DE LEV TOLSTOI.
Căţeluşa şi-a adunat coada şi s-a ghemuit într-un colţ al cuştii. Leul s-a apropiat de ea şi a prins să o miroasă. Căţeluşa s-a întins cu labele în sus şi a început să dea din codiţă. Leul a întors-o pe partea cealaltă. Căţeluşa a sărit şi s-a aşezat în faţa leului pe lăbuţele de dinapoi. Leul a privit-o, a scuturat din cap şi n-a atins-o.
Când stăpânul i-a aruncat în cuşcă porţia de carne, leul a rupt o bucată şi i-a dat căţeluşei. Seara, când leul s-a culcat, căţeluşa s-a întins lângă dânsul, punându-şi capul pe laba lui.
De atunci căţeluşa a trăit cu leul, în aceeaşi cuşcă. El mânca ce i se aducea şi nu se atingea de căţeluşă, uneori se juca cu ea şi dormeau împreună.
Odată un domn a vizitat menajeria şi şi-a recunoscut căţeluşa. El l-a rugat pe proprietarul menajeriei să i-o dea. Stăpânul s-a învoit şi a chemat căţeluşa să o scoată din cuşcă. Dar leul şi-a zbârlit coada şi a răcnit.
Aşa au trăit leul şi căţeluşa un an întreg în aceeaşi cuşcă. După un an însă, căţeluşa s-a îmbolnăvit şi a murit. În ziua aceea leul nu s-a atins de mâncare, mereu mirosea căţeluşa şi o pipăia cu labele. Când a înţeles că a murit, a sărit în sus ca ars, s-a zbârlit, a început să-şi biciuiască coapsele cu coada, s-a năpustit în peretele cuştii şi a prins să roadă zăvoarele şi podeaua.
Toată ziua s-a frământat, s-a zbătut în cuşcă şi a urlat, apoi s-a întins lângă căţeluşa moartă şi părea că s-a liniştit. Dar când stăpânul menajeriei a vrut să scoată căţeluşa, leul n-a îngăduit nimănui să se apropie de ea. Închipuindu-şi că leul îşi va uita durerea dacă va căpăta o altă căţeluşă, stăpânul i-a vârât în cuşcă una vie. Leul însă a sfâşiat-o imediat. După aceea a cuprins în braţe căţeluşa moartă şi a zăcut aşa cinci zile.
A şasea zi a murit şi leul.
Sfârșit
Găsești povestirea pe scurt pe blogul
Povestiri pe scurt de lecturi școlare
Povestiri pe scurt de lecturi școlare
