Istoria unui galbân (4)

de Vasile Alecsandri

Urmare la Istoria unui galbân (3)

Mai ales unul, un grec care fusese arnăut în vremea domnului Ioniță Sturza, îi păstra o dușmănie de cele ascuțite, pentru că simțea pe frunte, de o bucată de vreme, oarecare mâncărimi ce-i înfierbântau creierii și-l făceau să viseze noaptea tot soiul de vite cornorate. El se așezase de vro doi ani în târgul Herței, și de vro opt luni se însurase cu o fată tânără, care era vestită de frumoasă pe toată linia hotarului.

Cum și ce fel se cunoscuseră și se daseră în dragoste căpitanul cu femeia arnăutului, nu ți-oi putea spune... dar știu că în toate serile, pe la asfințitul soarelui, stăpânul meu își încăleca murgul și se ducea de se întâlnea cu dânsa la o cumătră a ei ce ședea în marginea târgului. Arnăutul se vede că înțelesese în sfârșit pricina vizitelor dese ce făcea nevasta lui în casa cumetrei sale, căci se pregăti de vânat, luându-și hăitași, arme și c.l.t. Hăitașii însă îi alesese printre câțiva bărbați, care ca și dânsul aveau ceva pică asupra căpitanului.

Într-o seară, cum răsări cea întâi stea pe cer, stăpânul meu, după ce își împărți tovarășii pe la deosebite potice, încălecă murgul și se porni pe o cărare îngustă ce ducea la marginea codrului. Era o lună cum o doresc amorezii, o lună plină de o tainică lumină, care învăluia tot codrul și răzbătea printre frunzele copacilor. O tăcere adâncă, o liniște sfântă domnea în lume. Nu se auzea altă decât pasurile calului pe cărare. Căpitanul scoase de sub mintean o tambură mică cu strune de sârmă și, împreunându-și glasul cu ea, începu a cânta un vers jalnic, ce-mi pătrundea inima, măcar că-i de metal.

Tot mergând și cântând, iată că ieșirăm din codru și sosirăm pe o culme nu departe de târgul Herței. Acolo stăpânul meu se opri, căută împrejur și, punând două degete în gură, dură o șuierătură de cele haiducești, care clocoti grozav în codru și care îmi țiui multă vreme în urechi. Îndată pe urmă, o ferestruică se lumină la o casă din târg; iar căpitanul, sărind vesel de pe cal, se îndreptă repede în partea ei. După câteva minute el era în brațele frumoasei sale iubite și se dezmierdau și se drăgosteau amândoi, precum odinioară ne dezmierdam noi, scumpa mea lună... Îți mai aduci aminte ?

PARAUA (oftând): Ah !

GALBENUL (asemene): Și iar ah !... (După o scurtă și dureroasă tăcere.) Nimic nu-i statornic în lume: tinerețile trec, norocul piere tocmai când gândești că guști mai bine plăcerile lui. Cât de fericite minute petrecea stăpânul meu cu iubita lui și ce triste minute erau să urmeze după ele !

Așa-i legea crudei soarte,

Azi plăcere,

Mâini durere,

Azi viață și mâini moarte !

PARAUA (din fundul inimii): Of... of !

GALBENUL (asemene): Și iar of !... Ce să-ți mai spun ?

Voinicul meu căpitan se văzu deodată înconjurat de vro zece oameni înarmați și comenduiți de însuși bărbatul iubitei sale. Într-o clipală el fu aruncat la pământ și, în locul albelor brațe ce-l strângeau cu un minut înainte lângă un piept înfocat, sărmanul ! simți niște lanțuri reci ce-i cuprinseseră tot trupul ca un șarpe. Poziția lui era cu atât mai neplăcută că avea multă asemănare cu poziția zeului Mars, când acest viteaz Don Juan ceresc fu prins cu Afrodita în mrejele lui Vulcan. Afrodita din târgul Herței a fost trimisă la o mănăstire, după stăruințele arnăutului, și nenorocitul meu stăpân dus la una din cele 13 isprăvnicii ale Moldovei. Acolo ispravnicul îi făcu o de aproape cercetare și-l expedui la Iași, unde, fiind judecat, i se încheie o hotărâre destul de sărată, adică: i se încuviință un cvartir de câțiva ani la ocnă pentru ca să-și prefacă, să-și îmblânzească și să-și îndulcească simțirile morale !... Cât pentru tovarășii săi de hoție, am aflat mai târziu că unii au trecut peste hotar, pentru ca să facă voiajuri de plăcere, iar câțiva au izbutit a se înălța între oameni... prin ajutorul ștreangurilor spânzurătorii.

PARAUA: N-ai făcut, dragul meu, o observare ? Că toți tâlharii de drumuri și de codri sunt spânzurați în târguri... Oare pentru ce ?

GALBENUL (declamând): Oů peut-on ętre mieux qu'au sein de sa famille !

PARAUA (râzând): Ha, ha, ha... bată-te norocul, că poznaș mai ești !

GALBENUL: Ispravnicul ce mă luase odată cu doprosul (1) era, cum se zice, un om al trebii. Cunoscând toate chipurile legiuite de obiceiul pământului întru a se folosi de prilejuri, el izbutise a-și preface slujba în chiverniseală (2) și, slavă Domnului ! după câțiva ani, își făcuse o stare ca oamenii. Avea, sărmanul, două moșioare luate de la răzeși, avea câteva suflete de țigani, și era cunoscut în tot ținutul de gospodar cumsecade. Mai era încă cunoscut și de creștin cu frica lui Dumnezeu, pentru că știa Crezul grecește pe de rost, măcar deși nu înțelegea nicidecum astă limbă; pentru că se împărtășea de două ori pe an și pentru că făcea ades paraclisuri în casă. Cu toate aceste, bunul nostru creștin nu se sfia a porunci să bată la tălpi pe vreun român ce nu-și putea plăti birul, tocmai când el rostea Tatăl nostru, tocmai când zicea cu mare evlavie:

„Și ne iartă nouă, Doamne, greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri..." Altmintere era bun la suflet, atât de bun, încât cucoana d-sale îl trimitea fără voie în comisii când avea gust să rămâie singură acasă.

Boierul ispravnic, precum am spus, avea o cucoană; cucoana avea un verișor al doilea. Boierul ispravnic era bătrân și urât; cucoana era între două vârste, adică: nici prea crudă, nici prea coaptă, nici urâtă, nici frumoasă, dar mai mult hazlie. Verișorul era numai de vro nouăsprezece ani, destul de nostim, dar cam prostuț din fire și cam obraznic din creștere. Boierul ispravnic iubea numai două lucruri în lume : 1-i banii și 2-lea nevasta.

Cucoana, asemene, slăvea numai două lucruri pe pământ: 1-i banii și 2-lea verișorul. Verișorul iarăși adora numai două lucruri în viața lui: 1-i banii și 2-lea vânatul.

Aceste trei deosebite patimi, al cărora fondos eram noi, banii, se speculau între ele cu fel de fel de chipuri, unele mai curioase decât altele, și prilejeau niște scene de tot comice. Spre pildă: când simțea cucoana că iubitul său bărbat se folosise de vrun chilipir (3), își pregătea un arsenal întreg de căutături înfocate, de suspinuri fermecătoare și de note în bemol, care cu toate erau menite spre a-i întoarce capul și spre a-i stoarce banii. Așa, înarmată de acea grozavă și primejdioasă artilerie, isprăvniceasa intra în odaia boierului și începea dintâi a-l împroșca cu mii de săgeți din ochi, unele mai dulci decât zahărul, altele mai pătrunzătoare decât fierul; și când vedea că nenorocitul începea a se uimi, atunci da drumul oftărilor arzătoare și notelor în bemol, care, ca un batalion de cavalerie, se aruncau asupra lui, îl amețeau, îl tulburau și-l aduceau în starea unui automat. Pe urmă o încolăcire de brațe împrejurul gâtului și o dulce sărutare între sprâncene desăvârșeau biruința, și îndată toți galbenii din buzunarul boierului se strecurau zuruind în palma cucoanei. Nu am trebuință să mai adaug că el, când se deștepta din acea amoroasă magnetire, se trezea totodată și pornit într-o comandirovcă (4) poruncită de însăși drăgăstoasa lui nevastă.

PARAUA: Și ce făcea ea cu atâte parale ?

GALBENUL: Ce parale !... Zi galbeni.

PARAUA: Așa vine vorba.

GALBENUL: Cucoana isprăvniceasă lua lecții de limba franceză, pentru că astăzi în Moldova e cam rușine să vorbească cineva românește, și alesese drept profesor pe verișorul ei, care fusese crescut într-un pension din Iași și care învățase acolo a moncheri pe fieșcare. Acele lecții se dau și se primeau seara, după purcederea bărbatului, într-o odaie plină de divanuri și luminată numai de o singură lampă. Profesorul și cu școlărița lui se puneau pe o sofa și lecția se făcea în următorul chip:

ȘCOLĂRIȚA: Spune-mi, verișorule, cum se zice franțuzește: te iubesc ?

PROFESORUL: Je vous aime ! 

ȘCOLĂRIȚA (cu o drăgălașă căutătură): Je vous aime !

PROFESORUL: Sau: je vous adore.

ȘCOLĂRIȚA (adăugând pomenitei căutături un glas dulce și tremurător): Je vous aime, verișorule, je vous adore.

PROFESORUL (rușinându-se): Et moi aussi.

ȘCOLĂRIȚA (luându-l de mână): Dar... aș vrea să te sărut, cum se zice ?

PROFESORUL (coborând ochii): Je voudrais vous embrasser.

ȘCOLĂRIȚA (cu glasul înfocat): Je voudrais vous embrasser, verișorule.

PROFESORUL (tulburându-se): Et moi aussi.

ȘCOLĂRIȚA: Dar... cine te oprește, cum se zice ?

PROFESORUL: Qui vous en empeche ?

ȘCOLĂRIȚA: Hai să spunem de la început.

PROFESORUL (tremurând): Je vous aime.

ȘCOLĂRIȚA (cu patimă): Je vous adore.

PROFESORUL: Je voudrais vous embrasser.

ȘCOLĂRIȚA (iute): Qui vous en empeche, verișorule ?

Dă-mi voie, scumpa mea, să nu urmez pân' la sfârșitul lecției: ți-oi spune numai că din je vous aime în je vous adore, toți galbenii luați din sânul ispravnicului treceau în mâinile verișorului, drept plată sârguinței sale.

Prin asemene chipuri și eu, draga mea, am călătorit din pungă în pungă și am ajuns în sfârșit a fi proprietatea tânărului profesor de: je voudrais vous embrasser.

* * *

_________

(1) dopros = cercetare, examen, interogatoriu

(2) chiverniseală = agonisire, avere

(3) chilipir =  afacere avantajoasă sau câștig ușor, neașteptat

(4) comandirovcă = anchetă, cercetare

Urmează Istoria unui galbân (5) !