de Calistrat Hogaș
din volumul ”Pe drumuri de munte” - ”Amintiri dintr-o călătorie”
Urmare la Pe Șeștină (2)
După două lungi şi friguroase ceasuri de mers sub întunericul nopţii, descălecarăm dinaintea crâşmei lui Avrum din Şeştină. Avrum însă se culcase şi crâşma sau - mai bine zis - cocioaba lui de scânduri dormea dusă şi ea, zgribulindu-se de frig şi înghemuindu-se, parcă de frică, în umbra uneia din îndoiturile mai apărate de vânturi ale Şeştinei.
- S-a fi culcat lifta cea jidovească, da' las' că mă duc eu amu şi-l scol.
Şi, în adevăr, până ce să legăm noi caii de câte un par al unui gard de răzlogi (1), Axinia se şi duse la uşa crâşmei, fără a se îngriji de câinii cu care, pe cât înţeleserăm, avea o destul de veche cunoştinţă.
- Domnu Avrum, domnu Avrum ! auzirăm noi pe Axinia strigând şi bătând cu pumnul în uşa crâşmei.
Nici un răspuns.
- Domnu Avrum, domnu Avrum !... Aceeaşi tăcere.
- Pârli-te-ar para focului, perciunatule !... Domnu Avrum, domnu Avrum !
Şi pumnul Axiniei, mic şi nervos, izbea repede şi puternic în uşa hodorogită a crâşmei.
Un glas gros şi somnoros păru că se aude dinlăuntru.
- Eu, eu, Axinia din gura Borcii; deschide.
Acelaşi glas dinlăuntru ridică diapazonu-i răguşit şi somnoros.
Acelaşi glas dinlăuntru ridică diapazonu-i răguşit şi somnoros.
- Da' deschide, că-s cu doi boieri şi n-au unde mânea.
Ne apropiarăm de uşă.
Ne apropiarăm de uşă.
- Hîîî ? Da' ce caută boierii pe vremea asta aici ? Du-te, nu deschid, răspunse el cu accentul particular jidovilor din Galiţia, care de-abia rup româneşte.
- Jupâne Avrum, zisei eu bătând în uşă, cu dosul a două degete, deschide, suntem oameni buni, am înnoptat aici şi n-avem unde mânea; deschide, te rog, să ne dai ceva de-ale mâncării şi vreo odaie de mas; plătim.
- Eu nu zic că nu sunteţi oameni buni, răspunse el dinlăuntru şi cu acelaşi accent, da' eu nu vând noaptea şi n-am unde să vă primesc; să vă duceţi dumneavoastră alăturea să mâneţi.
- Da' ce ? este vreo casă alăturea, Axinio ? întrebai eu pe femeie.
- ...Cornu lui cel jidovăsc ! I-auzi, spurcatu' dracului, vă trimite alăturea, să mâneţi cu ţiganii, răspunse ea scoborând glasul.
- Cum cu ţiganii ?
- Doar alăturea sunt nişte lăieşi, care s-o aşezat aici cu cortu', de potcovesc, vara, caii omeneşti.
- Ş-or fi potcovind şi pe oamenii care le cad la îndămână ?
- D-apoi ?!
Înţelesei că vorba de "boier" nu prea fermecase auzul lui Avrum, şi până într-atâta nu-l fermecase, încât ne trimitea să mânem alăturea cu ţiganii...
Înţelesei că vorba de "boier" nu prea fermecase auzul lui Avrum, şi până într-atâta nu-l fermecase, încât ne trimitea să mânem alăturea cu ţiganii...
Aş fi trecut uşor peste dispreţul ce arăta Avrum pentru toţi "boierii" concentraţi de astă dată în una şi singura mea persoană şi chiar aş fi închis gura amorului meu propriu jignit, dacă cel puţin pârdalnicul de stomac nu s-ar fi împotrivit !...
- Domnule Avrum, deschide, te rog, numai să cumpărăm ceva şi ne ducem, zisei, fără a schimba bătaia în uşă şi fără a ridica glasul.
- Nu vând noaptea, nu deschid, mă rog să vă duceţi de-aici.
- De dus ne-om duce, da' de deschis trebuie să deschizi şi de vândut trebuie să vinzi; aprinde lumânarea şi deschide, zisei bătând cu pumnul în uşă.
- Hîîî ?... Da' ce ? Parc-am să deschid de frică ? Da' dumneavoastră sunteţi boieri, mă rog ?
- Frică, nefrică, boieri, neboieri, deschide ori stric uşa ! şi izbeam cu pumnul în uşă de se zguduia cocioaba întreagă.
- Hîîî... Sură !
- Vuus ?! se auzi întrebând din fundul crâşmei un glas de femeie speriat.
- Bate la uşă, vrea să strice uşa ! Aprinde lumânarea ! Iaca, deschid.
Când păşirăm pragul, o duhoare alcătuită din toate miresmele pământului îmi străbătu până-n creieri: nu te pricepeai dacă miroase a pământ, a ouă clocite, a grăsime râncedă, a peşte sărat, a piele nedubită, a brânză iute, a curechi murat... nu mirosea a nimic din toate acestea, dar mirosea a toate acestea la un loc... Trebuie să recunosc nasului meu însă gloria de a fi înfruntat cu un adevărat eroism această duhoare ciumată, fără ca totuşi să se strâmbe câtuşi de puţin.
- Bună vremea, domnule Avrum, zisei intrând; se vede că nu-ţi prea plac muşteriii de noapte, de te culci aşa devreme ?
Jidovul, înmărmurit de spaimă, stătea nemişcat şi nu răspunse, deocamdată, nimic. Tăiat pe fundul de lumină roş-palid al lumânării somnoroase de seu, pe care Sura o ţinea în mână la spatele lui, Avrum rămăsese ca trăsnit sub înfăţişarea mea.
Ş-apoi, peste urmele ce spaima întipărise fiinţei sale întregi, întâmplarea mai aruncase o pereche de "neexprimabili" couleur Isabelle, o cămaşă ce bătea în floarea unui roş spălăcit, nişte papuci de teletin (2) şi nişte aţe ce-i spânzurau de toate părţile... Cu mâinile în aer, cu trupul plecat spre dreapta, ca şi cum s-ar fi ferit de-o lovitură, cu picioarele desfăcute larg, Avrum avea aerul unui semn de întrebare; iar deasupra tuturor, răsărea capul lui Avrum înzestrat cu toate podoabele tipice ale rasei sale: cu fruntea înaltă şi acoperită de o piele subţire şi des încreţită, cu ochii mici ce se mişcau iute şi neastâmpărat în dosul unor pleoape pleşuve şi îmbujorate, cu nasul uscat şi coroiat, cu faţa lungă şi înfăşurată într-o barbă sălbatică şi terminată în furculiţă, dar mai ales cu nelipsiţii săi perciuni care, în şuruburi lucioase, tremurătoare şi pline de puf, se scoborau de la înălţimea tâmplelor până în josul urechilor.
De altmintrelea, Avrum avea tot dreptul să facă cu mine pe semnul de întrebare; şi nu numai Avrum, dar orice muritor ar fi rămas nedumerit asupra soiului de om ce putea să se ascundă sub o manta lungă şi largă, sub o pălărie vastă, cu revolver la stânga, cu un ciomag în dreapta, cu raniţa-n spate şi cu opinci la picioare. Mai pune pe lângă acestea o faţă posomorâtă, o barbă grozavă, nişte ochi încruntaţi şi, deasupra, ceasul târziu de noapte la care noi băteam deznădăjduit în uşa lui Avrum, şi oricine înţelege că toate Surele şi toţi Avrumii pământului datori erau să simtă fiori de groază prin oasele lor... Şi când te gândeşti că mie nu-mi era decât foame şi că nu jucam poate această comedie decât pentru un covrig uscat şi trei măsline zbârcite sau pentru o şuşăniţă (3) de pastramă, cu care la nevoie mi-aş fi putut cârpi opincile rupte !...
* * *
________
(1) răzlog = despicătură lungă din trunchiul unui copac, întrebuințată la facerea gardurilor
(2) teletin = iuft, piele fină de bovine
(3) șușăniță = fâșie, șuviță
