de Antoine de Saint Exupéry
Urmare la Micul prinț (14
XV
 |
| Micul print - Geograful |
- Ia te uită ! Un explorator ! strigă el, când îl zări pe micul prinț.
- De unde vii ? îl întrebă Domnul cel bătrân.
- Ce este cartea asta groasă ? zise micul prinț. Ce faceți dumneavoastră aici ?
- Eu sunt geograf - zise Domnul cel bătrân.
- Ce este un geograf ?
- E un savant care știe unde se află mările, fluviile, orașele, munții și deșerturile.
- Asta e foarte interesant, zise micul prinț. În sfârșit, o meserie adevărată ! Și aruncă o privire, de jur împrejur, pe planeta geografului. Nu mai văzuse niciodată o planetă atât de măreață.
- E foarte frumoasă planeta dumneavoastră ! Se găsesc și oceane pe-aici ?
- Nu pot să știu, zise geograful.
- Oh ! (Micul prinț era dezamăgit.) Dar munți ?
- Nu pot să știu, zise geograful.
- Dar orașe, fluvii și pustiuri ?
- Nici asta nu pot să știu - zise geograful.
- Dar sunteți geograf !
- Exact, zise geograful, numai că eu nu sunt explorator. Duc mare lipsă de exploratori. Nu geograful e acela care face numărătoarea orașelor, a fluviilor, a munților, a mărilor, a oceanelor și a pustiurilor. Geograful e un om prea important ca sa bată drumurile el însuși. El nu își părăsește biroul, în schimb vin exploratorii la el. Le pune întrebări și ia notițe după ce își amintesc ei. Iar dacă observațiile vreunuia i se par interesante, geograful pune să se facă o anchetă cu privire la moralitatea exploratorului.
- Asta pentru ce ?
- Pentru că un explorator care ar minți, ar produce catastrofe în cărțile de geografie. La fel, un explorator care ar bea prea mult.
- Cum așa ? întrebă micul prinț.
- Pentru că bețivii văd dublu. Geograful, atunci, ar însemna doi munți acolo unde, de fapt, nu se află decât unul singur.
- Știu pe cineva, zise micul prinț, care ar fi un prost explorator.
- Se poate. Cum ziceam, dacă moralitatea exploratorului pare mulțumitoare, se trece la cercetări în legătură cu descoperirea lui.
- Se duce cineva acolo, ca să vadă ?
- Nu. E prea complicat. I se cere însă exploratorului să aducă dovezi. De pildă, dacă descoperă un munte mare, i se cere să aducă niște pietre mari.
Deodată, geograful se tulbură:
- Ei, dar tu vii de departe ! Tu ești un explorator ! Fă-mi o descriere a planetei tale !
Și geograful, după ce își deschise catastiful, își ascuți creionul. Povestirile exploratorilor sunt notate mai întâi cu creionul. Spre a fi consemnate cu cerneală, se așteapta până când exploratorul aduce dovezile.
- Așadar ? întrebă geograful.
- A ! La mine, zise micul prinț, nu e prea interesant, e loc puțin de tot ! Am trei vulcani. Doi vulcani activi și un vulcan stins. Însă nu se știe niciodată.
- Nu se știe niciodată, zise și geograful.
- Mai am și o floare.
- Noi nu însemnăm florile, zise geograful.
- Cum așa ?! Sunt atât de frumoase !
- Pentru că florile sunt efemere.
- Ce înseamnă "efemer" ?
- Cărțile de geografie, zise geograful, sunt cărțile cele mai de preț dintre toate cărțile. Ele nu se învechesc niciodată. Se întâmplă foarte rar ca un munte să-și schimbe locul. Foarte rar un ocean se golește de apă. Noi scriem despre lucruri eterne.
- Dar vulcanii stinși se pot trezi, îl întrerupse micul prinț. Ce înseamnă "efemer" ?
- Nouă ne este totuna dacă vulcanii sunt stinși sau dacă sunt treji - zise geograful. Contează numai muntele. El nu se schimbă niciodată.
- Dar ce înseamnă "efemer" ? stărui micul prinț, care în viața lui nu renunțase la o întrebare, odată ce-o pusese.
- Înseamnă "ceva amenințat să piară curând".
- Floarea mea e amenințată să piară curând ?
- Bineînțeles !
"Floarea mea e efemeră, își zise micul prinț, și nu are decât patru spini, ca să se apere de lume ! Iar eu am lăsat-o singură acasă !"
Pentru prima oară îl încercă o remușcare. Își regăsi însă cumpătul:
- Ce mă sfătuiți să mai vizitez ? întrebă el.
- Planeta Pământ - răspunse geograful. Are o faimă bună ...
Și micul prinț plecă, gândindu-se la floarea lui.
