PE ȘEȘTINĂ (4)

de Calistrat Hogaș

din volumul ”Pe drumuri de munte” - ”Amintiri dintr-o călătorie”

Urmare la Pe Șeștină (3)

- Putem găsi la dumneata ceva de-ale mâncării, domnule Avrum ? zisei aşezându-mă pe un scaun de lemn unsuros, ce se afla lângă tejghea, în partea despre uşă.

Jidovul păru că-şi vine în fire.

- Da, mă rog, cine sunteţi dumneavoastră, şi ce vreţi de la mine ?

- Deocamdată, domnule Avrum, nu suntem decât nişte oameni flămânzi, şi vrem să cumpărăm ceva de-ale mâncării; cred că cu parale o să ne dai.

Şi pusei pe tejghea o piesă de 5 lei.

- Doar ţi-am spus eu, domnule Avrum, că dumnealor sunt nişte boieri de la oraş, şi dumneata te-ai speriat degeaba, zise Axinia amestecându-se în vorbă.

- Da eu nu m-am speriat, numai n-am ştiut cine sunt dumnealor, răspunse dezmeticindu-se Avrum, ai căruia ochi recăpătaseră privirea lor vicleană şi lacomă la sclipirea pe care piesa de 5 lei o arunca sub flacăra lumânării de seu aşezate de Sura pe tejghea.

- Domnu Avrum are dreptate, Axinio; acum însă când cunoşti cine suntem, domnule Avrum, poţi să ne dai ceva ? cu parale, bineînţeles; suntem cam flămânzi.

- Poftim, mă rog, ce vreţi să vă dau?

- Mai întâi câte un păhărel de rachiu şi câte un covrig; da' rachiu să ne dai de cel care bei dumneata sâmbăta...

- Bucuros... Sură, adă garafa cu rachiu din dulap. Şi altceva ? întrebă Avrum, rezemându-se cu amândouă mâinile pe tejghea şi plecându-şi spre noi jumătatea persoanei sale, care răsărea de după aceeaşi tejghea întocmai ca a unui orator de după tribună.

- Apoi multe am vrea noi; dar dă-ne şi dumneata, deocamdată, ce ai mai bun în crâşma dumitale.

- La mine este tot bun... Am pastramă bună, am brânză bună, am ghedem tare bun, am măsline, am scrumbii la putină, am sardele de cutie, tare bune...

- Sardele de cutie ? Ai sardele de cutie, dle Avrum ? ia să-ţi vedem sardelele.

- Sardele proaspete, tare bune. Sură, zise el femeii lui, care pusese pe tejghea o garafă cu rachiu verde de mintă, adă cutia cu sardele.

Şi până ce să bem noi câte un pahar de rachiu verde cuşăr şi până ce să muşcăm o dată din câte un covrig fosil, Sura, o femeie clorotică cam de 30 de ani, cu o cămaşă cum numai la jidoafce se poate vedea, cu o fustă lustruită de slin pe la şolduri şi cu picioarele goale, se duse, scotoci prin rafturile întunecoase ale crâşmei, găsi, scoase, aduse şi puse pe tejghea o cutie, în adevăr, cu sardele.

Nu ştiu dacă regii egipteni mâncau sardele de cutie; sunt însă încredinţat că cutia pe care Sura o pusese pe tejghea ar fi putut prea bine figura în orice muzeu de antichităţi, ca o piesă arheologică din timpurile faraonice; şi de nu mi-ar fi fost prea foame, cine ştie ? pe lângă atâtea frigări luate drept săbii dace sau romane, pe lângă atâtea hârburi de oale ridicate la gloria de vase grece sau troiene, pe lângă atâţia bolovani ciopliţi de fantezia întâmplării şi pedepsiţi pe sfânta dreptate să reprezinte epocile preistorice, pe lângă atâtea trenţe cărora li se acordă rara glorie de a fi învelit oarecând coapsele eroice ale vreunui antic cuceritor de popoare, cine ştie, zic, dacă printre toate acestea n-aş fi strecurat şi eu cutia mea cu sardele ? Îmi era însă prea foame, şi trebui deci să las văduve toate muzeele de o piesă în adevăr unică şi de o reală valoare arheologică. De altmintrelea, celebra cutie cu sardele a lui Avrum din Şeştină purta pe fruntea ei toate semnele caracteristice şi distinctive ale unei adânci antichităţi.

Mai mult lungă decât lată, şoarecii sau gândacii, ce locuiau cu drepturi de prescripţiune în crâşma lui Avrum, rosese cingătoarea de hârtie tipărită din jurul ei şi crâmpeie numai de litere se mai puteau deosebi din inscripţia aproape dispărută; ar fi trebuit pătrunderea unui mare arheolog, ca să reconstruiască acest document insultat de vremuri... Iar trântiturile, pe care biata cutie le mâncase poate în lunga ei viaţă, precum şi încercările celor ce în deşert căutaseră s-o deschidă în deosebite timpuri, atâtea urme lăsase pe amândouă feţele ei, atâtea împunsături în lung şi în lat, atâtea crestături pe margini, încât nu te pricepeai dacă această cutie a putut avea cândva o formă. E de prisos să mai spunem că deosebite generaţii de muşte şi ţânţari, ce trăiseră şi muriseră sub acoperământul ospitalier al lui Avrum, făcuseră din ea albumul lor !...

- Şi alte sardele n-ai, domnule Avrum ? zisei eu privind cutia pe toate părţile.

- Numai asta a mai rămas; dar sunt tare bune.

- Cred. 
Scosei cuţitul meu şi până ce să tai, cu vai-nevoie, capacul de deasupra, Sura aduse o farfurie şi două furculiţe ruginite. Când răsturnai cutia şi vărsai sardelele pe farfurie, o duhoare grea de untură de peşte mă izbi în nas.

- Dacă faci cură de untură de peşte, amice, zisei adresându-mă tovarăşului meu, iată, ai prilejul de a n-o întrerupe nici chiar pe Şeştină; îţi hărăzesc şi partea mea. Tovarăşul meu luă farfuria şi o duse la nas.

- Ţi-i foame, Axinio ? zise el adresându-se femeii; dacă ţi-i foame şi vrei să mănânci, iaca, şi-i întinse farfuria; cere pâine şi mănâncă.

Femeia, mirosind-o de asemenea:

- Da' nu mănânc eu, cucoane, zise ea scuipând, peşte putred cu untdelemn împuţit; n-am mâncat de-aista de când sunt.

- Şi numai sardele ai, domnule Avrum ? Altceva nu mai ai ? Ia dă-ne altceva.

- Poate-ţi vrea o bucăţică de pastramă, ori brânză bună, ori ghedem tare bun, ori scrumbii de putină, tare bune.

- Ia să-ţi văd pastrama.

- Sură ! bring aran dus ghite dar flaiş. 
Peste câteva minute, nelipsita Sură se întoarse din fundul crâşmei cu o şuşăniţă de carne uscată, neagră-verde, şi cu vine gălbii pe deasupra. Fără să mai iau în seamă marafeturile nasului meu, tăiai cu cuţitul o bucată şi o crestai în felii subţiri. Ni se dădu o pâine neagră şi uscată şi, făcând masă din tejgheaua unsuroasă a lui Avrum, isprăvirăm în câteva minute cina de seară de pe Şeştină.

* * *

Dă clic aici pentru Pe Șeștină (5) !