VLAICU-VODĂ (12)

de ALEXANDRU DAVILA

ACTUL III

Scena VI

ACEIAŞI, afară de DOAMNA CLARA şi de PALA.

NICODIM

(rupând tăcerea uimită a tutulor)
Dragi boieri, în ce greşeală, vai! cădeam şi noi şi ţara!
Toţi aţi înţeles ce ţintă urmăreşte doamna Clara;
Că, sătul, ca noi, e Vodă de robie, şi că vrea,
În sfârşit, să sfarme jugul ce de mult îl dobora.
Dânsa l-a simţit. Şi-aicea, dezvelindu-şi fiara gândul,
Ne-nvrăjbea ca, doară noi pe Vodă ucigându-l,
Ea s-apuce iar domnia, ea cu Kaliany-al ei,
Pe când noi să fim, cu toţii, robi la dânsa, robi la ei!

VLAD

Ai dreptate.

MURGU

Ai dreptate.

(Mircea, care mai nădăjduia un ajutor din partea tovarăşilor săi, merge deznădăjduit la jeţul din stânga şi cade pe el, doborât de durere.)

NICODIM

(zârindu-l, se apropie de el)
Doamne Mirceo, vai! sărmane
Suflet, vas luptând în valuri pe o mare de prihane,
Oh! nu te-ndoi de viaţă, nici de bunul Dumnezeu
Ce chemarea-ţi dureroasă ţi-o aude, fătul meu.
Să ne ducem toţi la Vodă să ne spovedim la dânsul
Toată vina, tot păcatul. El se va-ndura de plânsul
Nostru drept, şi plin de jale, şi din inimă rostit:
Şi te va ierta, pe tine, căci ai fost nedreptăţit,
Şi pe noi, căci remuşcarea e destul de grea povară,
Şi că toată vina noastră e şi-a lui: e dor de ţară.

ALDEA

Ai dreptate.

MURGU

Da.

VLAD

Să mergem toţi, ca-n vremuri de nevoi!

MANEA

Să ne-asculte.

ROMÂN HERESCU

Să ne ierte.

(Boierii încep a porni spre uşă.)

VLAD

(observând că Mircea a rămas pe jeţ înapoindu-se la el)
Mirceo, tu nu vii cu noi?
(Mircea îi face semn că nu, că să-l lase.)
Eşti îndurerat! N-ai grijă de nimic... Rămâi cu bine...
(Iese după ceilalţi.)

Scena VII

MIRCEA, singur, apoi ANCA, PÂRCÂLABUL, PALA, STREJI

MIRCEA

(după o lungă tăcere)
Oh! durere! De-acum toate sunt sfârşite pentru mine...
(El cade cu capul pe masă plângând încet. Dar uşa secretă se deschide cu grijă, Anca apare, se asigură că Mircea e singur, se apropie de el, şi, cu degetul pe buze, îl cheamă.)

ANCA

Mirceo!

MIRCEA

(îmbrătişând-o)
Anca! Tu!

ANCA

(arătând spre uşa secretă)
Tăcere!... Oh! de-acolo-am auzit
Tot! tot! tot!... Să vezi, căzusem... lângă uşă... M-a trezit
Glasul mamei! Mamei mele!... Oh! Ce-a zis!... Ce grozăvie!...
Dar tu n-ai voit, iubite, sufletu-ţi curat să fie
Prihănit! Oh! Mircea, Mircea!

MIRCEA

(strângând-o în braţe)
Anco! Anco!

ANCA

Să fugim,

MIRCEA

(luându-şi manta şi cuşma)
Da.

ANCA

(îmbrobodindu-se cu un văl ce-l avea pe umeri)
Să nu fiu a lui Stareţ..

MIRCEA

(terminându-şi pregătirile)
Da.

ANCA

(aruncându-se din nou la pieptul lui)
Cât o să ne iubim.

MIRCEA

Da! departe de-astă curte.

ANCA

Şi departe de-orice jale.

MIRCEA

Vino.

(Ei pornesc spre uşă. Aceasta se deschide şi intră pârcălabul curţii, urmat de numeroase streji care ocupă fundul scenei.)

PÂRCĂLABUL

Mirceo Basarab, în numele Măriei-sale Domnului, predă-te.

ANCA

(înspăimântată)
Mircea! Mircea!
(Cade leşinată în braţele lui Mircea, care o depune binişor pe jeţul din stânga.)

MIRCEA

(îngenunchind lângă jeţ)
Oh! aş vrea să mor.

PALA

(care s-a furişat printre streji, vine pe din dosul jeţului şi, susţinând capul Anchii, îşi arată sperghia şi zice încetinel lui Mircea)
Mergi în tihnă: până-n ziuă, vei fi domn stăpânitor.
(Mircea îi face semn că a-nţeles, o lasă pe Anca în grija lui şi iese, urmat de pârcălab, pe când cortina cade.)

Urmează Vlaicu-Vodă (13)