de Barbu DelavranceaUrmare la Domnul Vucea (4) |
| Domnul Vucea (5) |
Dupe prânz, tot lunea, era cercetarea vestmintelor ș-a pălăriilor. Vestmintele să fi fost curate și cârpite. Pălăriile și căciulele cu băieri pe dupe gât, atârnând pe spate.
Domnul Vucea ne lua pe rând. Dupe el mergeau cei trei generali: unul cu nuiaua, altul cu linia lată și cel mai înfiorător, cu linia în patru muchi.
Până să cerceteze pe toți, până să facă morală unora și până să bată pe cei de cuviință, clopotul suna de ieșire. Cu toții săream în picioare.
Un general zicea Împărate ceresc, Crezul și Lumină lină. Domnul Vucea umbla binișor și pe furiș cu nuiaua în mână, ca să umfle pe cei ce n-ar fi stat drepți și smeriți înaintea lui Dumnezeu.
Un general zicea Împărate ceresc, Crezul și Lumină lină. Domnul Vucea umbla binișor și pe furiș cu nuiaua în mână, ca să umfle pe cei ce n-ar fi stat drepți și smeriți înaintea lui Dumnezeu.
Și adeseori, când ajungeam pe la "și iarăși va să vie să judece viii și morții", s-auzea câte un: "jart, trosc, pleosc, aoleo ! ha ! tătarule !"
Iacă lecțiile de lunea.
Joia dupe prânz nu învățam, era odihna tradițională de la mijlocul săptămânii. Dimineața era ordinea și învățătura practică. Domnul Vucea, însoțit de generalii armați, întreba pe fiecare în parte o sumedenie de lucruri cu răspunsurile lor știute de mai nainte.
– Cum trebuie să vie școlarul la școală ?
– Cu lecțiile învățate.
– Cum trebuie să stea școlarul în bancă ?
– Drept, cu căciula pe spate și cu ochii pe carte.
– Cum trebuie să meargă școlarul pe uliță ?
– Liniștit, să nu asmuță cânii, să nu înjure și să nu se bată.
– Câte nații sunt în Principatele Unite ?
– Mai multe, dar cei mai mulți și mai deștepți sunt cei patru milioane și jumătate de români, căci românul păcălește pe toți ceilalți, pe turc, pe muscal, pe neamț, pe tătar, pe popă și pe țigan.
– Cum deosebește românul pe grec de român ?
– Îl pune să zică: "retevei de tei, miriște de mei".
– Și cum zice grecul ?
– Pițigăindu-și buzele, pelticind și stropind, zice: "retavela tela tin de la miliste mela".
Se isprăvea și cu joia.
Puneam cărțile în ghiozdan, ne rugam pentru "minte, învățătură și sănătate, părinți și profesori" ș-o tuleam la poarcă, la arșice și la zmeu.
Sâmbăta era rânduiala de duminică. Mânele, obrajii, urechile, gâtul și părul să fi fost spălate cu săpun, iar unghiile tăiate. Începea inspecția de dimineață. La palmă îți trăgea cu linia, peste obraji lipea câteva tătarului, de urechi te încălzea, de păr te da cățeaua, la ceafă burdușea pe tătar.
Cu unghiile era învrăjbit rău.
Dacă nu erau bine tăiate, făceai mâna puică, strângând degetele floare, cu unghiile în sus, apoi, cu linia în patru muchi, judeca puica tătarului. Și era judecată grea, că țipam ca din gură de șarpe. Iar Domnul Vucea, jucând pe picioare și scărpinându-se în barbă, ca și cum ar fi cântat p-o chitară, râdea, clipea repede și zicea mereu:
– Fă puică, tătarule !... Iată cum zvâcnește tătaru l!... parcă-l omori... Dă-i bine, general ! Mai una... mai cinci...
Și în loc să scază, suia mereu, de ce strigai mai tare.
Marțea, mercurea și vinerea.
Scotea pe un general la tablă ori la hartă. Monitorul general bolborosea capitalele câtorva județe, făcea pomelnicul părților de cuvânt, încurca pe tablă un caz de înmulțire, la al cărui sfârșit n-ajungea niciodată.
Domnul Vucea căsca, se freca la ochi, se scărpina în barbă, până i se ura.
– Destul, tătarule... Văz că știi... Bine, tătarule...Acum să prindem un tătar... Treci la loc. "Cuvântul de ordine."
Monitorul general striga cu glas tare:
– Ochii pe carte, gândul la lecție, liniște profundă și făr' de mișcare. Cinci dintr-o dată și oprit !
"Cinci dintr-o dată și oprit" însemna că cel ce va mișca o mână sau va întoarce capul cât de puțintel va mânca cinci nuiele la palmă și-l va închide la arest până noaptea.
