de Ion Luca CaragialeUrmare la Calul dracului(1) |
| Calul dracului (2) |
– Înțeleg, a zis băiatul căscând; da vorba mea e, noaptea asta nu ne odihnim noi de loc ?... e cam târzior...
– Să se culce cui i-e somn, fătu-meu !... eu știu ca mi s-a speriat de tot somnul; pot sta de vorbă pân' la ziuă, dacă poftești...
– Dumneata ăi fi putând, că n-ai umblat toată ziulica, două poștii ca mine, pe jos... Da eu tare aș vrea să mă odihnesc, drept să-ți spui.
– Atuncea - zice baba - culcă-te tu, somnorosule; că eu mai stau... Ia cerga asta și te-nvelește, că despre ziuă se lasă răcoare.
Dacă s-a culcat și s-a-nvelit băiatul, zice baba:
– Întoarce-te pe partea ailaltă, mă; să nu-ți dea luna drept în ochi... Vrei să-ți spui un basm, s-adormi mai bine ?
– Spune.
– Da, vorba e, asculți ?
– Ascult.
- ... A fost odata ca niciodată, că de n-ar fi...
- ... nu s-ar povesti... a mormăit băiatul.
– Bag sama pe ăsta-l știi... zice baba.
– Știu numa-nceputul.
– Ei ! începutul nu-i nimica; să vezi dumneata mijlocul și sfârșitul...
Și a urmat așa:
- ... pe când se potcovea purecele cu nouăzeci și nouă de oca de fier și...
- ... și sărea pân la cer... iar a mormâit băiatul.
– Mă, spune drept... dacă-l știi pe ăsta, să-ți spui altul.
– Dă-i-nainte, babo, și nu mai mă sâcâi !
– Apoi, atunci, tacă-ți fleanca ș-ascultă !... A fost odată un împărat ș-o împărăteasă, bogați nevoie mare, putrezi de bogați; și se tot ruga la Dumnezeu să le dea și lor măcar un copilaș... și se tot ruga, se tot ruga, și degeaba se tot ruga... Și așa, când și-a pierdut ei toată nădejdea, că erau bătrâni-bătrâni, cocliți de bătrâni, numai iacătă că vine o țigancă, mai bătrână ca ei, și zice să le dea cu ghiocul...
Aude baba ceva și se oprește din povestit... Prichindel jos sforăia, și luna sus de trei suliți și mai bine... Baba s-apleacă pe o rână, să-l vază dacă-i învelit cumsecade, că-i era milă de el; când se uită de-aproape, vede într-o parte învelitoarea băiatului cam ridicată; i-o apasă... cerga iar se ridică; iar i-o netezește-n jos... cerga iar în sus. Zice baba-n gândul ei: "Ia să vedem mai bine"... și trage încetinel cerga, pune mâna și dă de o coadă. "Am înțeles !" Lasă cerga la loc binișor peste băiatul adormit, și s-apucă să-l mângâie blând pân păr; o ia-ntâi de la ceafă și, când ajunge cu mâna spre frunte, dă de două cucuie tari - ce mai încape vorbă ? -, niște cornițe în lege.
– Ei ! zice baba, d-ăștia mi-ai fost ?... Lasă, că-ți cunosc eu dumitale meșteșugul !
Îi înfige o mână-n păr și cu alta l-apucă de coadă și trage ș-așa ș-așa. Băiatul sare din somn:
– Ce e, babo ?
– Bine, mă pușlama, că n-am să-ți zic mai frumos !... după ce te-am găzduit, te-am ospătat și cinstit boierește, tu, gogeamite flăcău în putere, să-i tragi la aghioase, și eu, o biata neputincioasă, să moțăi deșteaptă, să-ți spui basme și să te apăr de muște... ai ? Păi ce fel de vorbă-i asta ?... Scoală, dulăule, c-ai dormit destul ! Uite, ce lună frumoasă !... hai ne plimbăm...
– Ce, nu ți-e bine, babo ?... Culcă-te acolo și lasă-mă să mă odihnesc... Nu ți-am spus ce obosit sunt ?
– Ia, nu mai umbla cu mofturi... parcă nu știu...
– Of ! Că multe mai știi !
– Să știi tu, că, dacă-i la o adică, te știu și pe tine cine ești... Cui le tai tu ?... ba, că ești copil sărman; ba, că n-ai frați; ba, că ești prăpădit de drum... Parcă nu ți-am văzut eu podoabele, ghiavole !... Ce crezi?... Hai scoală, să ne plimbăm ! n-auzi tu ?
Și iar îl zgâlțâie...
– Astâmpără-te, babo, și mă lasă !
– Nu te las, cioflingarule, pân' nu ne plimbăm... num-așa, nițeluș, de colea până colea, doar de mi s-o face și mie somn... Haide, scoală !
– Ei ! zice băiatul; mi-am găsit beleaua cu baba asta... înțelege odată, babo, când îți spune omul !...
– Da tu, om ești ?
– Da ce sunt ?
– Om, ai ? Da cine moaș-ta a mai văzut om cu codiță și cornițe, mă ?... Vrei să mă tragi pe sfoară, tu, pe mine ? Hehei, băiete ! nu mă cunoști cine sunt... Eu... d-ăștia mărunței ca d-alde tine... Să-ntrebi odată pe frate-tău, pe Aghiuță - cu ăla barem ne cunoșteam de mult - să-ți spuie el; și tu să-i spui de la mine, c-am zis eu așa, că de ce nu mai dă p-aci ?... Ce ? E supărat ?... Hai ne plimbăm... Scoală odată, că te plesnesc !
Da diavolul - ce alta are de lucru decât să ispitească și să păcălească pe bieții muritori, și să-și bată joc de sufletul lor ? - ucigă-l crucea ! Ce se gândește afurisitul de Prichindel, văzând că nu-i chip aminteri să scape de babă ? se ridică de mijloc și zice:
– De ! băbuțo, ce să-ți spui ?... Cum mi s-a speriat și mie somnul, parcă-parcă mi-ar plăcea să mă plimb pe lună.
– Păi, atunci, ce stai ?... Haide !
– Da, da nu pe jos...
– Da cum, mă ?... călare ?
– Călare, firește; călare, merg.
– Uite, măi ! tu ești cam țicnit pesemne... Da un' să-ți găsesc cal acușica ?... Ce, acilea sunt grajdurile lui tat-tău, să bați numa-n palme și să-ți vie bidiviul gata la scară ?... îmi pare rău de boiul tău... ce nu te gândești când vorbești ?... nu șade frumos !
– Păi, eu "cal" am zis ?... am zis "călare".
– Adicătele, cum vine vorba' asta ?
– Și mie-mi pare rău de dumneata, că-mi spuseși adineauri că știi multe și le-nțelegi pe toate, și atâta lucru, bag seama, nu pricepi...
– Ce să pricep, mă ?
– Dumneata vrei să mergem la plimbare...
– Ei ! da...
– Ei ! eu merg bucuros, da numa călare merg... Ei ?
– Ei ?
– Ei ! ia-mă dumneata în cârcă, și hai să ne plimbăm... Uite, ce lună !
– Nu ți-e rușine ! zice baba; coșcogea flăcăul zdravăn, în floarea vârstei tale, să te bucuri tu la o biată șontoroagă de bătrână ca mine, fără putere... să te ducă-n cârcă oscioarele mele !... Auzi-auzi !
– Rușine, nerușine, asta e... Dacă poftești, bine; de unde nu, lasa-mă să dorm.
– Așa ți-e vorba ?
– Așa... Dacă ești bătrână fără putere, ce-ți mai arde de plimbare ?... Stăi de-ți odihnește "oscioarele"...
Și zicând astea, Prichindel s-a așezat la loc să doarmă...
