de ALEXANDRU DAVILA
ACTUL I
Scena V
ACEIAŞI, MIRCEA
MIRCEA
Ah! tâlharilor!
COSTEA
E Mircea!
CĂUŞELUL
MIRCEA
(păşind sub lună)
Da, sunt eu,
Mircea Basarab!.. V-ajunge?
Da, sunt eu,
Mircea Basarab!.. V-ajunge?
PALA
(căzând în genunchi lui Mircea şi sărutându-i mâna)
Doamne!
Doamne!
COSTEA
(aparte)
Bun e Dumnezeu!
Bun e Dumnezeu!
MIRCEA
(către Pala)
Eşti rănit?
Eşti rănit?
PALA
Nu, nu... dar moartea, ce-a trecut aşa d-aproape,
Mi-a lăsat un frig în suflet şi o ceaţă pe pleoape.
Mi-a lăsat un frig în suflet şi o ceaţă pe pleoape.
MIRCEA
Biet copil!... Dar nu te teme, sunt cu tine.
(Către ceilalţi, care se ascund de el:)
Ah! tâlhari!
Ucigaşi prea mici la suflet pentru drumurile mari!
Hai! Scoteţi-vă cuţitul, sprijiniţi-vă din umăr,
Năpustiţi-vă!... Ce dracu, suntem numai doi la număr.
(Către ceilalţi, care se ascund de el:)
Ah! tâlhari!
Ucigaşi prea mici la suflet pentru drumurile mari!
Hai! Scoteţi-vă cuţitul, sprijiniţi-vă din umăr,
Năpustiţi-vă!... Ce dracu, suntem numai doi la număr.
COSTEA
(păşind la lumină)
Fii slăvit, voivode Mirceo, care te-ai înduplecat
Să fereşti ai tăi prieteni d-o ruşine ş-un păcat.
Fii slăvit, voivode Mirceo, care te-ai înduplecat
Să fereşti ai tăi prieteni d-o ruşine ş-un păcat.
MIRCEA
Nu mă-nşel? Această voce?... Nu se poate amăgire!
El, Muşat, cu ucigaşii de copii... e peste fire...
(Înaintează şi-l priveşte de aproape.)
Tu, cu-aceşti tâlhari?
(Îi priveşte cu de-amănuntul, şi-i recunoaşte.)
O, Doamne! Dar ce văd nu pot să cred!
Cum? Drăgan, Algiu, vărul Vlad — nepotul lui Miked —
Tu, părinte Nicodime, sfânt igumen al Vodiţei,
Baldovin, Român Herescu, Manea, Murgu, floarea vitei
Boiereşti?... Dar ce-nsemnează!
(Vede pe Groza, şi pricepe ce lume e aci.)
Groza... tu!...
El, Muşat, cu ucigaşii de copii... e peste fire...
(Înaintează şi-l priveşte de aproape.)
Tu, cu-aceşti tâlhari?
(Îi priveşte cu de-amănuntul, şi-i recunoaşte.)
O, Doamne! Dar ce văd nu pot să cred!
Cum? Drăgan, Algiu, vărul Vlad — nepotul lui Miked —
Tu, părinte Nicodime, sfânt igumen al Vodiţei,
Baldovin, Român Herescu, Manea, Murgu, floarea vitei
Boiereşti?... Dar ce-nsemnează!
(Vede pe Groza, şi pricepe ce lume e aci.)
Groza... tu!...
GROZA
Măria-ta
Ştii că-n întrunirea-aceasta noi aveam a cerceta
Cum să nimicim vrăjmaşii ce robesc, într-o urzeală,
Ţara mea şi ţara voastră. Deci, aci, fără sfială
Dezvelitu-ne-am tot gândul; când, deodată la sfârşit,
Am găsit într-o tulpină p-acest Pala pitulit.
De iscoada doamnei Clara taina ne era ştiută;
Mâine, o afla şi dânsa... Ce să fac? Văzui pierdută
Cauza Moldovei mele, şi, de-a pururi nimicit
Scopul falnic pentru care fără tihnă am muncit.
Atunci eu — eu singur însă fără altă chibzuire,
Netinând de nimeni seamă, luând orce-nvinuire
P-al meu suflet — judecat-am de prielnic un omor
Ce era spre mântuirea unei ţări ş-unui popor.
Ştii că-n întrunirea-aceasta noi aveam a cerceta
Cum să nimicim vrăjmaşii ce robesc, într-o urzeală,
Ţara mea şi ţara voastră. Deci, aci, fără sfială
Dezvelitu-ne-am tot gândul; când, deodată la sfârşit,
Am găsit într-o tulpină p-acest Pala pitulit.
De iscoada doamnei Clara taina ne era ştiută;
Mâine, o afla şi dânsa... Ce să fac? Văzui pierdută
Cauza Moldovei mele, şi, de-a pururi nimicit
Scopul falnic pentru care fără tihnă am muncit.
Atunci eu — eu singur însă fără altă chibzuire,
Netinând de nimeni seamă, luând orce-nvinuire
P-al meu suflet — judecat-am de prielnic un omor
Ce era spre mântuirea unei ţări ş-unui popor.
MIRCEA
Ah! jupâne, e prea multă ură-n dorul tău de ţară
Dacă şi nevinovatul e să poarte-a ei povară.
Fii mai milostiv! — Prieteni, de mă credeţi vom uita
Dopotrivă orce vină şi necaz.
Dacă şi nevinovatul e să poarte-a ei povară.
Fii mai milostiv! — Prieteni, de mă credeţi vom uita
Dopotrivă orce vină şi necaz.
COSTEA
(Închinându-se)
Măria-ta...
Măria-ta...
MIRCEA
(întrerupându-l)
Ce? Mai auzii această-ntitulare. Către cine
O rostiţi?
Ce? Mai auzii această-ntitulare. Către cine
O rostiţi?
COSTEA
Către Măria-ta.
MIRCEA
Cum asta, către mine?
COSTEA
Te-am ales aci cu toţii ca-n războinicul izod
Spre Moldova, ei şi nouă, Doamne, să ne fii Voivod.
Spre Moldova, ei şi nouă, Doamne, să ne fii Voivod.
MIRCEA
Eu!
COSTEA
Şi toţi aci cu mine, vodă Mirceo, ţi se-nchină.
MIRCEA
Eu, voivod! Voivodul vostru!...
COSTEA
Da.
GROZA
Pe fruntea ta senină
Mândră stemă a Moldovei sus şi falnic va luci.
Mândră stemă a Moldovei sus şi falnic va luci.
MIRCEA
(aparte)
O coroană!... Mie!...
O coroană!... Mie!...
GROZA
Suntem toţi ai tăi, şi toţi, aci,
Am jurat că te vom duce p-aste braţe la domnie.
Am jurat că te vom duce p-aste braţe la domnie.
MIRCEA
(aparte)
Domn!
Domn!
GROZA
...ca neamul să ni-l aperi de-a papimei duşmănie.
MIRCEA
(aparte)
Ah! la ce-ncercări grozave, Doamne, pui tu robii tăi!...
Sau să pierd iubirea Anchii — ca duşman al mamei ei —
Sau coroana... Vai, coroana!... Nu mă ispiti, stăpâne!...
Anca! Anca!... Oh!... domnia... slava ţărilor române!
Fiica ei!..
Ah! la ce-ncercări grozave, Doamne, pui tu robii tăi!...
Sau să pierd iubirea Anchii — ca duşman al mamei ei —
Sau coroana... Vai, coroana!... Nu mă ispiti, stăpâne!...
Anca! Anca!... Oh!... domnia... slava ţărilor române!
Fiica ei!..
COSTEA
Stai la-ndoială, Doamne?
MIRCEA
Oh! Ce cereţi voi...
NICODIM
Cerem să slujeşti credinţa, stăpânindu-ne pe noi.
MIRCEA
(aparte)
Domn!
Domn!
GROZA
Isprava e uşoară, căci Moldova se frământă.
De la Argeş la Suceava răsuna-va vorba sfântă
Ca un trăsnet! Într-o clipă, de poporul răsculat!
Săvârşi-se-va războiul, fără luptă... la palat.
De la Argeş la Suceava răsuna-va vorba sfântă
Ca un trăsnet! Într-o clipă, de poporul răsculat!
Săvârşi-se-va războiul, fără luptă... la palat.
MIRCEA
(aparte)
Anca mea!
Anca mea!
GROZA
Dar acea vorbă-naripată şi grozavă
Ce-ar redeştepta iubirea de moşie şi de slavă,
Dormitând pe fund de inimi, care zac sub jugul greu
Ce alt glas o poate spune, ce alt glas decât al tău?
Ce-ar redeştepta iubirea de moşie şi de slavă,
Dormitând pe fund de inimi, care zac sub jugul greu
Ce alt glas o poate spune, ce alt glas decât al tău?
MIRCEA
(aparte)
Domn! Eu, domn!
Domn! Eu, domn!
COSTEA
Primeşte!
GROZA
Doamne!...
MIRCEA
Ah! isprava e prea mare
Pentru-un suflet aşa tânăr, ce pe lume-abia răsare
Şi d-acum, abia, paharul vieţii a-nceput să-l bea...
Nu... Moldova-i prea departe... Nu mă las de ţara mea.
Pentru-un suflet aşa tânăr, ce pe lume-abia răsare
Şi d-acum, abia, paharul vieţii a-nceput să-l bea...
Nu... Moldova-i prea departe... Nu mă las de ţara mea.
GROZA
Oh! ...
NICODIM
Dar cauza Moldovei e chiar cauza credinţei!
Când, acolo, păgânimea toarnă-n sufletul fiinţei
Duhul rău ce ofileşte şi răzbeşte un popor
Mai cumplit ca ciuma neagră şi războiul arzător,
Tot creştinul va s-alerge, s-o lovească, s-o stârpească.
Ştii tu cum întinde papa peste viţa omenească
Legea lui? Azi, într-o ţară, vin călugări minoriti,
Carii trec, cerşind o pâine, blânzi, cucernici şi smeriţi;
Dar, ca mâine sosesc alţii, care cumpără o şură:
Trece-o lună, trece două, şi ce-auzi? c-o prefăcură
Într-un schit de lemn, cu clopot, strane, tâmplă şi altar.
Iar, de trece-un an, răsare, cu şanţ mare la hotar,
De sub şura de nuiele, o statornică clădire;
Un castel de zid de piatră sub obraz de mânăstire,
Spadă lată sub o rasă, coif de fier sub un potcap,
Cum e Roma, cum e papa, cu-ntreita-i mitră-n cap.
Moştenirea lui Sân Petru el întreagă-a moştenit-o:
Cheia raiului cu-o mână, cu-alta spada i-a primit-o,
Şi, d-atunci, domnia lumii o cuprinde an cu an;
El e patriah şi rege, e duhovnic şi oştean:
Ca duhovnic, preacucernic, el dar suflete culege;
Dar, când a cules destule, papa se preschimbă-n rege;
Blând şi milostiv s-arată — d-aşa rău nu te păzeşti —
Şi-ntr-o bună dimineată, ca-n Moldova, te trezeşti
C-un pristav citind prostimii ce-l ascultă cu de-a sila:
„Io Ladislas sin Bogdan, voivod şi domn cu mila
Lui Dumnezeu, de duhul de sus povăţuit,
Voind ca tot norodul să fie mântuit,
Îi poruncesc să facă ca mine pocăinţă
Şi-ntreg să-mbrătişeze catolica credinţă".
Când, acolo, păgânimea toarnă-n sufletul fiinţei
Duhul rău ce ofileşte şi răzbeşte un popor
Mai cumplit ca ciuma neagră şi războiul arzător,
Tot creştinul va s-alerge, s-o lovească, s-o stârpească.
Ştii tu cum întinde papa peste viţa omenească
Legea lui? Azi, într-o ţară, vin călugări minoriti,
Carii trec, cerşind o pâine, blânzi, cucernici şi smeriţi;
Dar, ca mâine sosesc alţii, care cumpără o şură:
Trece-o lună, trece două, şi ce-auzi? c-o prefăcură
Într-un schit de lemn, cu clopot, strane, tâmplă şi altar.
Iar, de trece-un an, răsare, cu şanţ mare la hotar,
De sub şura de nuiele, o statornică clădire;
Un castel de zid de piatră sub obraz de mânăstire,
Spadă lată sub o rasă, coif de fier sub un potcap,
Cum e Roma, cum e papa, cu-ntreita-i mitră-n cap.
Moştenirea lui Sân Petru el întreagă-a moştenit-o:
Cheia raiului cu-o mână, cu-alta spada i-a primit-o,
Şi, d-atunci, domnia lumii o cuprinde an cu an;
El e patriah şi rege, e duhovnic şi oştean:
Ca duhovnic, preacucernic, el dar suflete culege;
Dar, când a cules destule, papa se preschimbă-n rege;
Blând şi milostiv s-arată — d-aşa rău nu te păzeşti —
Şi-ntr-o bună dimineată, ca-n Moldova, te trezeşti
C-un pristav citind prostimii ce-l ascultă cu de-a sila:
„Io Ladislas sin Bogdan, voivod şi domn cu mila
Lui Dumnezeu, de duhul de sus povăţuit,
Voind ca tot norodul să fie mântuit,
Îi poruncesc să facă ca mine pocăinţă
Şi-ntreg să-mbrătişeze catolica credinţă".
GROZA
Vai! Aşa e!
MIRCEA
(aparte)
Câtă slavă!
Câtă slavă!
GROZA
Şi vrăşmaşul ce pe noi
Ne răzbeşte astăzi, mâine, mâine va lovi şi-n voi.
(O tăcere. Toţi aşteaptă răspunsul lui Mircea, cufundat pe gânduri.)
Ne răzbeşte astăzi, mâine, mâine va lovi şi-n voi.
(O tăcere. Toţi aşteaptă răspunsul lui Mircea, cufundat pe gânduri.)
COSTEA
(aparte)
Ce fel! I se dă domnia şi rămâne la-ndoială?
Ce fel! I se dă domnia şi rămâne la-ndoială?
NICODIM
Doamne Mirceo!
MIRCEA
(tresare — Dureros)
Ah! prieteni!
Ah! prieteni!
COSTEA
Ce? Un viitor de fală
Ţi se pune dinainte, şi s-aşterne drum măreţ
Către scaun şi coroană...
Ţi se pune dinainte, şi s-aşterne drum măreţ
Către scaun şi coroană...
MIRCEA
(izbucnind)
Pe ce preţ! Oh! Pe ce preţ!
Pe ce preţ! Oh! Pe ce preţ!
COSTEA
Cum?
(Toţi se privesc uimiţi, o tăcere.)
(Toţi se privesc uimiţi, o tăcere.)
COSTEA
(păşind spre el)
Nevrednic eşti de slavă: slava nu se preţuieşte.
Nevrednic eşti de slavă: slava nu se preţuieşte.
MIRCEA
(aparte)
Oh!
Oh!
TOTI
Nu! Aşa e!
COSTEA
Vino. Grozo!
GROZA
(aparte)
Vai! ursita nu voieşte!
(Boierii, plini de mânie, ies cu încetul după Costea, aruncând priviri dispreţuitoare lui Mircea, care rămâne singur, ca un stâlp, în mijlocul scenei, cu Pala la picioarele lui.)
Vai! ursita nu voieşte!
(Boierii, plini de mânie, ies cu încetul după Costea, aruncând priviri dispreţuitoare lui Mircea, care rămâne singur, ca un stâlp, în mijlocul scenei, cu Pala la picioarele lui.)
MIRCEA
(se uită în jurul său, se vede singur)
Ce!... S-au dus? Oh!
Ce!... S-au dus? Oh!
GROZA
(care a rămas mai la urmă, se întoarnă deodată)
Doamne Mirceo, spune-mi mie, cel putin
Pentru ce?... De sunt cuvinte bune care te reţin,
Spune-le.
Doamne Mirceo, spune-mi mie, cel putin
Pentru ce?... De sunt cuvinte bune care te reţin,
Spune-le.
MIRCEA
(în prada luptei)
Nu pot!...
Nu pot!...
GROZA
O vorbă.
MIRCEA
Nu!... Nu pot!
GROZA
Nu poti?... Ei bine,
Zice-voi şi eu ca Costea...
Zice-voi şi eu ca Costea...
MIRCEA
(aparte)
Vai!
Vai!
GROZA
Ne-am pus nădejdea-n tine,
Dar ne-am înşelat: orcine nu-i făcut pentru-a domni.
Dar ne-am înşelat: orcine nu-i făcut pentru-a domni.
MIRCEA
Grozo!
GROZA
Ceasul care trece nicicând nu va mai veni.
MIRCEA
Doamne, n-asculta!
GROZA
(Iese repede după ceilalţi. Mircea, singur, izbucneşte.)
Oh! oh! oh! Viziune de mărire,
Ce mai poate fi pe lume dacă tu dispari!
Oh! oh! oh! Viziune de mărire,
Ce mai poate fi pe lume dacă tu dispari!
PALA
(arătând pe Anca, care se iveşte în dreapta)
Iubire!
Iubire!
(Anca se aruncă în braţele lui Mircea, care o dezmiardă maşinal, cu sufletul aiurea. Cortina cade.)
Urmează Vlaicu-Vodă (5)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !