de Emil Gârleanu
Urmare la Nucul lui Odobac - ep.12
Toți priviră spre deal. Sub frunzișul negru părea că se deschisese o groapă care-și împrăștia miasmele.
Primarul, rotofei, se învârtea printre oameni.
- Asta, nu, asta nu mai poate trece așa.
Primarul se apropie:
- Bine că vii, moșule, uite ce-i: noi, cu toții, te rugăm să tai nucul. Nu-i vorba de vie, dar numai miroasă și dumneata ce mai miasme vin de sub el.
Bătrânul se-ncruntă și își îndreptă șalele.
- Dar până acum cum de nu veneau ?
Oamenii tăcură, dar crâșmărița sări poponeț:
- Veneau ele, da' eram noi proști.
Odobac răcni o dată:
- Eu cu muierile nu vorbesc !
Atunci primarul, cam amețit, își scoase pântecele înainte.
- Asta nu e glumă, moșule, eu îți spun să tai nucul.
- Ia taci !
- Atunci l-om tăia noi, primăria, și-om face cunoscut celor mari.
Moșneagul parcă mai vroi să spuie ceva, se uită la oameni, își mușcă buzele, ca și când ar fi vrut să-i scuipe, apoi se întoarse și plecă, fără să le mai spuie un cuvânt.
Se înserase bine, oamenii începură să se împrăștie. După o lună întreagă de secetă, acuma dădea să se înnoreze. Lucrul acesta parcă-i mai îndulcise puțin, dar, deodată, de departe se auziră câteva împușcături, apoi o fugă nebună de cal și strigăte de femeie. Peste o clipă, se năpusti pe ulița satului Ruja, călare pe Surul. Femeia, galbenă, cu părul vâlvoi, părea că de-abia mai ține frâul. Oamenii săriră și opriră calul, și Ruja lunecă mototoală jos. De-abia putuse să îngăime câteva cuvinte... Se întorcea de la Moghileni, în pasul calului, și, sub deal, în dreptul nucului, îi ieși un om în cale și-i strigă să oprească. Ea dădu călcâie Surului, și atunci acela slobozise câteva focuri de pistol... Oamenii o duseră pe mâini acasă; Mitru, speriat, o luă în brațe ca pe un copil, să o culce, căci sătenii rămăseseră să se sfătuiască în ogradă. Unul spuse:
- Măi, și mai acum vro două săptămâni a oprit pe crâșmarul din Benza... Ista trebuie să fie Milcea, după care aleargă potera.
Glasurile se încrucișară:
- Milcea, să știi că-i Milcea...
- I-o fi trebuind cal... și pândește unul...
Cineva, un glas de femeie, căci veniseră și femeile să vadă ce-i, adăugă:
- O fi pândind de sub nuc... Acolo, sub deal, își ține capcana...
Atunci izbucniră strigăte: La nuc... Haideți la nuc... La capcana lui... Să-l prindem !
