LEGENDA LĂCRIMIOAREI

de Vasile Alecsandri

Lacrimioare

I

În rai nici o minune plăcută nu lipsea.
Văzduhul lin, răcoare, a crini mirosea,
Căci albele potire în veci tot înflorite
Scoteau din a lor sânuri arome nesfârșite.

GURA SATULUI (6)

de Ioan Slavici

Urmare la Gura satului (4-5)

VI

Gura satului (6)

 Grozav se îndârjise nenea Mihu. Ședea și iarăși ședea ceasuri întregi, fără ca să poată ieși la capăt cu gândurile sale.
Peste puținel uitase întâlnirea neplăcută pe care au avut-o la punte și nu se mai gândea decât la răutatea oamenilor, care acum aveau despre ce să vorbească. 
Îi părea că-i vedea adunându-se grămezi, că aude glumele lor proaste și adeseori îi venea să-și ia pălăria, să plece la Cosma și să-i ceară iertare, numai ca satul să rămâie de rușine cu clevetirile sale.

GURA SATULUI (3)

de Ioan Slavici

Urmare la Gura satului (2)

III

Gura satului (3)

Satul se gătea de nuntă. În sfârșit, avea să se petreacă lucrul pe care oamenii îl așteptau atât de demult. Încă duminică se vorbea că peste săptămână Toderică va peți pe Marta, iară joi, când trecu prin sat știrea că Cosma Florii Cazacului își va trimite oamenii la casa Mihului, nevestele și fetele mari nu se mai putură stăpâni și plecară, pentru ca, trecând pe dinaintea porții deschise, să vadă cum își așteaptă Marta pețitorii.