01.03.2012

FIVE O'CLOCK

de ION LUCA CARAGIALE

Five o'clock
Five o'clock pe englezește înseamnă cinci ceasuri. În lumea mare, fiecare damă-și hotărăște o zi pe săptămână (jour fixe), când primește, la ceasurile cinci după-amiază, vizite și face musafirilor tratație cu ceai; de aceea se mai zice și five o'clock tea, adică pe românește ceaiul de la cinci ceasuri. În genere, damele din lumea mare publică în carnetul lui Claymoor, spre știința numeroaselor lor cunoștințe, ziua lor de primire. De exemplu, citim în l'Indépendance roumaine:

„Madame Esméralde Piscopesco, five o'clock tea tous les jeudis.“
"Azi e joi. Haide - zic eu - la Madame Piscopesco."
Feciorul în frac și cu mănuși albe mă introduce în salonul splendid al somptuosului hôtel Piscopesco. Dar nu văz pe nimeni... A ! în fund ! auz, în salonașul intim de cel mai pur stil Louis XV, ciripind pe-ntrecute, ca doi scatii, două glasuri de coconițe. Merg acolo. Madam Măndica Piscopesco cu surioara sa, Madam Tincuța Popesco. Cocoana Măndica mă-ntâmpină cu grația-i obicinuită. Mărturisesc drept... Am mare slăbiciune de ceea ce francezul numește la causerie și de aceea frecventez bucuros cercurile mondains. Îmi place adică, pe românește, să stau de vorbă cu damele din lumea mare. Găsesc în conversația lor mult mai multă grație decât în conversația bărbaților. Femeile știu să spună o mie și o sută de nimicuri într-un mod mult mai interesant decât spun bărbații lucrurile cele mai serioase... O floare, o panglicuță, o deosebire d-abia simțită între două nuanțe, un nimic, distilate prin mintea subtilă a unei femei și exprimate prin acele dulci modulațiuni de voce și prin jocul acela încântător al luminilor ochilor capătă, pentru mine cel puțin, un farmec indicibil. Iată-mă dar în elementul meu... Aci desigur, am să petrec câteva momente delicioase 
Eu: Madam Piscopesco, dați-mi voie...
Măndica: Vii tocma' la pont...
Tincuța: Ai fost...?
Măndica: Taci, tu !... Las' să-l întreb eu... Ai fost aseară la circ ?
Eu: Am fost.
Tincuța: Cine mai...
Măndica: Taci, soro ! n-auzi? (Către mine:) Ai văzut pe Mița?
Eu: Pe sora matale ?
Măndica: Nu... Pe Mița, pe Potropopeasca a tânară ?
Eu: Da; era într-o lojă în fața mea...
Măndica (Tincuții): Ai văzut ?
Tincuța (mie): Cu cin'...
Măndica: Taci !... (Mie): Cu ce pălărie era ?
Eu (încurcat): Cu...
(Tincuța vrea să mă-ntrerupă.)
Măndica (astupându-i gura cu mâna): Cu o pălărie mare...
Eu (răsuflând): Da...
Măndica (Tincuții): Ai văzut ? (Mie): Bleu gendarme...
Eu: Da...
Măndica (mie): Cu pamblici vieux-rose...
(Eu dau din cap afirmativ.)
Măndica (Tincuții): Te mai prinzi aldată ?
Tincuța: Stai, să vedem... (Mie): Era cu bărbatu-său ?
Măndica (Tincuții): Taci tu !
Tincuța: Apăi, lasă-mă și pe mine, soro !... Tot tu ?
Măndica (mie): Era cu Potropopescu ?
Eu (încurcat): Mi se pare că...
Măndica: Nu era cu Haralàmbina ?
Eu (și mai încurcat): Cu care Haralàmbina ?...
Tincuța: Cu mă-sa.
Eu: ...
Măndica: ... O bătrână mică, urâtă, parcă-i o smochină uscată, și gătită-gătită...
Eu (răsuflând): Da.
Tincuța: Cu părul roșu vopsit...
Eu: Da, da.
Tincuța (Măndichii): Ai văzut ?
Măndica: Ce să văz ?... parcă mă-sa nu știe ! (Mie): A venit cineva în lojă la ele ?
Eu: ...
Tincuța: Mitică...
Eu: Care Mitică ?
Măndica: Ei ! care Mitică...
Tincuța: Lefterescu, locotenentul...
Eu: Să mă credeți, cuconițelor, pe onoarea mea vă spun, că nu pot să zic, pentru că eu...
Măndica: Pentru că dumneata ești cavaler și nu vrei să spui.
Tincuța: Da pe Lefterescu l-ai văzut în circ ?
E u: Mi se pare că era într-un stal, drept în fața mea.
Măndica: Lângă loja ei !... (Tincuții) Ai văzut ! Ai înțeles acum pontul ?... Vezi, dacă ești proastă ?
Tincuța: Peste poate !
Eu (aruncând o privire pe fereastră și văzând o trăsură închisă, care a tras la scară): Vorbești de lup și madam' Potropopesco la ușe.
Tincuța: Ea !
Măndica: Vezi ce obraznică e !...
Eu (având un presentiment și luându-mi pălăria): Doamnelor, dați-mi voie să vă salut... Îmi pare bine că vă găsesc totdeauna vesele și grațioase... Eu trebuie să mă retrag.
Tincuța (tăindu-mi calea): Așa degrab' ?
Eu: Vă asigur, că... o afacere... urgentă...
Măndica (acoperindu-mi ușa): Fără să iei măcar un ceai ?
Eu (apăsat din ce în ce mai mult de negrul meu presentiment): Parol... 
Măndica: Tocmai acu ?
Tincuța (smulgându-mi pălăria): Peste poate !
(Eu, trebuind să cedez, cad zdrobit pe un puf.)
Feciorul: Madam Potropopesco.
(Măndica se face roșie, Tincuța vânătă, eu galben, Madam Mița Protopopesco apare, uimitoare de frumusețe, și de toaletă ca totdeauna, purtând pălăria bleu gendarme. Cele trei dame se sărută foarte afectuos.)
Mița: E un ger afară, mașer, că nu-ți poți face o idee... Dacă o ținea așa toată noaptea, se duce dracului rapița !
Eu: Nu crez... Am vorbit cu arendași...
Mița: Aș ! Nu mi-a scris azi Potropopescu al meu ?
Măndica (Miții): Ai fost aseară...
Tincuța (Măndichii): Taci tu ! Las' să-ntreb eu. (Miții): Ai fost aseară la circ, Madam' Potropopesco ?
Mița: Da.
Măndica: Sin...
Tincuța: Taci!.. (Miții): Singură ?
Mița: Nu; cu maman,
Tincuța: Cu maman ?... Bravo !
Eu (sculându-mă): Doamnelor, eu...
Măndica (împiedicindu-mă să-mi iau pălăria, și încet): Tocmai la pont ? (Merge să apese nasturele soneriei.)
Tincuța: Și... era multă lume la circ ?
Mița: Foarte multă.
Măndica (sunând prelungit): Ce slugi dobitoace! 
(Feciorul vine).
Măndica: Nu te-am chemat pe dumneata; treaba dumitale e să stai la ușe; unde e dobitoaca de Roza ? Ce face cu ceaiul ?
(Feciorul iese.)
Tincuța (Miții): Era cineva dintre cunoscuți ?
Mița: Mai nimeni... Era Constandineasca, Dumitreasca, Vasileasca, Georgeasca, Ogretinencile...
(Roza, subreta, apare.)
Măndica: Ce faci cu ceaiul ăla ?
Roza: E gata, coniță.
Măndica: Apăi, de ce dracu nu-l aduci odată ?
Roza: E gata, în salon.
Măndica: Atunci, de ce nu spui, proasto!
(Roza pleacă bombănind.)
Măndica: Să nu bombănești, obraznico !
(Toată vremea asta, madam Tincuța Popesco tace, bătându-se pe palma stângă cu un cuțit de sidef pentru tăiat corespondența; pe când madam' Potropopesco se consideră în oglindă, drăcuindu-și un cârlionț rebel din frunte, care nu vrea să stea cum trebuie. Madam Piscopesco, cu un gest degajat, ne poftește în salonul cel mare, la ceai. Un samovar și un serviciu de argint cu coroană de conte deasupra monogramei. E.P. – Esméralde Piscopesco – de toată frumusețea.)
Tincuța (Miții): Apropo, nu mi-ai spus cine mai era la circ.
Mița: Ba, ți-am spus... Ogretinencile...
Tincuța: Nu... Dintre bărbați...
Mița: Dintre bărbați ?
(Eu trec repede din salonaș și-mi iau pălăria.)
Măndica: Nu iei ceaiul ?
Eu (ținându-mi în sus și bine pălăria): Ba da.
Tincuța: Mitică... nu era ?
Mița: Mitică ?... nu știu care Mitică...
Tincuța: Lefterescu !... sublocotenentul !
Eu (frigându-mă cu ceaiul, către Măndica): Pardon, eu trebuie să...
Mița (râzând foarte veselă, către Tincuța): A ! Lefterescu ! Mitică al dumitale...
Tincuța: Ba al dumitale, obraznico !
Mița: Ba al tău, mojico !
(Eu, scăpând din mână paharul cu ceai, împing pe madam Piscopesco cât colo, dau în lături pe fecior și într-o clipă sunt în curte. În poartă întâlnesc pe bravul Lefterescu).
Eu: Un' te duci ?
Mitică: La five o'clock, la madam Piscopesco.
Eu: Fugi, nenorocitule !
=======
Textul face parte din lista de lecturi recomandate elevilor și a fost preluat din I.L.Caragiale, Momente, Editura Minerva, București, 1981.