de Ioan Slavici
Deodată însă răsună de undeva din văzduhuri o muzică - să stai, s-asculți și să-ți ieși din minți, nu alta ! - și Lia rămase încremenită și cu ochii duși la Limir, care, prins în horă, sălta îndelete și mândru, fără ca să se uite fie la dreapta, fie la stânga, și fără ca să zâmbească, parcă nu-i în lume nimeni alăturea cu dânsul și nu vede, sărman de sufletul lui, pe zânele ce-l sorbeau cu ochii.
