VLAICU-VODĂ (6)

de ALEXANDRU DAVILA

ACTUL II

SCENA II

VODĂ, DOAMNA CLARA, GRUE

VODĂ

Doamna noastră, ce nevoie?...

CLARA

(întrerupându-l)
Da; nevoie! zis-ai bine!
Am ajuns să am nevoie d-apărare, ca oricine!
Eu, ce-am împărţit cu vodă Alexandru, tatăl tău,
Cârmuirea, pentru care făurit e duhul meu;
Eu, ce port şi pentru tine mândra stemă basarabă

- Grea povară, pentru care biata-ţi frunte e prea slabă
Eu, ce sunt spre mântuirea ta ş-a-ntregului norod.
Eu, de viţă palatină, eu, soţie de voivod,
Eu, eu, pavăza domniei, sufletul ce duce ţara,
Eu, puterea, eu, stăpâna, în sfârşit, eu, doamna Clara,
Am ajuns de râsul lumii, ş-al boierilor, ş-al tău,
Înfruntată, dosădită, o batjocură, eu! eu!

VODĂ

Nu-nţeleg...

CLARA

E o ruşine! Nu-nţelegi; E o ruşine
S-ajung eu să cer un sprijin, fie chiar şi de la tine!
Tu eşti domnul, eşti voivodul, fie; datina o vrea;
Dar, puterea, cârmuirea, eu le ţin în mâna mea,

VODĂ

Cine ţi-o tăgăduieşte?

CLARA

Cine? Cine? Zău, mă mir!
Sfatul tău: Miked acuma, altădată Dragomir.
Oropsitu-l-ai pe-acela că voia război cu craiul,
Dar adusu-l-ai pe-acesta înapoi, cu tot alaiul,
Şi-acum el îmi e-mpotrivă; orice fac, ce chibzuiesc,
El desface şi preschimbă parcă nu mai cârmuiesc.
Ce-am ajuns! Să stau la vorbă cu Miked!... Miked!...

VODĂ

(care a cătat pe sub gene la Grue)
E banul
Severinului...

CLARA

Ce-mi pasă! Clara-doamna-s eu!

VODĂ

Sărmanul!
Ce-a făcut?

CLARA

Ce? Nu mai ţine seama de porunca mea.
Cum! Să-i poruncesc un lucru, însămi eu, şi să nu vrea
Să m-asculte, el?

VODĂ

Ce lucru?

CLARA

Orice lucru! Ce-are-a face?

VODĂ

Dar anume?

CLARA

(aşezându-se pe jeţul din dreapta)
Azi, de pildă, poruncit-am — c-aşa-mi place
Să s-arunce-n lanţuri Groza, Manea, Vlad acei boieri
Ce s-au încercat pe Pala să-l ucidă-n codru, ieri,
Şi ce aflu? Că departe de poruncile primite,
Banul sprijină el însuşi uneltirile urzite
Împotriva mea, şi-a papii, şi-a lui Latcu, ba şi-a ta
De chiar ucigaşii-aceia, cărora, cred eu, le-ar sta
Mult mai bine, de e vorba codrul verde să le placă,
Să-şi anine-n el nădeldea, legănaţi de câte-o cracă.

VODĂ

Oh! prea mare-ar fi pedeapsa pentru lucru-aşa de mic
Au avut de gând, aşa e; dar n-au făptuit nimic.

CLARA

Când nesocotirea sapă scaunul, oblăduirea,
Vinovate-s, deopotrivă, gândul şi înfăptuirea.
Nu-nţelegi aşa domnia, dar aşa o-nţeleg eu,
E de-ajuns. Şi văd, de-altminteri, că Miked, din sfatul tău
Mi-a dispreţuit porunca - nu tăgădui - văd bine.
Dar mai am alt sprijin, Vlade, dacă nu te am pe tine:
Kaliany-mi ţine parte şi, cu călăreţii lui,
Vrerea mea mi-o voi impune împotriva orişicui!...
Şi te plâng, sărmane Vodă, dacă,-n loc de-o aliaţă,
Vrei să vezi în Clara-doamna o stăpână ne'ndurată!

VODĂ

(care e cât pe-aci să izbucnească, vede gestul potolitor al lui Grue şi stăpânindu-se)
Că te vreau pe veci stăpână,-naltă doamnă, tot nu ştii?
Sunt mai vârstnic decât tine, totuşi mumă vreau să-mi fii
Ce m-aş face eu, sărmanul, de nu te-aş avea pe tine
Să mă luminezi în calea-mi - cu vederile-ţi senine;
Să duci grija cârmuirii şi să porţi, pe fruntea ta,
Sarcina coroanei mele, ce nu pot, nu pot purta!
Dacă sunt voivodul ţării după datina străbună,
Dacă dânsa, cu de-a sila, cu-a ei fală mă-ncunună,
Dacă am vreun drept anume ce de dânsa mi-este dat,
Nu le ţin asupra-mi, mamă, fală, drept şi voivodat,
Decât numai ca o slugă a puterii domnitoare,
Decât pentru-a ţi le-aşterne ţie, ţie, la picioare.
(Se îngenunche lângă jeţul Clarei.)

CLARA

Te voi crede cu-o dovadă: vreau să fie pedepsiţi
Toţi acei netrebnici: mâine, vreau să fie oropsiţi.

VODĂ

(înjghebând un plan ca să nu execute voinţele Clarei)
Toţi?

CLARA

Da, toţi.

VODĂ

Dar numai Groza Moldoveanul e de vină.

CLARA

Toţi cu Groza şi-au dat mâna, toţi lui Groza i se-nchină;
Toţi sunt vinovaţi.

VODĂ

(sculându-se)
Aşa e, toţi sunt vinovaţi... Câţi sunt?

CLARA

Douăzeci, treizeci.

VODĂ

(ca vorbindu-şi singur)
Ah! drace!... prea mulţi.

CLARA

Nu e un cuvânt:
Kaliany ne dă saşii lui, ce fac cât nouă sute...

VODĂ

Da... Dar şi treizeci de neamuri credincioase, prefăcute
În duşmani de moarte...

CLARA

(cu nepăsare)
Ş-apoi!

VODĂ

(ca după chibzuire)
Mamă, uite ce zic eu:
Să lovim azi numai capul; ceata, fără capul său,
Se va-mprăştia, şi-n urmă, i-om lovi pe toţi, de-a rândul,
Astăzi unul, mâine altul, fără să le vie gândul
Să s-adune, să răscoale...

CLARA

(sculându-se şi mergând spre uşă)
Da, acest cuvânt e bun:
Fie dar, şi de-astă dată.

VODĂ

Unde mergi?

CLARA

Mă duc să-i spun
Solului cum să purceadă.

VODĂ

(grabnic)
Nu, nu! Lasă-mă pe mine,
Mi-ai cerut dovadă, mamă, vreau s-o dau cum se cuvine
Vreau să ştie toată curtea — astfel cred eu nemerit —
Că de sunt voivod, sunt totuşi robul tău — şi rob smerit,
Că oricine-n tine zvârlă cu dosadă şi ocară
Mă loveşte şi pe mine, şi cu mine-ntreaga ţară;
Şi de-un sprijin de-ai nevoie tu, că nu-l vei cere-oricui!
Căci e dreptul meu acesta şi că nu-l dau nimănui.
Aibi încredere. La urma urmei, Kaliany poate...

CLARA

(cu glas blajin şi ademenitor)
Fie... Ş-apoi nu se cade dă-i tot cerem câte toate;
De când e la curtea noastră, tot mereu l-am supărat:
Cereri! Cereri!

VODĂ

Care cereri?

CLARA

Multe... Nu l-am fost rugat
Să nu capete — de pildă — de la craiul său izbava
Celor zălogiţi?

VODĂ

(cătând la Grue)
Aşa e!

CLARA

Cred că solul căpăta-va
Să ni-l dezrobească craiul. Dacă vrei, voi căuta.
Să se facă cât de iute.

VODĂ

Dacă vreau?

CLARA

Stă-n mâna ta.

VODĂ

Cum aşa?

CLARA

Cum? Foarte lesne: dă şi tu, cum ceri întruna.

VODĂ

Ce să dau?

CLARA

Din câte cere Ludovic, măcar dă-i una.

VODĂ

(prefăcut)
Una? Da-le-i-aş pe toate dacă s-ar milostivi,
Pe Cristina şi pe soţul ei, în sfârşit, a-i izbăvi!
Fă tu toate cum e bine, mamă, că ne-apucă toamna.
Vrei?

UN COPIL DE CASĂ

(din fund)
Baronul Kaliany spune că-l aşteaptă doamna.

VODĂ

(voind să se retragă)
Mamă, eu...

CLARA

Ba nu. Baronul vine foarte bine, zău.
(Către copil, care iese după ce se-nchină:)
Să poftească.
(Către Vodă:)
Îţi va spune el ce vrea stăpânul său.

Urmează Vlaicu-Vodă (7)