de Johanna Spyri
Urmare la Heidi, fetița munților - ep.13
 |
| Heidi, fetița munților (14) |
Capitolul VI. Un nou capitol și alte întâmplări (2)
Heidi se apropie de fotoliul Clarei.- Cum ți-ar plăcea să-ți spun, Heidi sau Adelheid ? o întrebă micuța infirmă.
- Pe mine mă cheamă Heidi.
- Foarte bine așa o să-ți spun, deși n-am mai auzit niciodată numele ăsta până acum. Și nici o fetiță ca tine n-am mai văzut. Părul tău a fost întotdeauna așa scurt și cârlionțat ?
- Cred că da, răspunse Heidi.
- Îți pare bine că ai venit la Frankfurt ?
- O, nu, dealtfel mâine plec înapoi ca să-i duc bunicii niște pâinițe proaspete și gustoase.
- Hm, cum văd, ești într-adevăr o fetiță ciudată. Ai mei te-au chemat anume ca să rămâi cu mine și să învățăm împreună. La început, o să ți se pară foarte caraghios, fiindcă nu știi să citești și totul va fi nou pentru tine.
Când auzi Heidi că e vorba să învețe să citească, clătină trist din cap. Clara îi spuse:
- Fără discuție, Heidi, trebuie să știi să citești, ca toată lumea, preceptorul e foarte bun, ai să vezi, explică totul foarte bine.
A doua zi, când deschise ochii, Heidi nu fu în stare, multă vreme, să se dezmeticească. Dormise într-un pat mare, cu așternut alb, într-o cameră înaltă și spațioasă. lumina pătrundea prin niște ferestre mari, cu perdele frumoase, tot albe.
Sări iute din pat, se îmbrăcă și începu să alerge de la o fereastră la alta, în dorința de a vedea cerul și pământul. Încotro se uita, însă, nu zărea decât zidurile caselor vecine.
Deodată, se deschise ușa și Tinette își vârî capul înăuntru spunând scurt :
- Micul dejun e gata !... Și dispăru.
Heidi nu înțelese că era invitată la gustarea de dimineață și se așeză, așteptând să vadă ce avea să se mai întâmple. La scurt timp după aceea, întră în odaie ca o vijelie, domnișoara Rottenmeier.
- Ce-i asta Adelheid, se răsti ea, nu știi ce-i micul dejun ? Hai, repede !...
Heidi o urmă numaidecât în sufragerie, unde Clara aștepta de câteva minute, dar o salută bucuroasă. Heidi își mâncă foarte cuminte tartina, bău ceaiul și masa luă sfârșit în liniște. Apoi Sebastian o duse pe Clara în sala de studii și domnișoara Rottenmeier o rugă pe Heidi să stea cu ea. Clara îi ceru lui Heidi să-i povestească despre felul cum trăia la ea acasă. Heidi îi povesti tot ce știa despre munții înalți, despre bunicul ei, despre Peter și bunica lui, despre pășuni și capre.
Între timp sosi și perceptorul, iar domnișoara Rottenmeier îl invită în sufragerie ca să-i poată vorbi în liniște despre noua venită. Îi spuse care era rostul prezenței lui Heidi acolo și despre totala ei lipsă de educație. Îl pofti apoi în sala de studii, iar ea se retrase în camera ei.
Deodată, un zgomot cumplit, provocat de căderea unor obiecte în sala de studii, o smulse din gândurile ei. Se repezi imediat într-acolo și... ce să vadă ? Toate cărțile și rechizitele erau pe jos, o călimară zăcea răsturnată și cerneala se prelingea pe podea și pe covor. Iar Heidi, ia-o de unde nu-i !
