de Costache Negruzzi. |
Pe drumul ce duce cătră cetatea Neamțu, pe la sfârșitul lui septemvrie 1686, se vedea o oaste mergând. După un trup de lănceri(1) ce deschidea marșa(2), urmau douăsprezece tunuri mari trase de boi, apoi o ceată de ofițeri călări în fruntea cărora erau trei; unul în floarea vârstei, posomorât, gânditor, necăjit, și doi mai bătrâni. Tustrei în haine poloneze.
În sfârșit venea duiumul oștei: trăsuri, bagaje, pedestrași, șleahtă pospolită(3), amestecați, în neregulă, cu steagurile strânse, cu capul plecat, cu armele răsturnate, cu întristarea pe față și cu durerea în inimă.
Nu se auzea nici surlă, nici dobă, numai tropotul cailor și pasul oamenilor ce abia se mișcau, pentru că de zece zile caii n-au ros decât coaja copacilor, și oamenii s-au hrănit numai cu poame.
Și însă această oaste, în stare așa ticăloasă(4), e aceea ce a îngiosit de atâte ori trufia Semilunii, iar acei trei fruntași ofițeri sunt hatmanii Iablonovski și Potoțki, și cel din mijlocul lor însuși Ion Sobiețki, regele Poloniei.
Și cum să nu fie supărat și necăjit vestitul rege ? El, Sobiețki, fala leșilor, eroul creștinătății, mântuitorul Vienii, să fie nevoit pentru a doua oară a da pas turcilor, a se trage dinaintea tatarilor și a moldovenilor; a-și privi oastea ticăloșită de lipsa merindelor, horopsită de dușmanii carii îl urmează mișelește, fără a îndrăzni să-și deie pept fățiș cu el, și fac pradă tot ce cade, tot ce rămâne pe urmă; a nu întâmpina în drumul său decât o fioroasă pustietate!
Cum am zis, mergea încet și gânditor. Hatmanii lângă dânsul păzeau tăcere, respectând supărarea sa de care și ei se împărtășeau.
- Ce castel e acesta ? întrebă Sobiețki când, rădicând capul, zări pe sprinceana dealului, înălțându-se trufașă dinaintea lui, cetățuia Neamțu. Cu bună seamă vrun cuib a tâlharilor acestor de moldoveni !
- La vreme de război, aici domnii Moldovei obicinuiesc a-și trimite averile lor, răspunse Potoțki.
- Așa ! Să mergem dar să-l luăm. Oh ! voi să-mi răzbun pre Cantemir care mă înșălă, și mă făcu să perd atâța viteji !
- Eu aș zice să lăsăm cetatea aceasta, zise Iablonovski, și să ne urmăm drumul înainte. Avem tunuri de câmp, nu de asalt.
- Ba, pre numele patronului meu ! Nu va zice lumea că o cetate s-a arătat dinaintea lui Sobiețki fără a i se cuceri(5) ? N-avem tunuri ? Vom lua-o dar cu mâinile.
- Numele măriei tale e destul tun, zise Potoțki.
Trufia polonului măgulindu-se de această groasă lingușire, fața i se însenină la ideea unei izbânzi atât de lesnicioase și îndată dete poruncă să se înșire oastea cătră cetate.
În cetățuie se afla optsprezece plăieși, trimiși de ispravnicul de Neamț pentru străjuire, în lipsa garnizoanei, care era la Fălcii pe lângă domnul Cantemir, unde tăbărâse armia turcească. Cu câteva ceasuri mai nainte sosise încă un tânăr plăieș, a cărui cal asudat păștea înșelat(6) troscotul ce creștea pe lângă ziduri.
- Mai bea o dușcă, băiete, zise un bătrân de care se videa că ascultă toți, și ne spune ce ai mai văzut la Iași ?
- Ce să văd, tată ? Blăstămăție ! Târgul îi în jac(7). Leșii pradă și dezbracă pe bieții oameni.
- Ș-apoi zic că-s creștini !
- Creștini ! Au prădat bisericile și monăstirile de odoare. Nu știi încă ? S-au dus să ieie pe sfânta(8) de la Triisfetitele.
- Doamne ferește ! ziseră plăieșii făcându-și cruce.
- Așa, urmă tânărul, eram acolo când au mers să ieie racla sfintei, dar călugărul, simțind, au închis poarta, și n-au vrut să deschidă; atunce...
- Pui de om, călugărul ! strigară ascultătorii.
- Atunce craiul lor au poroncit s-aducă tunurile ca să spargă porțile, dar mai întăi au trimis răspuns călugărului, care ședea în clopotniță, să deschidă, ori face monăstirea praf și pulbere.
- Auzit-ați acolo litfa(9) cea păgână ! Și ce au făcut popa ?
* * *
________
(1)lăncer (lăncier) = soldat din cavalerie, înarmat cu lance
(2)marșă = marș
(3)șleahtă pospolită = corp de armată format din nobili polonezi
(4)ticălos = aici: în stare jalnică, vrednic de milă
(5)a se cuceri = a se supune, a se închina
(6)înșelat = înșeuat
(7)jac = jaf
(8)sfânta = este vorba despre moaștele Sfintei Parascheva de la Epivata, aduse în Moldova de domnitorul Vasile Lupu.
(9)liftă = nume de ocară dat cotropitorilor
Dă clic aici pentru Sobieski și românii (2) !
