Bobocul de rață cel urât (2)

de Hans Christian Andersen.

Urmare la Bobocul de rață cel urât (1)

- Mac-mac !, zise ea pe urmă, și puișorii se scufundară și ei unul dupa altul și apa se închise la loc deasupra capetelor lor. Dar îndata ieşiră la suprafața apei și începură a înota repede, repede. Piciorușele lor umblau ca niste lopățele, și toți se bucurau de apă, chiar și bobocul cel mare cenușiu și urât. 

- Nu, ăsta nu-i pui de curcă, zise mama. Ce bine știe să se slujească de picioarele lui, și ce drept se ține ! E în adevăr tot copilul meu, și... nu-i așa de urât, când te uiți mai de aproape la el. 

- Mac-mac ! Veniți cu mine, să vă faceți intrarea în lume, hai să vă prezint la curtea rațelor. Numai luați seama să nu va depărtați de mine, să nu vă calce cineva, și să vă păziți bine de pisică.

Intrară cu toții în curtea rațelor. Ce gălăgie era acolo ! Două familii se certau pe un cap de țipar, și la urmă îl luă pisica.

- Vedeți cum se petrec lucrurile în lume, zise rața, ascuțindu-și ciocul pe iarbă, căci și ea ar fi vrut să aibă capul de țipar. Acum, mișcati picioarele, urmă ea; tineți-vă toți la un loc și salutați pe rața cea bătrână de acolo. Este cea mai de seamă dintre toate câte sunt aici. E de rasă spaniolă, de aceea e așa de mare, și băgați de seamă panglicuța roșie legată la piciorul ei; asta-i ceva foarte frumos,și cea mai mare cinste ce se poate face unei rațe. Asta înseamnă ca stăpânul ei nu vrea s-o piardă, și ea trebuie să fie băgată în seamă nu numai de dobitoace, dar chiar și de oameni. Haide, țineți-vă bine; nu, nu așa, nu trebuie să vă țineți labele prea apropiate: o rață bine crescută își depărtează picioarele cu grijă; uitați-vă la mine cum țin eu labele în afară. Plecați capul și ziceți: Mac ! Mac !

Ei ascultară, și celelalte rațe din jurul lor îi priveau, și ziceau tare:

- Ia uită-te aici; mai vin alții acum, parcă n-am fi noi destule aici. Pfi ! Dar ce boboc e acela ? Nu, nu-l primim între noi, Doamne ferește !

Şi deodată o rață mai mare zbură lângă el, se-aruncă asupra lui și-l mușcă de gât.

- Lasă-l în pace, strigă mama, nu face rău nimănui.

- Se poate, dar e așa de mare și de pocit, zise rața care începuse gâlceava, că are nevoie să fie puțin muștruluit.

- Frumoși copii mai are mama, zise rața cu panglică roșie. Toți sunt drăguți afară de acela; n-a ieșit bine; aș vrea să ți-l mai cioplești puțin.

- Asta nu-i cu putință, răspunse mama lui. Adevărat că nu-i frumos; dar are o fire așa de bună, și înoată de minune; aș îndrăzni chiar să spun că înoată mai bine decât toți ceilalți. Cred c-o să crească frumos, şi cu vremea s-o mai potrivi el. A stat prea mult în ou, din pricina asta nu-i așa de bine facut.

Pe când vorbea așa, îl trăgea binișor de gât și-i netezea pufișorul.

- Şi apoi, la urma urmei e un rățoi, și nu-i pasă așa mult de frumusețe. Cred c-o să fie voinic, și o să-și facă el drumul în lume.

- Dar ceilalți sunt foarte drăguți, adăugă bătrâna; acum copii, fiți ca la voi acasă, și de găsiți vreun cap de țipar puteți să mi-l aduceți.

Şi porniră să se joace, ca și cum într-adevăr ar fi fost la ei acasă.

Dar bietul boboc, cel ieșit mai în urmă din ou, din pricina urâțeniei lui se văzu mușcat, lovit, batjocorit, nu numai de rațe, dar și de puii de găină.

- Prea e mare, ziceau toți; și curcanul, care venise pe lume cu pinteni la picioare și se credea împărat, se umfla, ca o corabie când își întinde pânzele, și merse țintă spre el, înfuriat grozav, că i se înroșise tot capul. Bietul boboc nu mai știa ce să facă: să se oprească, sau să meargă înainte; se simțea destul de mâhnit că era așa de urat și că era râsul și batjocura tuturor rațelor din curte.

* * *

Urmează Bobocul de rață cel urât (3)