de ALEXANDRU DAVILA
ACTUL II
Scena III
ACEIAŞI, KALIANY în armură.
KALIANY
(din fund)
Doamnă, ceata mea e gata.
Doamnă, ceata mea e gata.
CLARA
KALIANY
(privind cu dispreţ la vodă)
Nu e cu putinţă.
Nu e cu putinţă.
VODĂ
(stapânindu-se şi apropiindu-se de el, măgulitor)
Oh! ce strălucite zale! ce coif mândru! ce pieptar
Minunat! bătut cu aur! Dar ce brâu! Ah!... brâu-i rar!
O mătase...
Oh! ce strălucite zale! ce coif mândru! ce pieptar
Minunat! bătut cu aur! Dar ce brâu! Ah!... brâu-i rar!
O mătase...
KALIANY
(măgulit)
E netoarsă; numai trasă-n jurubiţe
Şi ţesută cu beteală de argint în patru iţe.
E netoarsă; numai trasă-n jurubiţe
Şi ţesută cu beteală de argint în patru iţe.
VODĂ
De minune!
CLARA
(schimbând vorba; către Kaliany)
Vodă tocmai îmi spunea, când ai intrat,
Că s-ar învoi la toate dacă craiul împărat
Ne-ar înapoia copiii; ceară preţul cât de mare.
(Către Vodă:)
Nu-i aşa?
Vodă tocmai îmi spunea, când ai intrat,
Că s-ar învoi la toate dacă craiul împărat
Ne-ar înapoia copiii; ceară preţul cât de mare.
(Către Vodă:)
Nu-i aşa?
VODĂ
(strâns cu uşa)
Da, da...
Da, da...
CLARA
Ce cere craiul drept răscumpărare?
Să-i dai voie să clădească un castel la Severin;
Şi-mpotriva-i să nu sprijini pe... voivodul din Vidin.
Să-i dai voie să clădească un castel la Severin;
Şi-mpotriva-i să nu sprijini pe... voivodul din Vidin.
VODĂ
Vrei pe Straşimir, pe soţul sorii mele, fiicei tale,
Să nu-l sprijin?...
Să nu-l sprijin?...
CLARA
Nu, fireşte.
KALIANY
Fiecare cu-ale sale.
Straşimir e robul nostru, pentru că s-a răsculat
Împotriva noastră. Iacă. Nu fiindcă e cumnat
Cu Măria-ta. Dar, astăzi, libertatea şi Vidinul
Vrei să i le dai; prea bine, noi îţi cerem Severinul.
E un schimb.
Straşimir e robul nostru, pentru că s-a răsculat
Împotriva noastră. Iacă. Nu fiindcă e cumnat
Cu Măria-ta. Dar, astăzi, libertatea şi Vidinul
Vrei să i le dai; prea bine, noi îţi cerem Severinul.
E un schimb.
CLARA
Un schimb, fireşte.
VODĂ
Da, un schimb, atâta tot.
KALIANY
Dă hrisovul şi... sunt liberi.
VODĂ
(zărind o uşe de scăpare)
Bine zici!... Dar, vezi, nu pot
Să-l dau singur... e şi sfatul... trebuie întăritura.
Bine zici!... Dar, vezi, nu pot
Să-l dau singur... e şi sfatul... trebuie întăritura.
KALIANY
Călăreţii mei sunt gata! Şi le şade bine-armura
VODĂ
Ai dreptate!... Adun sfatul.
KALIANY
Şi vom iscăli?...
VODĂ
Când vrei!
KALIANY
Astăzi?
VODĂ
Nu. Nici azi, nici mâine... (Privind la Grue:)
Peste două zile, trei.
(Către doamna, amintind chibzuiala dintre ei:)
Am de lucru azi...
Peste două zile, trei.
(Către doamna, amintind chibzuiala dintre ei:)
Am de lucru azi...
KALIANY
(care ştie despre ce e vorba)
Aşa e!
Aşa e!
VODĂ
(sărutând mâna doamnei, apoi către Kaliany)
Mamă... Da, da, peste două
Zile, trei...
(Vodă iese prin stânga, sprijinindu-se pe Grue şi zâmbind îndoielnic.)
Mamă... Da, da, peste două
Zile, trei...
(Vodă iese prin stânga, sprijinindu-se pe Grue şi zâmbind îndoielnic.)
Scena IV
CLARA-DOAMNA, KALIANY
CLARA
De-acum, Vlaicu ni s-a dat, pe viaţă, nouă.
KALIANY
Despre mine, Severinul, în sfârşit, l-am dobândit.
Dar smerenia lui Vodă m-a mirat.
Dar smerenia lui Vodă m-a mirat.
CLARA
E osândit,
Neavând în sine duhul ce prevede şi ce mână,
De-alţii pururea să fie, ca orbeţii, dus de mână.
Neavând în sine duhul ce prevede şi ce mână,
De-alţii pururea să fie, ca orbeţii, dus de mână.
KALIANY
Împotrivă-ne aceia pân-acuma l-au condus.
CLARA
Însă nu-l vor mai conduce.
KALIANY
Cred şi eu. Dar ei l-au pus,
Doamnă, până una-alta, să dea mâna de-ncuscrire
— Deci, de-o alianţă strâmtă-ntemeiată pe-nrudire —
Cu voivodul Simon Stareţ.
Doamnă, până una-alta, să dea mâna de-ncuscrire
— Deci, de-o alianţă strâmtă-ntemeiată pe-nrudire —
Cu voivodul Simon Stareţ.
CLARA
Simon Stareţ? Ce fel! Cum?
Cine-a născocit aceasta?
Cine-a născocit aceasta?
KALIANY
Îţi spun, doamnă, că-i pe drum
O solie de la kralul Simon Stareţ ca să ceară
De soţie pe domniţa Anca.
O solie de la kralul Simon Stareţ ca să ceară
De soţie pe domniţa Anca.
CLARA
Fiica mea?
KALIANY
Aseară,
Am primit înştiinţare că din Niş a şi pornit
Dinadinsul sol de kralul Simon împuternicit.
Am primit înştiinţare că din Niş a şi pornit
Dinadinsul sol de kralul Simon împuternicit.
CLARA
Oh!... Şi crezi să aibă vodă cunoştinţă?...
KALIANY
Nu ştiu bine!
Dar de-acestea să se facă fără ştirea lui, nu-mi vine,
Zău, a crede.
Dar de-acestea să se facă fără ştirea lui, nu-mi vine,
Zău, a crede.
CLARA
Ai dreptate!... Oh! dar dacă m-a-nşelat
Vlaicu, Vlaicu, într-atât, ca singur el să fi luat,
Şi-n ascuns, aşa măsură, de-aşa mare greutate,
Care leagă neamul nostru, care leagă două state...
De se pune-n curmezişul drumului ce eu urmez,
Îl, îl... Nu ştiu!... sunt în stare să-l... Oh! Oh! Dar aiurez!
El?... N-ar îndrăzni! Ah! bietul om!... n-ar îndrăzni!
Vlaicu, Vlaicu, într-atât, ca singur el să fi luat,
Şi-n ascuns, aşa măsură, de-aşa mare greutate,
Care leagă neamul nostru, care leagă două state...
De se pune-n curmezişul drumului ce eu urmez,
Îl, îl... Nu ştiu!... sunt în stare să-l... Oh! Oh! Dar aiurez!
El?... N-ar îndrăzni! Ah! bietul om!... n-ar îndrăzni!
KALIANY
Solia
Totuşi, a pornit.
Totuşi, a pornit.
CLARA
Dar fără ştirea lui. Fățărnicia
Prea i-ar fi grozav de-adâncă şi de el m-aş îngrozi,
Dacă-n stare-ar fi de-acestea, neclipind, a ne urzi.
Nu e cu putinţă, nu e!
Prea i-ar fi grozav de-adâncă şi de el m-aş îngrozi,
Dacă-n stare-ar fi de-acestea, neclipind, a ne urzi.
Nu e cu putinţă, nu e!
KALIANY
Poate n-are ştire... dară...
Stareţ cere pe domniţa.
Stareţ cere pe domniţa.
CLARA
De-asta nu mă tem. S-o ceară
Cât o vrea. Am eu mijlocul care va zădărnici
Toată uneltirea.
(Chemând către dreapta:)
Pala!
(Către Kalyany:)
Vei vedea.
(Către Pala, care a intrat din dreapta:)
Să chemi aci
Pe domniţa Anca.
(Pala iese. Către Kaliany:)
Fiica mea e fiica mea. Va face
Ce voi zice. Tu... dă drumul cetei tale. Fii pe pace;
Dacă Vlaicu-nnoadă firul, mă pricep eu să-l deznod.
Vino mai târziu, când curtea se primeşte de voivod.
(Kaliany se închină şi iese prin fund.)
Cât o vrea. Am eu mijlocul care va zădărnici
Toată uneltirea.
(Chemând către dreapta:)
Pala!
(Către Kalyany:)
Vei vedea.
(Către Pala, care a intrat din dreapta:)
Să chemi aci
Pe domniţa Anca.
(Pala iese. Către Kaliany:)
Fiica mea e fiica mea. Va face
Ce voi zice. Tu... dă drumul cetei tale. Fii pe pace;
Dacă Vlaicu-nnoadă firul, mă pricep eu să-l deznod.
Vino mai târziu, când curtea se primeşte de voivod.
(Kaliany se închină şi iese prin fund.)
Scena V
CLARA-DOAMNA, DOMNIŢA ANCA
CLARA
(singură)
Ah! de-i vorba pe trădare, Vlaicule, ia bine seamă:
Eşti bărbat şi sunt femeie!...
Ah! de-i vorba pe trădare, Vlaicule, ia bine seamă:
Eşti bărbat şi sunt femeie!...
ANCA
(intrând din dreapta, îngrijorată)
Pus-ai sa mă cheme, mamă?
Pus-ai sa mă cheme, mamă?
CLARA
(aşezându-se pe jeţul din stânga)
Da, mezina mea iubită. Vino-ncoa să te sărut.
Şezi-aci...
(Anca, liniştindu-se, se aşează pe o pernă la genunchii ei.)
O! niciodată Anca mea nu mi-a părut
Mai învoaltă, mai frumoasă, mai gingaşă, mai zglobie
Decât azi... De ochii-ţi galeşi — ca de zarea conabie
Zorile de zile bune dezbărându-se de-abis —
Tainic, ţi s-anină gândul legănând în el un vis...
Nu-ţi abate ochii; taina ce-mi ascunzi e prea uşoară!
Visul fraged ce se scaldă-ntr-o privire de fecioară
E a vieţii îmboldire, e avântul către zbor
Al oricărui suflet tânăr tresărind de-ntâiul dor.
Nu-i aşa, copilă?
Da, mezina mea iubită. Vino-ncoa să te sărut.
Şezi-aci...
(Anca, liniştindu-se, se aşează pe o pernă la genunchii ei.)
O! niciodată Anca mea nu mi-a părut
Mai învoaltă, mai frumoasă, mai gingaşă, mai zglobie
Decât azi... De ochii-ţi galeşi — ca de zarea conabie
Zorile de zile bune dezbărându-se de-abis —
Tainic, ţi s-anină gândul legănând în el un vis...
Nu-ţi abate ochii; taina ce-mi ascunzi e prea uşoară!
Visul fraged ce se scaldă-ntr-o privire de fecioară
E a vieţii îmboldire, e avântul către zbor
Al oricărui suflet tânăr tresărind de-ntâiul dor.
Nu-i aşa, copilă?
ANCA
(iarăşi îngrijorată)
Mamă...
Mamă...
CLARA
Te roşeşti? Na, nu!... Zâmbeşte
Mamei tale care ştie că iubeşti.
Mamei tale care ştie că iubeşti.
ANCA
(speriată)
Oh! Nu!
Oh! Nu!
CLARA
(ademenitoare)
Iubeşte,
Dacă inima ţi-o cere, Anca mea. Iubirea ta
Este dreptul tinereţii; şi nu eu aş căuta
Nici să-mpiedic primăvara să dea florii înflorirea,
Nici să-mpiedic tinereţea să dea inimii iubirea.
Iubeşte,
Dacă inima ţi-o cere, Anca mea. Iubirea ta
Este dreptul tinereţii; şi nu eu aş căuta
Nici să-mpiedic primăvara să dea florii înflorirea,
Nici să-mpiedic tinereţea să dea inimii iubirea.
ANCA
(fericită)
Dragă mamă!
Dragă mamă!
CLARA
Da, iubeşte, dă-ţi iubirii sânul tău,
Ţi-ai ales un mire vrednic de-al tău suflet şi de-al meu.
Ţi-ai ales un mire vrednic de-al tău suflet şi de-al meu.
ANCA
Mamă! mamă! ştii?
CLARA
Da, toate. Vezi, mi-ar fi părut mai bine
Aşa veste să n-o aflu decât numai de la tine.
Şi-o încredere mai mare să te văd că mi-o păstrezi;
Dar, aşa mă-nveseleşte — şi mai mult chiar decât crezi,
Anco — că iubeşti pe Mircea, încât, uit, de bucurie,
Că nu te-ai gândit iubirea-ţi, mai întâi, să mi-o spui mie.
Aşa veste să n-o aflu decât numai de la tine.
Şi-o încredere mai mare să te văd că mi-o păstrezi;
Dar, aşa mă-nveseleşte — şi mai mult chiar decât crezi,
Anco — că iubeşti pe Mircea, încât, uit, de bucurie,
Că nu te-ai gândit iubirea-ţi, mai întâi, să mi-o spui mie.
ANCA
Iartă-mă, măicuţă dragă, iartă-mă! Noi ne temeam
Să nu vrei...
Să nu vrei...
CLARA
(ademenitoare)
De ce?... Ancuţo, doar pe tine te mai am
Să-mi alini mâhnirea vieţii prăvălind spre bătrâneţe...
Voi, să staţi aci cu mine; calda voastră tinereţe
Sufletul să mi-l dogoare. Vrei?
De ce?... Ancuţo, doar pe tine te mai am
Să-mi alini mâhnirea vieţii prăvălind spre bătrâneţe...
Voi, să staţi aci cu mine; calda voastră tinereţe
Sufletul să mi-l dogoare. Vrei?
ANCA
(dezmierdând-o)
Oh! Cât de bună eşti! Cât te vom iubi, cu Mircea, mamă!
Oh! Cât de bună eşti! Cât te vom iubi, cu Mircea, mamă!
CLARA
Bine; tu-l iubeşti,
Dar el, te iubeşte?
Dar el, te iubeşte?
ANCA
Mircea? Oh! decât orice pe lume!
Decât scaun şi coroană, decât slavă şi renume,
Tot mai mult...
Decât scaun şi coroană, decât slavă şi renume,
Tot mai mult...
CLARA
(mulţumită şi rămânând pe gânduri)
Prea bine.
Prea bine.
ANCA
(după o tăcere)
Mamă!... e la uşă...
Mamă!... e la uşă...
CLARA
(nepricepând îndată)
Cine? Da?
Cine? Da?
ANCA
E-ngrijat... nu ştie...
CLARA
(zâmbind)
Cheamă-l.
Cheamă-l.
ANCA
(sărindu-i de gât)
Oh! cât te vom dezmierda!
(Ea aleargă la uşa din dreapta, o deschide şi cheamă:)
Vino: mama ne uneşte.
Oh! cât te vom dezmierda!
(Ea aleargă la uşa din dreapta, o deschide şi cheamă:)
Vino: mama ne uneşte.
Scena VI
ACEIAŞI, MIRCEA
MIRCEA
(intră repede şi îmbrătişează pe Anca:)
Anco!
(apoi aleargă la doamna Clara şi i se închină:)
Doamnă... Oh! nu: mamă!
Anco!
(apoi aleargă la doamna Clara şi i se închină:)
Doamnă... Oh! nu: mamă!
CLARA
(sărutându-l pe frunte)
Mamă, da, copile dragă. Când iubirea ta mă cheamă,
Mamă vreau să-ţi fiu. Aseară, fost-ai vrednic Basarab
Ţinând piept celor puternici, ţinând parte celui slab.
Mi-ai plăcut întotdeauna, deşi, însă, câteodată,
Mi-ai părut uşor la suflet şi de-o fire cam ciudată,
Prea nepăsător de toate, prea pornit pe desfătări,
Şi nesocotind menirea ce dau eu acestei ţări.
Dar, eşti tânăr, nalt la suflet şi ţi-e inima cinstită.
Cu-nsuşiri de-acestea, viaţa poţi s-o afli fericită
Şi măreaţă chiar, cu vremea, călăuză de mă iei.
Deci, iubiţi-vă, voi; restul mă priveşte, dragii mei.
(Îi sărută pe amândoi şi iese prin dreapta, întovărăşită de ei până la uşă.)
Mamă, da, copile dragă. Când iubirea ta mă cheamă,
Mamă vreau să-ţi fiu. Aseară, fost-ai vrednic Basarab
Ţinând piept celor puternici, ţinând parte celui slab.
Mi-ai plăcut întotdeauna, deşi, însă, câteodată,
Mi-ai părut uşor la suflet şi de-o fire cam ciudată,
Prea nepăsător de toate, prea pornit pe desfătări,
Şi nesocotind menirea ce dau eu acestei ţări.
Dar, eşti tânăr, nalt la suflet şi ţi-e inima cinstită.
Cu-nsuşiri de-acestea, viaţa poţi s-o afli fericită
Şi măreaţă chiar, cu vremea, călăuză de mă iei.
Deci, iubiţi-vă, voi; restul mă priveşte, dragii mei.
(Îi sărută pe amândoi şi iese prin dreapta, întovărăşită de ei până la uşă.)
Scena VII
MIRCEA, ANCA
MIRCEA
Anca mea!
ANCA
De-acum, iubite, sunt a ta.
MIRCEA
E cu putinţă?
E nevrednică de tine păcătoasa mea credinţă.
E nevrednică de tine păcătoasa mea credinţă.
ANCA
Pentru ce?
MIRCEA
0h! simt nevoia să ţi-o fi mărturisit,
Ţie, vina ce-astă noapte duhul mi l-a ispitit:
Te iubesc, o ştii, Ancuţo; fără margini mi-e iubirea.
Acest simţimânt îmi umple, îmi pătrunde toată firea
Şi n-aş fi crezut, vreodată, să mai aibă pieptul meu
Loc de vreo simţire nouă fiind plin de dorul tău!
Dar, aseară, când sub ochii-mi se făcu să licărească
Vrăjile coroanei — culmea pentr-o frunte omenească —
Mi-a pierit vederea, judecata mi s-a-ntunecat:
O ispită, vai! Ancuţo, sufletul mi l-a muşcat:
Mi-am uitat iubirea, te-am uitat pe tine, da, pe tine,
Şi-am făcut alt vis!... O clipă! doar o clipă!... Mi-e ruşine
De-acea clipă!...
Ţie, vina ce-astă noapte duhul mi l-a ispitit:
Te iubesc, o ştii, Ancuţo; fără margini mi-e iubirea.
Acest simţimânt îmi umple, îmi pătrunde toată firea
Şi n-aş fi crezut, vreodată, să mai aibă pieptul meu
Loc de vreo simţire nouă fiind plin de dorul tău!
Dar, aseară, când sub ochii-mi se făcu să licărească
Vrăjile coroanei — culmea pentr-o frunte omenească —
Mi-a pierit vederea, judecata mi s-a-ntunecat:
O ispită, vai! Ancuţo, sufletul mi l-a muşcat:
Mi-am uitat iubirea, te-am uitat pe tine, da, pe tine,
Şi-am făcut alt vis!... O clipă! doar o clipă!... Mi-e ruşine
De-acea clipă!...
ANCA
Oh! nu, Mirceo! Visul tău a fost măreţ
Când ai preţuit iubirea pe-un aşa de mare preţ.
De n-ai dat-o-n astă-noapte pentru scaun şi coroană,
Mie vii să-mi ceri iertare?... ţie, eu să-ţi fac dojana?
Nu! nu! De e vină-acilea şi de va să fii iertat,
E de slava ta, de care pentru-amor te-ai lepădat...
Şi, de-ai fi, tu, Basarabe, azi să simţi aci ruşine
E că mai presus de slavă, Mirceo, tu m-ai pus pe mine.
Când ai preţuit iubirea pe-un aşa de mare preţ.
De n-ai dat-o-n astă-noapte pentru scaun şi coroană,
Mie vii să-mi ceri iertare?... ţie, eu să-ţi fac dojana?
Nu! nu! De e vină-acilea şi de va să fii iertat,
E de slava ta, de care pentru-amor te-ai lepădat...
Şi, de-ai fi, tu, Basarabe, azi să simţi aci ruşine
E că mai presus de slavă, Mirceo, tu m-ai pus pe mine.
MIRCEA
Anco! Anco!
ANCA
Da, iubite; mult mai mult azi te iubesc,
De tot preţul jertfei tale cată să te răsplătesc.
De tot preţul jertfei tale cată să te răsplătesc.
MIRCEA
Oh! oh! farmec al iubirii, vrajă plină de lumină,
Ce fac dintr-un rău un bine, şi o slavă dintr-o vină
Ce fac dintr-un rău un bine, şi o slavă dintr-o vină
(Ei stau un moment strâns îmbrătişaţi în tăcere. Dar uşa din fund se deschide.)
UN COPIL DE CASĂ
(anunţând)
Curtea.
Curtea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !