ROMEO ȘI JULIETA (13)

de WILLIAM SHAKESPEARE

Urmare la Romeo și Julieta (12)

ACTUL IV  

SCENA I

În chilia fratelui Lorenzo. 

(Intră Lorenzo și Paris)

 LORENZO: 

Cum? Joi? Atât de iute-i foarte greu! 

CONTELE PARIS:

Asa vrea Capoletto, socrul meu. 

Eu sunt îndragostit, cât mai curând

 As vrea sa ma însor cu Julieta. 

LORENZO:

Dar nu stiti înca ce gândeste fata. 

Nu-i drumul drept acesta, nu-mi prea place.

 CONTELE PARIS:

Ea-si plânge înca varul, fara margini.

 Nu i-am vorbit prea multe de iubire. 

Nu râde-în casa lacrimilor Venus! 

Dar tatal ei, intrat la griji, vazând-o 

Atât de stapânita de durere, 

Prevazator, vrea sa grabeasca nunta 

Spre-a potoli acest potop de lacrimi 

si toate câte-acu-în singuratate, 

O macina, vor fi înlaturate 

Intrând în lume. Iata ce ne face 

Sa n-amânam aceasta cununie. 

LORENZO:

(Aparte) O! De n-as sti ca trebuie-amânata! 
(Intră Julieta) (Tare) Priveste, conte, vine signorina 
În chilioara mea. 
CONTELE PARIS:
Bine-ai venit, Sotia si stapâna mea de-a pururi. 
JULIETA: Acestea, conte, dupa cununie. 
CONTELE PARIS:
Joi vor putea, si trebuie, sa fie! 
JULIETA:Ce trebuie va fi! 
LORENZO:
Fara-îndoiala. 
CONTELE 
PARIS:
Veniți la spovedanie, signora? 
JULIETA:
Ca-mi este drag eu voua nu v-ascund. 
CONTELE PARIS:
Nici lui nu-i veti ascunde ca vi-s drag. 
JULIETA:De-as da raspuns, m-as spovedi chiar voua.
 CONTELE PARIS:
Sa nu-i ascundeti daca va sunt drag. 
JULIETA:
De i-o voi spune când veti fi plecat 
E mai de pret decât v-as spune-o-în fata. 
CONTELE PARIS:
Vai, suflete îndurerat, vi-e fata 
De lacrimi grele neîncetat brazdata. 
JULIETA:
N-am izbutit, prin lacrimile mele, 
S-ajung sa fiu la fata mai frumoasa, 
si pâna-acum o soarta prea geloasa 
Mi-a dat un chip urât si fara ele. 
CONTELE PARIS:
Aceste vorbe fara de masura 
Nici lacrimile voastre nu le-îndura. 
JULIETA:
Nu ma vorbesc de rau deloc pe mine 
Nici nu vreau a ma face de rusine. 
CONTELE PARIS:
Dar chipul vostru e acum al meu 
si-l mâniati, mintind, pe Dumnezeu. 
JULIETA:
Se poate, chipul nu mai este-al meu.
 (Către Lorenzo) Ai vreme-acum, cucernice parinte? 
Sau vin pe la vecernie, pe seara? 
LORENZO:
Am vreme-acum, fiica mea-întristata. 
(Către Paris): De mine doar ea fi-va ascultata. 
CONTELE PARIS:
Sa ma pazeasca Dumnezeu sa tulbur 
Evlavia, Julieta, dimineata 
De joi, în zori, veni-voi sa te tulbur.
 Adio, pâna-atunci. Un sfânt sarut.
( O sărută pe frunte și iese însoțit de Lorenzo) 
JULIETA:
O! Vino-acum, duhovnice smerit, 
Sa plângi cu mine: 
Totul s-a sfârsit! 
LORENZO:
Îti stiu, Julieto, jalnica mâhnire. 
Da, am aflat-o, si sunt scos din fire, 
Joi trebuie, cu sufletul amar, 
Sa-l însotesti pe Paris la altar. 
JULIETA:
O! Taina de-ai ajuns a mi-o afla, 
Sa-mi spui si cum o poti împiedica. 
Întelepciunea ta de nu gaseste 
Vreun mijloc bun, atunci mi-l întareste 
Pe cel aflat de mine, sfinte frate:
(Trage un pumnal din sân)
Acest pumnal ma mântuie de toate. 
Caci inima mi-a fost de Dumnezeu
 Cu-aceea-a lui Romeo, sotul meu, 
Unita-în cer, precum si pe pamânt. 
Tu mâinile, cu harul tau cel sfânt,
 Ni le-ai unit. Asa ca, mai-înainte 
Sa frângem niste sfinte legaminte, 
Mai înainte ca aceasta mâna
 Sa strânga alta inima, pagâna, 
Sau inima-mi, de-a pururi credincioasa 
Sa savârseasca fapta ticaloasa 
Spre-o inima straina sa se-îndrepte,
 De nu gasesti mijloace întelepte, 
Atunci, între iubirea legiuita 
si orisice-încercare rau gândita, 
Acest pumnal cu fete-însângerate 
Va face singur, tuturor, dreptate. 
De nu gaseste-întelepciunea ta 
O cale pentru deznadejdea mea; 
De nu-mi gasesti, cinstita, o scapare,
 Chiar daca-ar fi o nobila-încercare, 
Atunci pumnalul, ma sileste soarta, 
Spre Cerul Sfânt îmi va deschide poarta. 
Deci vino-mi, daca poti, într-ajutor.
 În deznadejdea mea, tânjesc sa mor. 
LORENZO:
Opreste, fata mea. Întrezaresc 
Un mijloc doar, ca sa te mântuiesc.
 O fapta poate deznadajduita,
 Dar daca-ai tai acuma te marita 
Cu Paris, si ai vrea sa te omori, 
Eu cred ca ai primi de mii de ori
Mai bine-o moarte pusa-încet la cale 
si care te va apara de jale 
si-ti va îngadui în scurta vreme 
Ca din Verona, fara a te teme 
Spre Mantova sa pleci, sa-l întâlnesti 
Pe-un sot pe care-atâta îl doresti.
 Ramâi astfel cu cinstea nepatata, 
Primind o moarte neadevarata. 
Te-încumeti oare sfatul sa-mi primesti?
JULIETA:
Parinte,-s gata, daca-mi poruncesti, 
Decât sa-l iau pe Paris de barbat, 
Sa ma arunc din turnul înaltat 
În casa noastra. Merg pe drumuri mari 
De-a pururi bântuite de tâlhari.
 Sa ma ascund la serpii veninosi, 
Sa stau în cusca ursilor pletosi. 
Ma-închide noaptea-într-un cavou cuvioase, 
Ce-i pardosit cu scafârlii hidoase
 si putrede ciolane. Un cuvânt, 
Sa ma cobor de vie în mormânt. 
Ma înfior sa le-am în amintire, 
Dar fara spaima, fara sovaire 
Le-as face, sa ramân, neprihanita, 
Oricât as fi de rude chinuita, 
Sotia scumpa-a dulcelui meu mire. 
LORENZO: 
Atuncea du-te, vesela, acasa, 
si spune-le ca vrei sa-i fii mireasa 
Lui Paris, joi. 
Poimâine, stii bine, 
E miercuri. 
Sa fii singura, cu tine, 
Poimâine seara, miercuri, în iatac. 
În sipul acesta e, de somn, un leac, 
Un suc de ierburi. E adormitor. 
Tu vei simti prin vine un fior. 
Iar pulsul tau va înceta sa bata. 
Caldura în raceala-o fi schimbata.
 Pe-obraji toti trandafirii-ti vor pali, 
Întocmai ca si cum n-ai mai trai 
Ca palida cenusa va cadea 
Pe-a ochilor ferestre o perdea. 
Ca moartea, când urmeaza-o grea durere, 
Tot trupul tau, lipsit de mladiere, 
Va-întepeni, parând ca-i înghetat, 
Icoana-a mortii cu adevarat. 
Te vei trezi, ca dupa-un somn usor, 
Cum face acest suc adormitor, 
Doar peste doua zile.
 Dimineata, 
Când mirele va vrea sa-ti vada fata, 
Tu vei zacea ca moarta. si apoi,
 Asa cum este datina la noi, 
Te-or duce, în sicriu, descoperita,
 În rochie de mireasa-împodobita, 
În cripta Capoletto. 
Îi voi scrie, 
Mai înainte de a te trezi 
La Mantova. 
Romeo va afla si va veni îndata sa te ia 
La Mantova cu el, ca pe-o mireasa. 
Scapa-vei deci de-o soarta ticaloasa. 
Doar nestatornicia femeiasca
 Mi-ar face planul sa nu izbuteasca. 
Și spaima. Știu ca nu e prea usor 
Sa sorbi un suc atât de-adormitor. 
JULIETA: 
O, da-mi-l, da-mi-l! Nu-mi vorbi de teama.
 LORENZO: 
Ia-l miercuri seara deci, de buna seama. 
Esti hotarâta. 
Fi-vei mântuita, si-alaturi de Romeo, fericita.
 Eu voi trimite neîntârziat, 
Sa fie si Romeo înstiintat, 
La Mantova. Un frate chiar acum 
Îl caut si îndata-l pun pe drum. 
JULIETA: 
Parinte, plec. Iubirea-mi da putere.
 Îti multumesc. si-ti spun: La revedere! 
(Iese.)

* * *

Urmează Romeo și Julieta (14)