20.02.2016

Limir împărat (6)

de Ioan Slavici

Urmare la Limir Împărat (5)

Poate orișicine să dea cu socoteală cât și cum a trebuit să muncească Lia ca să curețe și curtea Bunichii Ielelor, - muncă, nu șagă ! Las' că de aici căra și colo se aduna, dar afurisitele acelea de lighioane se îngrămădeau în urma ei, și unde ea curăța, acolo se spârcăiau ca să le umple toate de alte murdării, și iar trebuia să curețe, și iară, și iarăși – și până ce n-a ajuns să curețe și mațele din ele.
„Uf !" grăi dânsa când o mântui și asta și se duse să aprindă focul la cazan. Au fiert florile, și frunzele, și rădăcinile, și tot au fiert în clocote, în vreme ce baba mesteca mereu cu linguroiul și boscorodea cum știa, și tocmai pe la miezul nopții văzduhul se umplu de un miros plăcut și începu să se prindă pe deasupra un fel de pojghiță ca smântâna. Asta era alifia care dezgheață sângele, dezmorțește vinele și pune în mișcare viața, ca omul om să fie.
- Ia, fată - grăi baba cu glas momitor - și freacă-te și la ochi, și la tâmple, și la crucea pieptului, și în palmă, c-o să te simți ca înviată din morți !
Asta era dar taina.
- La ochi, la tâmple, la crucea pieptului și în pălmi, grăi Lia, atât voiam să știu !
Ea se duse apoi, luă un țest de broască, îl curați bine și începu să adune în el alifia până ce nu-l umplu. Când veni însă rândul să se frece, ea făcu precum îi zisese șerpoiul: dădea pe deasupra alifiei ca și când ar fi luând din ea, dar făcea parcă-i era greu mirosul și se ținea de nas cu mâna stângă, iar pe subt ea scuipa pe deget, apoi se freca.
Așa s-a frecat și la ochi, și la tâmple, și la crucea pieptului, și în pălmi, iar Bunica Ielelor nu se îndoia că cu alifie s-a frecat.
- Țo pe ea, puișorilor, dragilor ! strigă dar cu toată răutatea ei, și bâzdâgăniile toate și toate jigăniile deteră năvală asupra Liei, ca într-o clipă s-o facă miș-fărămiș, încât numai oase albe să se aleagă de ea. Lia însă se scutură o dată, răsturnă cazanul de pe pirostrii, și pe aci îi fu drumul - cu țestul plin de alifie.
- În ceas bun să fie ! strigă șerpoiul, care îi ieși peste puțin în cale. Cum ai pornit-o, așa s-o și scoți la capăt. Acum scuipă încă o dată pe deget, ia cu el alifie și freacă-mă în frunte, la ochi și la crucea pieptului.
Lia făcu precum i se zise, și șarpele se zbătu puțin, se dete o dată peste cap și se făcu armăsar cu nări umflate și cu ochi focoși.
- Eu sunt armăsarul lui Limir-împărat, îi zise, pe care nimeni afară de dânsul nu l-a încălecat. Încalecă-mă și ține-te bine, că am să te duc cum nici pe el nu l-am mai dus.
Lia a încălecat ș-apoi a pierdut vederile în repeziciunea goanei în care a fost dusă și dusă mereu, într-o răsuflare, până la turma păzită de câinii cu picioarele pline de spini. Aci armăsarul se opri.
- Uite ! vezi oile acelea !? grăi armăsarul. Sunt tot fete care au făcut ca tine încercarea de a-l scăpa pe Limir-împărat și-au fost vrăjite de Iele, iar câinii sunt tot feți-frumoși, care, duși de dorul lor, au răzbit până la Mama Ielelor, ca să le scape pe fete, și-au căzut în urgie. Descăleca și du-te de le freacă, și-i freacă, cum știi, cu alifie, dar bagă de samă ca să nu ți se prindă alifia de deget.
Lia făcu precum i s-a zis și, una câte una, oile se scuturară, se deteră peste cap și se făcură fete care de care mai frumoase, încât tot să stai și să te uiți la ele.
Armăsarul necheză o dată și din lărgimile câmpiei veniră în goană mare cai frumoși, pentru fiecare fată câte unul, iar după ce încălecară, fetele se pomeniră gătite în haine scumpe și frumoase, cum li se cuvine călărind pe asemenea cai.
Lia, văzându-le atât de frumoase și atât de frumos gătite, era cuprinsă de ciudă și-i părea rău că le-a făcut bine, dar tot îi frecă și pe câini, care se scuturară și ei, se deteră peste cap și se făcură feți-frumoși, care de care mai voinic. Armăsarul iar necheză și iar veniră cai frumoși, pentru fiecare câte unul, și voinicii, încălecând, se pomeniră și ei îmbrăcați în haine scumpe și frumoase.
- Dar aceia cine sunt și de ce dorm când ar trebui să steie treji și să poarte grijă de turmă ? întrebă Lia arătând asupra păcurarilor.
- Așa li-e rostul, grăi armăsarul. Sunt sfetnicii lui Limir-împărat, care prin momelile lor, și-au amețit stăpânul și i-au umplut capul de fumuri. Haid' să mergem mai de parte.
Lia încălecă și abia acum își dete seama că ea însăși e gătită în haine încă mai frumoase și mai scumpe decât ale celorlalte fete și împodobită tot cu aur și cu pietre scumpe. Pe când însă ceilalți vorbeau și râdeau în voie bună, ea se ținea țeapănă, rece și mândră în scări, era posomorită și înfumurată parcă n-ar fi nimeni vrednic să stea alături cu dînsa, nici să simtă mirosul alifiei ce mai rămăsese în țestul pe care îl ducea cu multă grijă în mâna ei stângă. Mult ar fi voit, Doamne, să se vadă în oglindă și rău era mâhnită că era pustiu împrejurul ei și nu se adună de nicăieri lume ca s-o vadă și să stea uimită.
Mare-i fu dar bucuria când, așa cum mergeau în josul câmpiilor, li se ivi în preajma vederii un sat. Peste puțin, însă, ea zări mai la o margine și coliba în care crescuse și din care plecase în lume, și-i veni să-și schimbe drumul. Îi era greu afară din cale să-și vadă sărăcia și să deie ochi cu mama ei cea îmbrăcată în zdrențe înnodate.
- Ei ! grăi însă, prinzând inimă, ce-mi pasă !? Ei tot nu știu nimic, nimeni n-o să mă cunoască, iar eu fac ca și când n-aș fi știind nimic.
Așa a și fost.
A mers iute vestea că vine o împărăteasă cu curtenii ei, ca să-i ducă lui Limir-împărat daruri neprețuite, și multă lume li s-a adunat în cale ca să-i vadă.
Era și văduva cea săracă, mama Liei, acolo, și cum văzu din depărtare alaiul, își aduse aminte că așa-și visa dânsa fata.
- Lio, fata mea, Lio ! strigă ea după ce alaiul se apropie.
Lia însă se ținea țapănă, rece și mândră în scări și trecu posomorâtă și înfumurată înainte, parc-ar fi fost din altă lume.
- Nu-i Lia, fata mea, grăi văduva întristată. Și totuși, parc-ar fi aidoma ea. Ce s-o fi ales de Lia mea ?
Așa au trecut prin sate și prin orașe multe, mereu prin mijlocul mulțimii uimite, și Lia se simțea din ce în ce mai nemîngîiată că toți o vedeau, dar ea însăși nu putea să se vadă pe sine.

* * *

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !