de Costache Negruzzi
Urmare la Alexandru Lăpușneanul I.1.
 |
| Alexandru Lăpușneanul (I.2.) |
- Ticălos nu poate fi acel ce s-au învrednicit a se numi unsul lui Dumnezeu, zise Veveriță.
- Au doar nu sunt și eu unsul lui Dumnezeu ? Au doar nu mi-ați jurat și mie credință, când eram numai stolnicul Petre ? Nu m-ați ales voi ? Cum au fost oblăduirea mea ? Ce sânge am vărsat ? Care s-au întors de la ușa mea, fără să câștige dreptate și mângâiere ? Și însă, acum nu mă vreți, nu mă iubiți ? Ha ! ha ! ha !
Râdea; mușchii i se suceau în râsul acesta și ochii lui hojma(1) clipeau.
- Cu voia măriei-tale, zise Stroici, vedem că moșia(2) noastră a să cadă de isnoavă(3) în călcarea păgânilor. Când astă negură de turci va prăda și va pustii țara, pe ce vei domni măria-ta ?
- Și cu ce vei sătura lăcomia acestor cete de păgâni ce aduci cu măria-ta ? adăogi Spancioc.
- Cu averile voastre, nu cu banii țăranilor pre care-i jupiți voi. Voi mulgeți laptele țării, dar au venit vremea să vă mulg și eu pre voi. Destul, boieri ! Întoarceți-vă și spuneți celui ce v-au trimis ca să se ferească să nu dau peste el, de nu vrea să fac din ciolanile lui surle și din pelea lui căptușeală dobelor mele.
Boierii ieșiră mâhniți; Moțoc rămase.
- Ce-ai rămas? întrebă Lăpușneanul.
- Doamne ! Doamne ! zise Moțoc, căzând în genunchi, nu ne pedepsi pre noi după fărădelegile noastre ! Adă-ți aminte că ești pământean(4), adă-ți aminte de zisa scripturei și iartă greșiților tăi ! Cruță pre biata țară. Doamne ! sloboade oștile aceste de păgâni; vină numai cu câți moldoveni ai pe lîngă măria-ta și noi chizeșluim(5) că un fir de păr nu se va clăti din capul înălțimei-tale; și de-ți vor trebui oști, ne vom înarma noi cu femei și copii, vom rădica țara în picioare, vom rădica slugile și vecinii noștri. Încredi-te în noi !
- Să mă-ncred în voi ! zise Lăpușneanul înțelegînd planul lui. Pesemne gândești că eu nu știu zicătoarea(6) moldovenească: „Lupul părul schimbă, iar năravul ba“ ? Pesemne nu vă cunosc eu, și pre tine mai vârtos ? Nu știu, că fiind mai mare peste oștile mele, cum ai văzut că m-au biruit, m-ai lăsat ? Veveriță îmi este vechi dușman, dar încai niciodată nu s-au ascuns; Spancioc este încă tânăr, în inima lui este iubire de moșie; îmi place a privi sumeția lui, pre care nu se silește a o tăinui. Stroici este un copil, care nu cunoaște încă pre oameni, nu știe ce este îmbunarea și minciuna; lui i se pare că toate paserile ce zboară se mănâncă. Dar tu, Moțoace ? învechit în zile rele, deprins a te ciocoi la toți domnii, ai vândut pre Despot, m-ai vândut și pre mine, vei vinde și pre Tomșa; spune-mi, n-aș fi nătărău de frunte, când m-aș încrede în tine ? Eu te iert însă, c-ai îndrăznit a crede că iar mă vei putea înșela, și îți făgăduiesc că sabia mea nu se va mânji în sângele tău; te voi cruța, căci îmi ești trebuitor, ca să mă ușurezi de blăstemurile norodului. Sunt alți trântori de care trebuie curățit stupul.
Moțoc îi sărută mâna, asemenea cânelui care, în loc să mușce, linge mâna care-l bate. El era mulțămit de făgăduința ce câștigase; știa că Alexandru-vodă a să aibă nevoie de un intrigant precum el. Deputații erau porunciți de Tomșa, ca neputând înturna pre Lăpușneanul din cale, să-și urmeze drumul la Constantinopol, unde, prin jalobe(7) și dare de bani, să mijlocească mazilia(8) lui. Dar văzând că el venea cu însuși învoirea Porții; pe de alta, sfiindu-se a se întoarce fără nici o ispravă la Tomșa cerură voie să rămâie a-l întovărăși. Acesta era planul lui Moțoc ca să se poată lipi de Lăpușneanul. Voia li se dete.
* * *
__________
(1) hojma = mereu, neîncetat
(2) moșia = patria
(3) de isnoava = iar, din nou
(4) pământean = născut în țara sau în locurile despre care este vorba
(5) a chizleșui = a chezășui, a garanta
(6) zicătoarea = proverbul
(7) jalobă (jalbă) = plângere, reclamație
(8) mazilie = mazilire, detronare, destituire
