SPRE NICHIT (4)

de Calistrat Hogaș

din volumul ”Pe drumuri de munte” - "În Munții Neamțului”

Urmare la Spre Nichit (3)
- C-apoi bat-o pustia de lume, că tot mai bine era mai de demult.

- Cine zice altfel, moşule ? decât, vezi d-ta, roata lumii se învârteşte, şi noi cu dânsa.

- He, hei ! domnişorule, bine-ar fi dacă s-ar învârti; da, vezi d-ta, că nu se învârteşte, o-mpiedicat-o nu ştiu cine şi merge de-a săniuşul: cei de deasupra, tot deasupra, şi cei dedesubt, tot dedesubt, răspunse moşneagul aducând pe fundul scăfiţei usturoiul ce se ridicase, la pisat, pe marginile ei.
- Ş-apoi bat-o întunericul de roată, zise el sculându-se de jos, că prea te curmă-n două când te-apucă dedesubt... Da, de... Se vede că ce-a orânduit Dumnezeu minte de om nu poate să desfacă, încheie moşneagul luând cu degetul din usturoi şi gustându-l de sărat.

Pe fundul de lumină, se desprinse din noapte înfăţişarea zburlită a unei căpiţe (1) de fân, ce părea că merge singură. Când căpiţa sosi lângă noi şi se rostogoli mai la o parte, Ţâlică răsări de sub dânsa în picioare, cu pălăria turtită şi plin de paie de sus până jos. Ghiţă, cu pieptul desfăcut şi roş, cu faţa dogorită şi asudată de căldura focului, răsturnă şi el, pe o năframă albă, din ceaunul negru, o mare şi fierbinte mămăligă oacheşă. Moşneagul se trase mai deoparte, îşi spălă mâinile şi le şterse de poala cămăşii, apoi, descoperindu-şi capul, se îndreptă cu faţa spre răsărit, rămase un minut în picioare şi neclintit, în bătaia mişcătoare şi roşiatică a focului, şopti ceva din buze, îşi făcu trei cruci smerite şi mari şi, luând strachina cu drele şi urechiuşi şi scăfiţa cu usturoi, veni de se aşeză pe iarbă lângă năframa cu mămăligă. Flăcăuanii se aşezară şi ei împrejur, cu pălăriile pe cap, fără să se spele, fără să-şi facă cruce...

Şi-mi trecu, în o singură clipă, pe dinaintea minţii adânca prefacere şi nestatornicie a lucrurilor...

"Progres... regres..." cugetam eu pişcând din mămăligă şi căutând loc şi pentru două degete ale mele printre cele vreo cincisprezece, spre a muia şi eu o urechiuşă în mojdeiul prea sărat din fundul scăfiţei...

Oricum, dar Ghiţă, mai ales, avea ceea ce s-ar putea numi, în unele împrejurări, "pitorescul mâncării". Cele patru degete ţapene ale dreptei sale, abătute şi mai ţapăn în jos pe podul palmei, se înfigeau cu îndemânarea unei vechi obişnuinţe şi, ca un hârleţ viu, numai atâta surpau din malul mămăligii, cât era de nevoie ca să alcătuiască din dărâmătură, cu tiparul palmei, un gălătuş (2) lung şi rotund şi destul de gros, pe care, însoţindu-l de câteva drele sau urechiuşi muiate în mojdei, îl arunca, făcându-i vânt, în pustiul gurii sale, unde fiinţa lui se mistuia fără de urmă... Cel mult dacă pereţii gâtului se întindeau înainte şi se fereau în lături din cale-i, spre a-i deschide drum mai larg spre pântecele adânc al lui Ghiţă. Şi dacă ochii lui Ghiţă lăcrimau sub apăsarea, şi dacă faţa lui Ghiţă se înroşea sub truda înghiţitului, toate aceste nu puteau fi socotite decât ca dovada unei lupte voiniceşti dintre Ghiţă şi gălătuş; iar un gogâlţ înăduşit şi la răstimpuri deopotrivă de scurte era singura înştiinţare că strâmturile gâtului au fost biruite...

Rupsei o bucată de mămăligă ş-o aruncai câinelui, care stătea pe labe, mai departe.

- Na, măi Tărcuş, şi vezi de te împacă şi tu cu Pisicuţa. Cine-i de vină, dacă tu vrei numaidecât s-o săruţi pe bot ?

Câinele se uită ţintă la mine, stătu puţin pe gânduri, apoi luă binişor mămăliga şi se duse cu ea mai în umbră sub poala pădurii.

Iar când flăcăuanii şi moşneagul, fiecare învelit în sumanul său, se lungiră, spre odihnă, pe lângă foc, mă înfăşurai şi eu în mantaua mea şi, cu capul pe desagi, mă înmormântai, spre acelaşi sfârşit, în căpiţa de fân, dar mai la o parte din bătaia focului. Şi cred că saltelele biblice ale regelui Solomon nu erau nici mai moi, nici mai mirositoare decât aşternutul meu de iarbă îmbălsămată şi cosită din ajun. Şi dacă înţeleptul rege îşi odihnea privirea lui molatică pe chipul aievea şi mângâios al oacheşei regine din Saba, de ce adică visurile mele să nu fi fost şi ele înfiorite de chipuri tot aşa de dulci şi tot aşa de mângâioase şi de oacheşe ca şi acel al tinerei regine din ţara fericită a miresmelor ?

Când mă deşteptai, vârfurile înalte şi ascuţite ale brazilor dimprejur răsăreau din umbră şi, ca nişte săgeţi neclintite de aur, spintecau văzduhul limpede... Soarele se ivise de mult pe ceruri. Mă uitai împrejur, moşneagul şi flăcăuanii, nicăieri... Când mă sculai, îi zării pe tustrei cosind în fundul de la deal al poienii, moşneagul în frunte şi băietanii după el. Pusei şaua, încălecai şi mă abătui pe la cosaşi.

- Bună dimineaţa, moşule, şi noroc bun ! strigai eu de departe către moşneag.

- Mulţumim d-voastră, domnişorule ! răspunse el cu glas aşezat şi destul de ridicat ca să-l pot auzi.

Şi până ce să mă apropii eu, moşneagul înfipse coporâia (3) în pământ, scoase cutea (4) din toc şi începu să-şi ascută coasa pe palmă.

- Tot alba la roată (5), moşule, tot? zisei eu când fui lângă moşneag.

- Apoi, dă, domnişorule, mânjii la praştie (6), pân' s-or mai da şi ei la ham; aşa a lăsat D-zeu, răspunse el vârând cutea în tic, or să ajungă ei şi la roate, n-aibă grijă !...

Şi scuipând în palme, se pregătea să vâre coasa în iarbă. Scosei din pungă nişte bani.

- Ţine, moşule, zisei eu dându-i moşneagului, de cumva ţi s-a rupe coasa, să-ţi cumperi alta nouă. Şi acuma te rog să-mi arăţi prin pădure vreo potecă de picior, pe unde aş putea merge călare.

- Da unde vreţi să mergeţi, domnişorule ?

- Ţi-am spus, moşule, că ştiu de unde vin, dar unde mă duc mai nu ştiu şi nici prea vreau să ştiu; vorba e să mă duc.

De astă dată moşneagul se uită cu tot dinadinsul ţintă la mine şi mă măsură din cap pân-în picioare, cu Pisicuţă cu tot.

- Apoi, dă, domnişorule, dacă-i aşa, uite, apucă şi d-ta pe poteca asta la deal; dacă nu-i rătăci, ai să ieşi la schit.

Şi-mi arată spre deal gura strâmtă a unei poteci, ce se deschidea în desişul pădurii.

- Apoi, mai rămâneţi sănătoşi şi cu bine, oameni buni, zisei eu dând călcâie Pisicuţei la deal.

- Să mergeţi sănătoşi, domnişorule, cu bine, răspunseră tustrei într-un glas.

Şi intrai pe sub poala pădurii în gura potecii. "Dacă nu-i rătăci, ai să ieşi la schit"... Aceste vorbe ale moşneagului îmi răsunau încă în urechi... Vasăzică mai întâi, puteam rătăci, şi al doilea, prin împrejurimi se afla un schit; cu alte cuvinte, una rea şi una bună... Decât, rătăceşte cineva când are o ţintă şi, greşind drumul, n-ajunge până la ea; pentru mine deci, care mergeam la întâmplare, cuvântul de "rătăcit" nu putea, prin urmare, să aibă nici un înţeles. Schitul era altă vorbă; de ajungeam până la el, bine; de nu, tot bine; iată-mă, dar, în regulă cu mine însumi, din toate punctele de vedere. 

* * *

________

(1) căpiță = grămadă conică de fân
(2) gălătuș = boț de mâncare, cocoloș de mămăligă
(3) coporâie = coada coasei
(4) cute = bucată de gresie pentru ascuțit uneltele tăioase (mai ales coasa)
(5) ”alba la roată” = expresie: bătrânii la greu
(6) ”mânjii la praștie” = expresie: tinerii la ușor

Dă clic pentru Spre Nichit (5) !