Privighetoarea și trandafirul (1)

de Oscar Wilde

Privighetoarea și trandafirul

- A zis că va dansa cu mine dacă-i voi aduce trandafiri roşii, se plânse tânărul Student, dar în grădina mea nu există nici măcar un trandafir roşu.

Din cuibul ei, aflat în gorun, Privighetoarea îl auzi şi se uită printre frunze, minunându-se.

- Nu-i niciun trandafir roşu în grădina mea ! se plânse el şi frumoşii lui ochi se umplură de lacrimi. O, de ce lucruri neînsemnate depinde fericirea ! Am citit tot ce au scris înţelepţii şi filosofia nu mai are secrete pentru mine. Cu toate astea, pentru ca nu am trandafiri roşii, viaţa mea este ruinată.

- Oh, iată un om care iubeşte cu adevărat, spuse Privighetoarea. Nopţi la rând am cântat despre el, deşi de cunoscut nu-l cunoşteam; nopţi la rând i-am spus povestea stelelor, iar acum am ajuns să-l văd. Are părul ca floarea de hiacint, iar buzele-i sunt ca trandafirul pe care-l doreste atât, dar pasiunea i-a făcut faţa palidă ca fildeşul, iar întristarea şi-a pus pecetea pe fruntea lui.

- Prinţul dă un bal mâine seară, murmură tânărul Student şi iubita mea face parte din suită. Dacă îi voi duce un trandafir roşu, va dansa cu mine până în zori. Dacă îi voi duce un trandafir roşu, o s-o ţin în braţe, îşi va pleca fruntea pe umărul meu şi mă va lua de mână. Dar la mine în grădină nu există nici măcar o roză roşie, aşa că voi sta de unul singur, iar ea va trece pe lângă mine. Nu-mi va acorda nicio atenţie, iar inima îmi va fi distrusă.

- Oh, iată un om care iubeşte cu adevărat, spuse Privighetoarea. El suferă tocmai de ceea ce eu cânt, ceea ce pentru mine e bucurie, pentru el e durere. Nu-i nicio îndoială, iubirea e un lucru minunat. E mai preţioasă ca smaraldele şi mai scumpă decât opalul fin. Nu o poţi cumpăra nici cu perle, nici cu rodii, nici la vânzare în piaţă n-o poţi scoate. Nu o poţi cumpăra de la neguţători şi nici s-o măsori în aur.

- Muzicanţii vor sta la galerie, continuă tânărul Student şi vor cânta la instrumentele lor cu corzi, iar iubita mea va dansa în sunet de harpă şi vioară. Atât de uşor va dansa ea, că nu va atinge cu picioarele podeaua, iar curtenii, în veşmintele lor vesele, vor roi în jurul ei. Dar cu mine va refuza să danseze, căci nu am un trandafir roşu să-i ofer; se aruncă pe iarbă, îşi îngropă faţa în mâini şi plânse.

- Dar de ce plânge ? întrebă şopârla mică şi verde, după ce trecu pe lângă el cu coada în sus.

- Oare de ce ? zise Fluturele, care zburda după o rază de soare.

- De ce, oare ? şopti Margareta către vecina ei, cu o voce blândă.

- Plânge pentru că nu are un trandafir roşu, spuse Privighetoarea.

- Pentru un trandafir roşu ? strigară ele, vai, ce ridicol ! Iar mica şopârlă, care de felul ei era o cinică, râse pe faţă. 

Dar Privighetoarea înţelegea secretul tristeţii Studentului şi rămase tăcută pe creanga gorunului, gândindu-se la misterul Iubirii. Brusc îşi întinse aripile cafenii şi se avântă în aer. Trecu prin pădurice asemeni unei umbre şi ca o umbră pluti peste grădină. In mijlocul unui petic de iarbă creştea un trandafir frumos, iar când îl văzu, zbură deasupra lui şi coborî pe o crenguţă cu flori.

- Dă-mi un trandafir roşu, strigă ea şi o să-ţi cânt cel mai dulce cântec.

Dar trandafirul îşi clătină ramurile:

- Florile mele sunt albe, spuse el, ca spuma mării, mai albe decât neaua munţilor. Dar du-te la fratele meu, care creşte în spatele vechiului ceas solar şi poate el o să-ţi dea ceea ce doreşti.

Privighetoarea zbură până acolo.

- Dă-mi un trandafir roşu, strigă ea şi o să-ţi cânt cel mai dulce cântec.

Dar trandafirul îşi clătină ramurile.

- Florile mele sunt galbene, răspunse el, ca părul sirenelor care stau pe tron de chihlimbar, mai galbene decât narcisele din poiană înainte să fie răpuse de coasă. Dar du-te la fratele meu, care creşte sub fereastra Studentului şi poate că el îţi va da ceea ce doreşti.

Privighetoarea zbură spre trandafirul care creştea sub fereastra Studentului.

- Dă-mi un trandafir roşu, strigă ea şi o să-ţi cânt cel mai frumos cântec.

Dar trandafirul îşi clătină ramurile.

- Florile mele sunt roşii, spuse el, ca picioarele porumbiţei, mai roşii decât marele evantai de corali care se unduie în peştera din ocean. Dar iarna mi-a îngheţat venele şi gerul mi-a distrus bobocii, iar furtuna mi-a rupt crengile. Anul acesta nu voi da flori.

- Nu vreau decât un singur trandafir, strigă Privighetoarea, doar un singur trandafir roşu ! Cum aş putea să-l obţin ?

- Există o cale, răspunse trandafirul, dar e atât de teribilă, că nu îndrăznesc să ţi-o spun.

- Spune-mi, zise Privighetoarea, nu mi-e teamă.

- Dacă vrei un trandafir roşu, trebuie să-l construieşti cu muzică în timpul nopţii şi să-l colorezi cu sângele inimii tale. Trebuie să-mi cânţi cu pieptul înfipt într-un ghimpe. Toată noaptea va trebui să-mi cânţi, iar ghimpele îţi va străpunge inima şi sângele tău va curge prin venele mele, devenind una cu al meu.

- Moartea e un preţ prea mare pentru un trandafir roşu, striga Privighetoarea şi Viaţa ne e dragă tuturor. E plăcut să stai în pădurea verde, să urmăreşti soarele trecând în carul lui de aur şi luna în cel de perle. Ce dulce miroase păducelul şi ce drăgălaşi sunt clopoţeii care se ascund în vale şi iarba neagră de pe deal, bătută de vânturi. Si totuşi, iubirea este mai importantă decât viaţa; şi ce însemnătate are inima unei păsări în comparaţie cu inima omului ?

* * *

Sursa foto

Urmează Privighetoarea și trandafirul (2)