de Guy de MaupassantUrmare la Tatăl lui Simon (2) |
| Tatăl lui Simon (3) |
Atunci muncitorul deveni serios; îl recunoscuse pe fiul Blanchottei și cu toate că era nou-venit prin partea locului, îi cunoștea vag povestea.
- Haide, spuse el, liniștește-te, băiete, și vino cu mine la maică-ta. O să ți se dea... un tată.
O luară la drum, voinicul de mână cu copilul, și omul zâmbea iar, pentru că nu-i părea rău s-o vadă pe Blanchotte, despre care se povestea că e cea mai frumoasă fată din ținut.
Poate că-și mai spunea în mintea lui că o fată care a greșit o dată putea să mai greșească și a doua oară.
Poate că-și mai spunea în mintea lui că o fată care a greșit o dată putea să mai greșească și a doua oară.
Ajunseră în fața unei căsuțe albe, foarte curate.
- Aici, spuse copilul, și strigă: Mamă !
O femeie se ivi, și muncitorul încetă deodată să mai zâmbească, pentru că înțelese pe loc că nu era de glumit cu fata asta voinică, palidă, care stătea serioasă în prag, ca și cum ar fi vrut să apere de un bărbat pragul casei în care mai fusese o dată trădată de un altul. Omul, sfios, cu șapca în mână, îngână:
- Uite, doamnă, îți aduc băiețelul care s-a rătăcit pe malul râului.
Dar Simon sări de gâtul maică-si și spuse plângând iar:
- Nu, mamă, am vrut să mă înec pentru că ceilalți m-au bătut... m-au bătut... pentru că n-am tată.
O roșeață arzătoare acoperi obrazul tinerei femei; cu inima zdrobită, își îmbrățișă cu patimă copilul. Lacrimi repezi i se rostogoleau pe față. Bărbatul, mișcat, rămăsese locului, nemaiștiind cum să plece. Dar Simon se repezi deodată la el și-i spuse:
- Nu vrei dumneata să fii tatăl meu ?
Se făcu tăcere adâncă. Blanchotte, mută și chinuită de rușine, se rezemase de perete, cu mâinile pe inimă. Copilul, văzând că nu i se răspunde, rosti iar:
- Dacă nu vrei, am să mă întorc înapoi, să mă înec.
Muncitorul o luă în glumă și răspunse râzând:
- Bine, vreau.
- Cum te cheamă ? întrebă atunci copilul. Ca să știu ce să le răspund băieților când or vrea să-ți afle numele.
- Philippe (Filip), răspunse bărbatul.
Simon tăcu o clipă, ca să-și bage bine în cap numele ăsta, apoi întinse brațele împăcat și spuse:
- Atunci, Philippe, tu ești tatăl meu.
Muncitorul îl ridică în brațe, îl sărută repede pe amândoi obrajii și fugi în grabă, cu pași mari.
A doua zi, când copilul intră în clasă, fu primit cu un râset răutăcios; la ieșire, când băietanul vru să înceapă iar, Simon îi aruncă în cap, ca pe o piatră, cuvintele acestea:
- Pe tata îl cheamă Philippe.
Din toate părțile țâșniră urlete de bucurie:
- Care Philippe ?... Philippe și mai cum ?... Ce e aia Philippe ?... De unde l-ai mai scos și pe Philippe ăsta ?...
Simon nu răspunse nimic; de neclintit în credința lui, îi înfruntă cu privirea, gata mai curând să se lase martirizat decât să fugă de ei. Învățătorul îl scăpă de copii și Simon se întoarse la maică-sa.
Timp de trei luni, Philippe, muncitorul cel voinic, trecu des prin fața casei Blanchottei și câteodată se încumeta chiar să-i arunce câte o vorbă, când o vedea cosând la fereastră. Ea îi răspundea totdeauna politicos, era totdeauna serioasă, nu râdea niciodată cu el și nu-l lăsa să intre în casă. Cu toate astea, Philippe își închipuia, pentru că era puțin înfumurat, ca toți bărbații, că adesea, când vorbea cu el, Blanchotte era mai îmbujorată decât de obicei.
Dar când ți-ai pierdut numele bun, e foarte greu să ți-l redobândești și rămâne pentru totdeauna atât de șubred încât, cu toată stăpânirea grijulie a Blanchottei, în sat oamenii începură să bârfească.
Simon însă îl iubea foarte mult pe noul lui tată și aproape în fiecare seară, când amurgea, se plimba cu el. Se ducea sârguitor la școală și trecea foarte demn printre colegii lui, fără să le mai răspundă.
Totuși, într-o zi, băietanul care îl atacase prima dată îi spuse:
- Ai mințit, n-ai un tată pe care-l cheamă Philippe.
- De ce ? întrebă Simon foarte emoționat.
Băiatul își frecă mâinile:
- Pentru că dacă ai avea, ar fi bărbatul mamei tale..
Simon se tulbură în fața justeței acestui raționament, însă răspunse:
- Totuși e tatăl meu.
- Poate, zise băietanul rânjind, dar nu e chiar de-adevărat tatăl tău.
