Limir împărat (5)

de Ioan Slavici

Urmare la Limir Împărat (4)

- O fi, n-o fi cum zici - grăi dânsa - de mare lucru te-ai apucat, și mult mi-e milă de tine, că de venit ai venit cum ai venit, dar nu știu cum o să te întorci.

Mult ar fi dorit ea să știe cum a potrivit Lia lucrurile ca să răzbească întreagă și nevătămată și să vie cale atât de lungă fără ca să îmbătrânească.

- Ce te-a adus ? adăugă ea, și asta era întâia din cele trei întrebări.

- Ajută, ca să te ajuți ! îi răspunse Lia. Cum am venit, așa o să mă și întorc, și valvârtej dacă s-ar răsturna toate, drumul degeaba n-o să-mi fie.

Când auzi asemenea vorbe, Bunica Ielelor iar începu să tremure, însă mai puțin de mânie și mai mult de frică.

- Cum mă vezi ? întreba iar dânsa.

- Cu ochii, răspunse Lia fără ca să știe că răspunde la a doua întrebare.

- Și ce cauți ? fu a treia întrebare.

- Omul, răspunse Lia, cât umblă pe pământ, tot moartea o caută.

Acum baba se cutremură.

- Ia să mă uit mai bine-n ochii tăi, îi zise, și se apropie de dânsa rezemându-se în cele două bețe, i se uită în ochi și-i puse mâna pe umărul gol.

Ochii Liei erau stinși, iar trupul ei era rece ca sloiul de gheață.

Nu știa Lia, săraca, că-i vindecase șarpele, mângâind-o cu limbile lui, toate rănile și-o făcuse nevătămată, ca nici sabia să n-o taie, nici focul să n-o ardă, dar îi făcuse și sângele rece ca al lui, strânsese tot focul vieții din ea și-i oprise viața în loc, ea, orișicât ar mai sta pe pământ, tot așa cum e să rămâie.

N-o știa Lia aceasta, dar o știa baba cea înrăită, care vedea acum că nu mai are nici o putere asupra ei - câtă vreme nu e om în toată firea.

- Vai de sufletul tău - îi zise dar luându-i mâna - nu vezi tu, nu simți, nu-ți dai seamă că nu mai ai nici o viață în trupul tău, că sângele nu mai curge în vinele tale, că ești rece ca sloiul de gheață ? Uite ! Fiindcă ești fată bună și mi-ai vorbit frumos, mi s-a făcut milă de tine și am să-ți gătesc o alifie ca să te freci cu ea și să te faci iar cum ai fost. Orișicine, bărbat fie ori femeie, scapă chiar și de cea mai spurcată vrajă dacă se freacă cu alifia aceea.

Lia se simți chiar mai rece de cum era; își aducea aminte de vorbele pe care i le grăise Limir-împărat și știa acum că după alifia aceasta a venit ea aici.

- Bună ești și miloasă - îi zise dar - și cât o fi lumea n-o să te uit.

Orișicât de îndrăcită ar fi fost însă, Bunica Ielelor nu putea să facă alifia aceea ea singură, ci numai ajutată de o fată nevinovată, care trebuia să adune șapte flori de la șapte buruieni, de șapte ori câte șapte frunze de la tot atâția copaci și șaptezeci de rădăcini de la șaptezeci de alte buruieni și să le pună toate în cazan, ca baba să le fiarbă toate în bale de la șaptezeci și șapte de șerpi.

S-a apucat dar Lia și astă dată de muncă lungă și grea: a adunat de prin pădure cele șapte flori, cele de șapte ori câte șapte frunze și cele șaptezeci de rădăcini, a frecat cazanul cel mare, pirostriile de fier și linguroiul de aramă de le-a făcut lucioase, a strâns șaptezeci și șapte de brațe de vreascuri uscate șvarog, ca să aprindă focul, a pus flori, frunze și rădăcini în cazan, a ridicat cazanul pe pirostrii și se bucura, sărmana, că a scăpat și de aceste, căci nu se gândea că pierirea și-o pregătește.

Baba a bătut apoi din palme și au venit din șaptezeci și șapte de părți cei șaptezeci și șapte de șerpi, toți cu limbile scoase și gata de a umplea cazanul.

Între aceștia se afla însă și cel scăpat prin Lia de grele suferințe: el se furișă lunecând pe lângă dânsa și-i zise pe sâsâite la ureche:

- Să nu te pună păcatele să te freci cu alifia, că-ți pierzi toate puterile, ci scuipă în palme și fă ca și când te-ai fi frecat cu alifie.

El știa că nu are alifia putere decât frecată fiind cu mâna unei fete nevinovate.

- Așa o să fac ! zise Lia și, după ce șerpii își făcură și ei rândul, voi să aprindă focul.

- Oho ! mai va, fată, mai va ! grăi bătrâna. Pentru ca fiertura să se prindă, trebuie să mai dereticești prin colibă și să cureți curtea din dosul colibii, ca toate să fie ca la casa unei fete mari.

- S-o mai fac - zise Lia - și pe asta.

S-o facă - vai de capul ei !

Ea rămase încremenită când deschise ușa colibii: de când Bunica Ielelor a fost fată mare, n-a mai dereticat nimeni prin colibă, gunoiul se adunase mormane, iar prin colțuri păiengenișul încărcat de praf sta perdele groase și pretutindeni mișunau păiangeni mari cât pumnul, muscoi înțepători și fel de fel de alte bâzdâgănii, care, simțind mirosul de sânge curat, deteră năvală asupra Liei, ca s-o sleiască într-o clipă.

Știau, afurisitele, că ea, care lasă locul curat pretutindeni pe unde trece, e dușmanca lor cea mare. În curând simțiră, însă, că n-au ce să-i facă și i se deteră rușinate din cale. O știuse și baba aceasta, și-o pusese pe Lia să dereticească numai pentru ca să le îndârjească.

- Puișorilor, drăguților - le zise dar - mai aveți puțintică răbdare, că în curând vi-o dau gata.

A curățit dar Lia și păiengenișul, și pereții, a cărat gunoiul, a măturat și a șters praful, a făcut coliba curată de-ar fi putut să steie chiar și Limir-împărat în ea. Ea rămase și mai încremenită când ieși în curte.

Aici își ținea baba hoarele, găini moțate, rațe deșelate, broaște-țestoase, șopârle râioase și fel de fel de alte jigănii spurcate, cu ale căror ouă trăia și care umpluseră curtea de găinaț și de fel de fel de alte murdării, încât te cuprindea leșinul chiar și când te gândeai numai că ai să simți mirosul. Iară prin murdăriile acelea colcăia gadul de viermi, prin văzduh roiau fel de fel de muște, pretutindeni mișunau jigănii care se hrănesc cu viermi și cu muște, și șoareci, și guzgani, și conopiștirițe, și lilieci, bufnițe cu capul cât banița și șerpi fel de fel, să vezi cu ochii și să nu crezi, ci să te miri și să nu mai știi ce să zici.

- Las', că vă viu eu de hac ! grăi Lia, și intră cu bărbăție în curte. Într-o clipă deteră cu toate năvală asupra ei, unele târâș, altele pitiș, iar altele alergând ori zburând, Degeaba însă, că nu puteau să-i facă nimic: ea se scutură o dată, și toate căzură la pământ.

- Puișorilor, dragilor - grăi baba și de astă dată - aveți puțintică răbdare, că vi-o dau deodată gata.

* * *

Urmează Limir Împărat (6)!