de Costache NegruzziUrmare la Alexandru Lăpușneanul (I.2.)
Ai să dai samă, doamnă !...
 |
| Alexandru Lăpușneanul (II.1) |
II
Tomșa, nesimțindu-se în stare a se împrotivi, fugise în Valahia și Lăpușneanul nu întâlnise nici o împiedicare în drumul său. Norodul pretutindene îl întâmpina cu bucurie și nădejde, aducându-și aminte de întăia lui domnie, în care el nu avusese vreme a-și dezvăli urâtul caracter.
Boierii însă tremurau. Ei aveau două mari cuvinte(1) a fi îngrijiți: știau că norodul îi urăște, și pre domn că nu-i iubește.
Îndată ce sosise, Lăpușneanul porunci să împle cu lemne toate cetățile Moldaviei, afară de Hotin și le arse, vrând să strice prin aceasta azilul nemulțămiților, carii de multe ori, subt adăpostul zidurilor acestora, urzeau comploturi și ațâțau revolte. Ca să sece influința boierilor și să stârpească cuiburile feudalității, îi despoia de averi sub feluri de pretexte, lipsindu-i cu chipul acesta de singurul mijloc cu care puteau ademeni și corumpe pre norod.
Dar nesocotind de ajuns planul acesta, îi omorea din când în când. La cea mai mică greșeală dregătorească, la cea mai mică plângere ce i s-arăta, capul vinovatului se spânzura în poarta curții, cu o țidulă vestitoare greșalei lui, adevărate sau plăsmuite și el nu apuca să putrezească, când alt cap îi lua locul.
Nime nu îndrăznea a grăi împrotiva lui, cu cât mai vârtos a lucra ceva. O gvardie numeroasă de lefecii albanezi, serbi, unguri, izgoniți pentru relele lor fapte, își aflaseră scăpare lângă Alexandru, care, plătindu-i bine, îi avea hărăziți(2); iar oștile moldovene, sub căpitani creature a lui, le ținea pe margeni; slobozînd însă pre ostași pe la casele lor, le mărginise în puțin număr.
Întru o zi el se primbla singur prin sala palatului domnesc. Avusese o lungă vorbă cu Moțoc, care întrase iar în favor și care ieșea, după ce îi înfățoșase planul unei nouă contribuții. Se părea nestâmpărat, vorbea singur și se cunoștea că meditează vreo nouă moarte, vreo nouă daună, când o ușă laturalnică deschizîndu-se, lăsă să între doamna Ruxanda.
La moartea părintelui ei, bunului Petre Rareș, care - zice hronica - cu multă jale și mâhniciune a tuturor s-au îngropat în sf. monastirea Probota, zidită de el, Ruxanda rămăsese în fragedă vrâstă, sub tuturatul(3) a doi frați mai mari, Iliaș și Ștefan. Iliaș, urmând în tronul părintelui său, după o scurtă și desfrânată domnie, se duce la Constantinopol, unde îmbrățoșă mahometismul și în locul lui se sui pe tron Ștefan. Acesta fu mai rău decât fratele său; începu a sili pre străini și pre catolici a-și lepăda relegea, și multe familii bogate ce se locuiseră în țară pribegiră din pricina aceasta, aducând sărăcie pământului și cădere negoțului. Boierii care, cei mai mulți, era încuscriți cu polonii și cu ungurii, se supărară și, corăspunzându-se cu boierii pribegi, hotărâră peirea lui. Poate ar fi mai întârziat a-și pune în lucrare planul, dacă desfrânarea lui nu l-ar fi grăbit. „Nu hălăduia de răul lui nici o jupâneasă, dacă era frumoasă,“, zice hronicarul în naivitatea sa. Într-o zi, când se afla la Țuțora, nemaiașteptând sosirea boierilor pribegi, boierii ce erau cu dânsul, ca să nu-l scape, au tăiat frânghiile cortului sub carele el ședea și, dând năvală, l-au ucis.
Acum numai Ruxanda rămăsese din familia lui Petru Rareș , și pre dânsa boierii ucigași o hotărâseră a fi soție un oarecărui numit Jolde, pre care ei îl aleseseră de domn. Dar Lăpușneanul, ales de boierii pribegi, întâmpinînd pre Joldea, îl birui și prinzându-l îi tăie nasul și-l dete la călugărie; și ca să tragă inimile norodului în care via încă pomenirea lui Rareș, se însură și luă el pre fiica lui.
Astfel gingașa Ruxanda ajunsesă a fi parte biruitorului.
* * *
_________
(1) cuvinte = aici, motive, cauze, justificări
(2) hărăziți = devotați
(3) tuturat (tutorat) = tutelă, ocrotirea și administrarea intereselor unui minor
