nșeli ! zice mam' mare.
Mamița începe să râză; scoate din săculeț ceva și zice:
- Cine mă pupă... uite !... ciucalată !
Mamița pupă pe Goe, Goe pe mamița și, luând bucata de ciucalată, iese iar în coridor.
- Puișorule, nu mai scoate capul pe fereastră !... E lucru mare, cât e de deștept ! zice mam' mare.
- E ceva de speriat, parol ! adaogă tanti Mița.
Pe când Goe își mănâncă afară ciucalata, cocoanele se dau în vorbă de una, de alta... Trenul aleargă acuma de spre Crivina către Periș.
- Ia mai vezi ce face băiatul afară, mamițo ! zice mamița către mam' mare.
Mam' mare se ridică bătrânește și se duce în coridor:
- Goe ! puișorule ! Goe ! Goe !
Goe nicăieri.
- Vai de mine ! țipă cucoana, nu-i băiatul ! Unde e băiatul !... s-a prăpădit băiatul !
Și toate cucoanele sar...
- A căzut din tren băiatul ! Țațo, mor !
Dar deodată, cu tot zgomotul trenului, se aud bubuituri în ușa compartimentului unde nu intră decât o persoană.
- Goe ! maică ! acolo ești ?
- Da !
- Aide ! zice mam' mare, ieși odată ! ne-ai speriat !
- Nu pot ! zbiară Goe dinăuntru.
- De ce ?... te doare la inimă ?
- Nu ! nu pot...
- E încuiat ! zice mam' mare, vrând să deschidă pe dinafară.
- Nu pot deschide ! zbiară Goe desperat.
- Vai de mine ! îi vine rău băiatului înăuntru ! 
În sfârșit, iacătă conductorul cu biletul: primește paralele și liberează pe captiv, pe care toate trei cocoanele îl sărută dulce, ca și cum l-ar revedea după o îndelungată absență. Și mam' mare se hotărăște să stea în coridor, pe un geamantan străin, să păzească pe Goe, să nu se mai întâmple ceva puișorului. Puișorul vede o linie de metal în colțul coridorului, care are la capătul de sus o mașină cu mâner. Se suie-n picioare pe geamantan, pune mâna pe mânerul mașinii și începe să-l tragă.
- Șezi binișor, puișorule ! să nu strici ceva ! zice mam' mare.
Trenul își urmează drumul de la Periș către Buftea cu mare viteză. Dar pe la mijlocul kilometrului 24, deodată s-aude un șuier, apoi semnalul de alarmă, trei fluiere scurte, și trenul se oprește pe loc, producând o zguduitură puternică.
”Ce e ? ce e ?...” Toți pasagerii sar înspăimântați la ferestre, la uși, pe scări...
- Goe ! puișorule ! Goe ! strigă tanti Mița și se repede afară din compartiment.
Goe este în coridor... De ce s-a oprit trenul ?
Cineva, nu se știe din ce vagon, a tras semnalul de alarmă. Din ce vagon ?... Asta e ușor de constatat; manivela semnalului nu se poate trage decât rupându-se ața înnodată și cu nodul plumbuit. Personalul trenului umblă forfota, examinând roatele tamponate cu toată presiunea, așa de tamponate că-i trebuie vreo zece minute mecanicului să-și încarce iar pompa de aer comprimat și să poată urni trenul din loc. În toată vremea asta, conductorii și șeful trenului aleargă din vagon în vagon și cercetează aparatele semnalelor de alarmă.
Cine poate ghici în ce vagon era ruptă ața plumbuită și răsturnată manivela ? Ciudat ! tocmai în vagonul de unde zburase mai adineauri pălăria marinerului ! Cine ? cine a tras manivela ? Mam' mare doarme în fundul cupeului cu puișorul în brațe. Nu se poate ști cine a tras manivela.
Trenul se pornește în sfârșit, și ajunge în București cu o întârziere de câteva minute. Toată lumea coboară. Mam' mare așază frumușel beretul lui Goe, îl scuipă pe puișor să nu-l deoache, îl întreabă dacă-l mai doare nasul și-l sărută dulce.
Apoi cocoanele se suie cu puișorul în trăsură și pornesc în oraș:
– La bulivar, birjar ! la bulivar !...

Sfârșit

Găsești povestirea pe scurt a acestei schițe pe blogul Povestiri de lecturi școlare !
Poți să citești aici și alte schițe de I.L.Caragiale, doar să  dai clic pe titlul ales: