de WILLIAM SHAKESPEARE
Ce vad, o Doamne, la Romeo-în mâna?
O cupa cu otrava! A murit!
N-a mai avut rabdare — otravit!
O! Suflet crud! Cumplita lovitura!
Nu mi-ai lasat macar o picatura!
Caci poate-o picatura de otrava
Ti-a mai ramas pe buze, cum îmi pare,
Sa-mi deie moartea-atotvindecatoare! (Îl sărută cu patimă.)
Ce calda-i gura ta…
(Din apropiere se aude ordinul căpeteniei străjii.)
CAPETENIA STRAJII:
Ia-o-înainte! Baiete, încotro?
JULIETA:
Aud cuvinte… Se-apropie… Sa mor dar înjunghiata!
Pumnal cu lama binecuvântata!
(În vreme ce Julieta se înjunghie, intră străjerii conduși de paj.)
PAJUL:
Acolo-i locul, unde arde torta.
CAPETENIA STRAJII:
Pamântu-i plin de sânge. Cercetati
Prin cimitir. si-îndata-arestati
Pe cine fara rost îl veti gasi.
(Intră în criptă.)
O! Ce-mi vad ochii? Contele aci! Ucis!
si Julieta, calda, iara,
Scaldata-în sânge!
Moarta-a doua oara!
De doua zile-aicea îngropata.
Plecati, vestiti pe-Alteta Sa, îndata!
Pe Capoletti si pe Montecchio, iute,
Sa vina, ca li-s rudele pierdute.
Vedem aicea ce s-a petrecut,
Dar cum, de ce, si când, va fi stiut
Când neamurile fi-vor împreuna.
(Se apropie mai mulți străjeri, aducându-l cu ei pe Balthasar.)
A DOUA STRAJA:
L-am prins pe-a lui Romeo sluga buna,
În curtea cimitirului.
CAPETENIA STRAJII:
Sa stea!
Curând va fi aici Alteta Sa.
(Intră o altă strajă, aducându-l pe fratele Lorenzo.)
A TREIA STRAJA:
Aici e un calugar. Se boceste
si plânge, si cumplit se tânguieste.
Din mâna lui i-am smuls un târnacop
si-o sapa. Vrea sa plece. Pare schiop.
CAPETENIA STRAJII:
Acestea toate dau de banuit.
Paziti-l pe calugarul cernit.
(Intră Escalus, Principele Veronei, cu alaiul său princiar.)
PRINCIPELE:
O, Doamne! Doamne! O noua miselie
Ne tulbura odihna timpurie!
(Intră signorul și signora Capoletto, cu oameni de-ai lor.)
CAPOLETTO:
Pe ulite striga lumea-asa de tare!
MADONNA CAPOLETTO:
Pe câte înteles-am din strigare,
„Romeo“ sau „Julieta“ striga-în fapta.
Spre mausoleul nostru se îndreapta.
PRINCIPELE:
Ne înfioara-auzu-o trista stire!
CAPETENIA STRAJII:
Alteta, zac aici, în adormire,
Signorul conte Paris, înjunghiat.
Romeo, mort si el, alaturat.
si Julieta, moarta mai-înainte,
E-aici, cu gingasele-i oseminte
Abia acum ucisa… calda înca.
PRINCIPELE:
Domneste în cetate-o jale-adânca.
Veti cerceta aceste fapte rele.
Faptasii vor raspunde pentru ele.
CAPETENIA STRAJII:
Aici e un calugar franciscan
si-un om de-al lui Romeo, capitan.
Aveau cu ei unelte, folosite
Sa-i scoti pe morti din criptele boltite.
CAPOLETTO: Signora! Doamne! Nemaipomenit
Pumnalul poate ca s-a ratacit,
Dar Julieta sângera; si goala
Îi zace teaca, daca nu ma-însala
Vederea, la Montecchio în spate.
O strânge-în brate!… Doamne! Ce pacate!
MADONNA CAPOLETTO:
Vederea-aceasta a mortii e un semn
si pentru vârsta mea e un îndemn.
(Intră bătrânul Montecchio.)
PRINCIPELE:
Montecchio, devreme te-ai sculat,
Sa-ti vezi feciorul mort si îngropat.
MONTECCHIO: Maria Ta, azi-noapte mi-a murit,
De jale pentru fiul surghiunit,
Sotia. Doamne! Ce nenorocire
Pe vârsta-mi pune iarasi stapânire?
PRINCIPELE: Privind încolo, fi-vei lamurit.
MONTECCHIO: (Zărind leșul lui Romeo.)
Romeo! Vai, copil nesocotit!
Cum de-ai ajuns în groapa-întunecata
Mai înaintea scumpului tau tata?
PRINCIPELE:
Pecetluieste-ti gura, pâna când
Le vom afla pe toate, rând pe rând:
Cum s-au stârnit, de cine s-au stârnit,
Cum s-a ajuns la sângeros sfârsit.
Vom osândi si taina, si omorul,
Eu fi-voi singur calauzitorul
Necazurilor voastre. Cu mânie
Lasati ursita rea acum sa fie
Rabdarii roaba. Mi-i înfatisati
Pe cei ce-s banuiti ca vinovati.
LORENZO:
Desi sunt slab, batrân si ostenit,
stiu bine ca sunt cel mai banuit
De toate-aceste omoruri:
dintr-odata si loc, si timp,
la dreapta judecata;
Vin deci eu însumi sa ma-învinuiesc,
Ca sa ma apar, chiar de ma pârasc.
PRINCIPELE: Ne spune deodata tot ce stii.
LORENZO:Va spun pe scurt… abia mai pot vorbi.
Sunt toti acestia jertfe-ale vendettei:
Romeo a fost sotul Julietei.
si fata-aceasta-atâta de frumoasa,
Sotia lui Romeo credincioasa.
Eu i-am unit, o tainica unire,
În ziua chiar când vechea uneltire
Pe Tybalt, crunt, de moarte, l-a ranit,
Iar mirele, Romeo, surghiunit
S-a cuvenit sa fie. Nu-l jelea
Pe Tybalt Julieta.
Ci-si plângea
Îndepartatul sot, plecat departe.
Ca sa-si opreasca lacrime desarte,
Ati logodit-o, vrând s-o maritati
Cu Paris cu de-a sila.
Nu stiati
Ca Julieta este maritata.
A alergat la mine biata fata
Cu ochii rataciti de suparare
si mi-a cerut un mijloc de scapare,
Să nu se mai marite-a doua oara.
De nu, ma-ameninta ca se omoara.
De dragul ei eu n-am avut ce face:
I-am dat o bautura, ce te face
Sa pari, doar doua zile, c-ai murit;
Asa precum s-a si îndeplinit.
Crezând ca firul vietii i s-a frânt,
Ati dus-o pe Julieta la mormânt.
I-am scris si lui Romeo. L-am rugat
Sa vina la cavou neaparat
În noaptea-în care ea s-ar fi trezit
Din somnul mortii-atât de-asemuit.
Ravasul i l-am dat atunci lui Ioan,
Calugar, ca si mine, franciscan.
Dar întâmplarea nu i-a-îngaduit,
La Mantova sa-ajunga travestit.
si ieri, pe seara, mi-a înapoiat
Ravasul. Eu atunci, înspaimântat
M-am dus la cimitir, ca sa pândesc
Când se desteapta fata.
S-o-însotesc
În mare taina la chilia mea,
si s-o ascund, cât timp nu voi putea
Sa-l chem pe sotul ei s-o ia cu el.
Dar am gasit la groapa un duel
În care luptatorii amândoi
S-au înaltat spre lumea de apoi:
si Paris, si Romeo. S-a trezit
Sărmana fata… si, când si-a zarit
Barbatul mort, a vrut sa se omoare.
Am auzit un zgomot pe carare si-a trebuit sa fug.
I-am dat de stire
Ca-si poate duce viata-în manastire,
Sa rabde-acolo-a cerului mânie
Precum îi cere sfânta datorie.
Ea n-a voit. si, dupa ce-am plecat,
A savârsit cel mai cumplit pacat,
Luându-si viata. Asta-i ce se stie.
si doica stie despre cununie.
De am vreo vina în acestea toate,
Sa faca-Alteta Ta atunci dreptate;
Sa-mi curme-îndata zilele batrâne,
Caci tot ma-asteapta crunta moarte mâine.
si-îndeplinind osânda judecatii
Sa dea o pilda vrednica cetatii.
PRINCIPELE:
Esti cunoscut ca om smerit si sfânt.
Dar poate mai adauga-un cuvânt
O sluga-a lui Romeo.
(Îl arată pe Balthasar.)
BALTHASAR:
Mi-am vestit,
Stapânul, si-a fost deznadajduit,
De moartea Julietei. A pornit
Din Mantova, si-aicea s-a oprit;
În locu-acesta, la aceasta cripta
Mi-a dat si o scrisoare manuscripta
si m-a trimis la tatal lui cu ea.
Mi-a spus ca voi avea o soarta rea,
De-as mai ramâne sa-l supraveghez.
PRINCIPELE: Mai ai scrisoarea? Vreau s-o cercetez.
(Balthasar îi întinde scrisoarea cu o plecăciune.)
Dar unde-i pajul care i-a chemat
Pe toti strajerii
(Este înfățișat pajul contelui Paris.)
Ce a cautat
Stapânul tau aici, în prag de zori?
PAJUL:
Venise-aicea sa presare flori
Pe groapa Julietei. si mi-a spus
Sa stau cât mai departe.
M-am supus.
Cu torta-în mâna a venit un om
si s-a-îndreptat îndata catre dom.
Stapânul meu, vazându-l pe misel
Ca sparge hruba, s-a-îndreptat spre el,
si l-a-înfruntat cu sabia în mâna.
M-am dus sa chem strajerii.
Însa pâna
Sa vina straja, totul s-a sfârsit.
PRINCIPELE:
Calugarul, ce-a spus, e întarit
De-acest ravas.
E scris ca-i însurat
Cu Julieta, si ca a aflat
De moartea ei.
Atunci, fara zabava,
Voind sa moara-a cumparat otrava
De la un biet spiter. si l-a vestit
Pe tatal lui, ca moare, chinuit,
Lânga Julieta-atât de îndragita
si-ar vrea sa-i fie moartea linistita.
Și-acum va-întreb pe voi, dusmani de moarte,
Sarmane jertfe ale cruntei soarte,
Montecchio si Capoletto!
Voi, Acei ce-ati fost mereu în crunt razboi,
Vedeti osânda învrajbirii voastre:
S-au înaltat spre cerurile-albastre
Trei rude: un fiu, o fiica, un nepot, si pierd si eu doi veri.
si nu e tot. Dihonia pe care ati stârnit-o
Cetatea-întreaga a napastuit-o.
CAPOLETTO: Montecchio, da-mi mâna, fratioare.
E zestrea-acelei ce mostenitoare
Se cuvenea sa-mi fie…
MONTECCHIO:
Eu mai mult
Ti-oi darui, pe print ca sa-l ascult.
Statuia Julietei, faurita
Din aur, cu întreaga-agonisita
Ce mi-a ramas, se va-înalta spre cer,
Aci-în Verona, mândru giuvaier,
Sa le-aminteasca vesnic, tuturor,
De-un suflet credincios si iubitor.
CAPOLETTO:
Statuia lui Romeo, tot din aur,
Se va-înalta, pilduitor tezaur,
Sa-arate cum cumplita dusmanie
Iubirea o ucide pe vecie!
PRINCIPELE:
Se lasa-acum o pace-întunecata
Pe falnica Verona întristata, si
soarele, cernit, si-ascunde fruntea
Pân’ ce vom trece, deznadejdii, puntea.
De judecata n-o sa scape nimeni.
Vor fi iertati, sau pedepsiti cu-asprime,
Toti veronezii, dupa vina lor,
În tot acest sfârsit îngrozitor.
si stranepotii nostri vor povesti cu jale
Povestea lui Romeo si-a Julietei sale.
(Ies.)
SFÂRȘIT
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !