SPRE NICHIT (2)

de Calistrat Hogaș

din volumul ”Pe drumuri de munte” - "În Munții Neamțului”

Urmare la Spre Nichit (1)
Şi, legănat, cu desagi cu tot, ca o limbă de ceasornic, de eterna gebea a Pisicuţei, scurtam încet şi fără ţintă drumul către necunoscut... Iar de prin îndoiturile posomorâte şi adânci ale imensului amfiteatru albăstriu al munţilor din dreapta, negurile albe se ridicaseră şi se mistuiseră în văzduh şi, în locul lor, o nesfârşită şi subţire reţea viorie de aburi auriţi se aşternuse peste marea frământată, parcă de valuri, a brădetului negru-verde, ce umplea cercul vederii, de jos de la pământ până la hotarele senine din înaltul cerului...
Din vale şi de pe stânga se furişau până la mine sclipirile scurte şi fugătoare ale Bistriţei, ce luneca grăbită, când răsfăţându-şi goliciunea sub razele, acum iuţi, ale soarelui, când aruncându-şi peste umeri haina ţesută din umbra tainică a luncilor tinere de sălcii şi de arini.

Mersesem trei ceasuri fără oprire şi atât eu cât şi Pisicuţa simţeam nevoie de odihnă. Şi fiindcă Pisicuţa, iubitoare de singurătate ca şi mine, descoperise sau alesese, poate înadins, un drum, pe marginea căruia nici casă, nici crâşmă nu se pomenea, mă hotărâi a petrece ceasurile de arşiţă ale zilei şi a-mi face popasul obişnuit în nenumăratele adăposturi de umbră verde şi tăinuită, pe care singuraticele împrejurimi mi le puneau la îndemână. Cârnii la stânga şi scoborâi în umbra adâncă a unei tinere lunci de arini de pe malul Bistriţei.

Într-o poiană mică aşternută cu o iarbă scurtă, deasă şi de-un verde gingaş şi parcă anume săpată în semicerc în desişul arinilor, deasupra şi pe marginea înaltă a malului Bistriţei, îmi aşezai conacul (1) meu de zi. Deschingai tafturii (2) Pisicuţei şi-i luai povara din spate; iar până ce să aşez eu şaua şi desagii la rădăcina unui arin, Pisicuţa şi luă o baie de spate şi de coaste în iarba verde şi răcoroasă a poienii; se sculă iute, se scutură plină de mulţumire şi, vârându-şi botu-i negru şi fin în iarba fragedă, începu a paşte. Şi fiindcă pildele bune trebuiesc urmate, îmi lepădai şi eu hainele, mă vârâi în apă şi, apoi, fiindcă din anumite împrejurări, nu puteam împărtăşi cu Pisicuţa fragedul ei prânz, desfăcui desagii şi mă pusei în cale să-mi stâmpăr şi eu foamea care, după baie mai ales, începuse a deveni neîndurată. Băgai de seamă însă că desagii mei suferiseră o infracţiune, dar că hoţul, în loc să ieie, pusese ceva. Astfel, găsii înlăuntru un mare pachet cu îngrijire făcut şi frumos legat, deasupra căruia sta scris ca motto: "poftă bună". În pachet, pui fripţi, ouă răscoapte, prăjituri, pâinişoare mici şi rotunde de casă, mere domneşti... Dintre mere, unul singur era învelit frumos într-o hârtie roşie, subţire, şi legat cruciş cu o îngustă cordea aurie, întocmită deasupra într-un mic şi foarte meşteşugit fiong.

"Aş prinde rămăşag, îmi zisei în gând, că acest măr e pus de diavolul de Magda !"

Şi nu mă înşelai; când dezlegai cordeaua şi desfăcui învelitoarea, găsii înlăuntru un mic şi cochet pătrat de hârtie albă, pe care sta scris: "De la Magda"...

"Hotărât, îmi zisei eu, că acest diavol de Magda nu mă slăbeşte nici în lumea aceasta..."

Şi muşcai cu furie din măr... Iar din lumea aceasta, mi se păru că aud pe Magda ţipând tocmai din lumea cealaltă.

De câte ori închipuirea nu întrupează nălucirile deşerte ale sufletului !...

Şi nu ştiu pentru ce, cum mâncam eu ouăle răscoapte, mi se păreau că-s moi şi căutam, prin urmare, să ies la capăt cu ele după metoda analitică a domnului Georges; cu vârful a două degete desfăceam foarte artistic de pe ciolane carnea de pui fripţi, iar ciolanele, în mod inconştient, le înşiram pe iarbă, ca pe marginea unei farfurii; tăiam foarte elegant mărul în patru felii şi încă şi mai elegant despoiam feliile de coajă; ba, fu un moment când mi se păru că miros a piele rusească, că vârfurile musteţilor mi se suiseră deasupra nărilor şi că, în locul sălbaticului meu păr, mi se întinsese pe creştet luciul pustiu şi gol al cheliei. Împinsei şi zvârlii în toate părţile şi din toate puterile, cu mâinile şi picioarele, coji de ouă, coji de mere, ciolane de pui; ba, cu o îndemânare căpătată de copil, mi se pare că trimisei, cu vârful ciubotei, tocmai în mijlocul Bistriţei, vreo două prăjituri şi vreo câteva pâinişoare pentru peştii care, din fundul apei, holbau, poate flămânzi, ochii la mine... Oricum, mâncai, mă săturai, şi, mai presus de toate, rămăsei cu încredinţarea că, aşa cum mă găseam, eram totuşi destoinic de cea mai aleasă şi mai înaltă educaţie...

Şi, cu toate acestea, de câte ori, mă gândeam eu legând desagii la gură, de câte ori biata maică-mea, Dumnezeu s-o ierte, nu m-a plesnit cu lingura şi cu furculiţa peste mână şi peste gură !

Ca chestie de prevedere, priponii pe Pisicuţa de rădăcina unui arin; la tulpina altuia, îmi aşezai desagii drept pernă, mă înfăşurai în mantaua mea imensă, îmi îndesai pălăria peste urechi şi mă lungii perpendicular pe cursul Bistriţei... E aşa de dulce să chemi somnul în murmurul apelor, în răcoarea verde a luncilor, sub mângâierile moi ale vânturilor !... Şi totdeauna m-am mirat cum de n-a trăsnit prin minte nici unui rege sau împărat să cerceteze cam unde s-ar putea găsi cheia tuturor fericirilor !?... Ce frumos ar fi înlocuit ei atunci coroanele lor de nestemate cu o largă şi neagră pălărie colbăită; ce lin n-ar fi străbătut ei poate la gebea pe spatele vreunei Pisicuţe meleagurile pustii ale bunului Dumnezeu, cu câtă dărnicie nu le-ar fi pus dătătorul de toate, la îndemână, ciupercile munţilor şi apa limpede a pâraielor; ce dulce nu s-ar fi legănat ei în visuri fericite cu capul pe bolovani sau pe desagi; ce saltele moi de iarbă verde nu şi-ar fi aşternut ei spre odihnă !... Decât vezi ! când te umflă prostia în spate, las' pe ea, că te suie până şi pe treptele cele mai de sus ale cârmuirii popoarelor !...

Şi cum mijeau ochii mei păienjeniţi şi pe jumătate acoperiţi de pleoapele-mi grele de somn, mi se părea că Bistriţa curgea pe sub marginea răsfrântă a pălăriei mele şi, curgând, mi se părea, în fantasmagoria dintre vis şi aievea, că mă târăşte, cu mal cu tot, pe cursul ei la vale...

"O ! dac-aş şti că un destin 

Spre-acelaşi ţel ne mână, 

M-aş arunca-n al vostru sân 

Ş-am merge împreună..."

cugetam eu cu privirea aţintită pe lunecarea grăbită a undelor ei şi cumpănindu-mă pe hotarele dintre somn şi trezie.

Pleoapele-mi căzură grele peste ochi ca o perdea neagră cu flori de lumină trandafirie... adormii.

* * *

_______

(1) conac = aici: popas

(2) taftur = chingă cu care se strânge șaua sau pătura pe cal, cu care se leagă scările la șa etc.

Dă clic pentru Spre Nichit (3) !