de Ion Creangă.
- Ce să fiu ? Eram ceea ce mă vezi: cămeșă albă, cu care se îmbracă oamenii.
- Nu-i așa ! Ai fost o sămânță, apoi o burueană, clătinată de vânt, ca toate buruenele: așa naltă, supțirea, tocmai de potriva mea; erai in cu floricică albastră, fata mea. Când ai fost crescut și copt, cum sunt eu acum, oamenii te-au smuls din pământ, te-au legat în fuioare, te-au pus copăcel și te-au lăsat la soare ca să te usuci.
