de Costache Negruzzi
I
Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu !...
 |
| Alexandru Lăpușneanul (I.1) |
Iacov Eraclid, poreclit Despotul, perise ucis de buzduganul lui Ștefan Tomșa, care acum cârmuia țara, dar Alexandru Lăpușneanul, după înfrângerea sa în două rânduri, de oștile Despotului, fugind la Constantinopol, izbutise a lua oști turcești și se înturna acum să izgonească pe răpitorul Tomșa și să-și ia scaunul, pe care nu l-ar fi perdut, de n-ar fi fost vândut de boieri. Intrase în Moldavia, întovărășit de șepte mii de spahii și de vreo trei mii oaste de strânsură. Însă pe lângă aceste, avea porunci împărătești cătră hanul tătărilor Nogai, ca să-i deie oricât ajutor de oaste va cere.
Lăpușneanul mergea alăturea cu vornicul Bogdan, amândoi călări pe armasari turcești și înarmați din cap până în picioare.
- Ce socoți, Bogdane, zise după puțină tăcere, izbândi-vom oare ?
- Să nu te îndoiești, măria-ta, răspunse curtezanul, țara geme subt asuprirea Tomșei. Oastea toată se va supune cum i se va făgădui mai mare simbrie. Boierii, câți i-au mai lăsat vii, numai frica morții îi mai ține, dar cum vor vedea că măria-ta vii cu putere, îndată vor alerga și-l vor lăsa.
- Să deie Dumnezeu să n-aibi nevoie a face ceea ce au făcut Mircea-vodă la munteni; dar ți-am mai spus, eu îi cunosc pre boierii noștri, căci am trăit cu dânșii.
- Aceasta rămâne la înaltă înțelepciunea măriei-tale.
Vorbind așa, au ajuns aproape de Tecuci, unde poposiră la o dumbravă.
- Doamne, zise un aprod apropiindu-se, niște boieri sosind acum cer voie să se înfățișeze la maria-ta.
- Vie, răspunse Alexandru.
Curând intrară sub cortul unde el ședea încungiurat de boierii și căpitanii săi, patru boieri, din care doi mai bătrâni, iar doi juni. Aceștii erau vornicul Moțoc, postelnicul Veveriță, spatarul Spancioc și Stroici.
Apropiindu-se de Alexandru-vodă, se închinară până la pământ, fără a-i săruta poala, după obicei.
- Bine-ați venit, boieri ! zise acesta silindu-se a zîmbi.
- Să fii măria ta sănătos, răspunseră boierii.
- Am auzit, urmă Alexandru, de bântuirile țării și am venit s-o mântui; știu că țara m-așteaptă cu bucurie.
- Să nu bănuiești, măria-ta, zise Moțoc, țara este liniștită și poate că măria-ta ai auzit lucrurile precum nu sunt; căci așa este obiceiul norodului nostru, să facă din țânțar armăsar. Pentru aceea obștia ne-au trimis pre noi să-ți spunem că norodul nu te vrea, nici te iubește și măria-ta să te întorci înapoi ca…
- Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu, răspunse Lăpușneanul, a căruia ochi scânteiră ca un fulger, și dacă voi nu mă iubiți, eu vă iubesc pre voi și voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră. Să mă-ntorc ? Mai degrabă-și va întoarce Dunărea cursul îndărăpt. A ! Nu mă vrea țara ? Nu mă vreți voi, cum înțăleg ? (1)
- Solului nu i se taie capul, zise Spancioc; noi suntem datori a-ți spune adevărul. Boierii sunt hotărîți a pribegi la unguri, la leși și la munteni, pe unde au toți rude și prieteni. Vor veni cu oști streine și vai de biata țară când vom avea războaie între noi și poate și măriei-tale nu-i va fi bine, pentru că domnul Tomșa…
* * *
____________
(1) Autorul notează că acestea ar fi fost povestite de Miron Costin. Totuși, despre domnia lui Alexandru Lăpușneanu a scris Grigore Ureche.
