DESPOT VODĂ (21)

de VASILE ALECSANDRI

Urmare la Despot Vodă (20)

ACTUL V

SCENA VII

CARMINA, DESPOT CARMINA

Infame!... tu, infame!... om infernal ce ești!

Nimic nu-i sacru ție!... A tale jurăminte

Ascund ipocrizia sub magice cuvinte...

O! crudă mișelie!... Trei ani eu te aștept

Cu dorul, cu speranța, cu nerăbdarea-n piept...

Și însă eu de tine eram dată uitării!...

Ce-am fost dar pentru tine?... o pradă-a desfrânării?

DESPOT

Ascultă-mă, Carmină...

CARMINA

O! taci, nu mai cerca

Prin falsă protestare din nou a te spurca.

Om făr’ de conștiință, om fără de mustrare,

În mintea-mi desorbită ai stins orice crezare.

Tu m-ai trădat pe mine?... pe mine m-ai trădat?...

O! Dumnezeu, știi bine cât eu l-am adorat,

Cum sub a lui picioare am pus cu fericire

Onorul meu ca treaptă la scara-i de mărire.

Și el!... O! cine-ar crede?... (Plângând.) Cum poate-n lume a fi

Pedeapsă pentru inimi ce vor a se jertfi!

DESPOT (luându-i mâna)

Carmina mea...

CARMINA

Departe, om fără de simțire!

Contactul tău insuflă dezgust și oțerire.

Ești om?... O!... nu, în pieptu-ți nimic nu-i omenesc.

Ești domn?... Nu, în purtare-ți nimic nu e domnesc.

Porți streanța infamiei ca purpură regală,

Servească-ți ea la moarte de fașă mormântală

Și, de mai este-n ceruri dreptate, Dumnezeu,

Ajungă-te și ura și tot blestemul meu!

SCENA VIII

CARMINA, DESPOT, LASKI (venind repede prin fund) LASKI

Despot, întreg poporul vrea porțile să strice,

Vrea să capituleze... Ce văd?... Carmin-aice?

CARMINA (decisă)

Aice.

LASKI

Cum?... de unde?

CARMINA

Castelu-am părăsit

Și lâng-al meu complice de crime am venit.

LASKI

Complice tu de crime?... Ce spui?... Care ți-e vina?

CARMINA

Știi tu cine e Despot?... Știi tu cine-i Carmina?

Doi trădători!

DESPOT

Carmina...

CARMINA

Acest om l-ai crezut

Prieten?... pentru dânsul mari jertfe ai făcut.

I-ai dat și al tău sânge, și bunuri, și domnie?

El, drept recunoștință, a vrut ș-a ta soție.

LASKI

El?... Iadul mă cuprinde!... (Lui Despot.) Tu, tu?

CARMINA

Ascultă tot:

Sunt adulteră, Laski!... victima lui Despot!

Jertfind onor și lege, în oarba-mi fericire,

Te-am înfierat pe frunte cu-a mea prostituire.

LASKI

O! trădători, vreți moarte?

CARMINA

Da!... pentru-acest păcat

Eu cu al meu complice o moarte-am meritat.

Ucide-ne-mpreună ca, pentru vecinicie,

Să fim doi spectri gemeni uniți prin infamie

Și-n iadul ce ne-așteaptă deschis, să-l însoțesc,

Căci, cât e de culpabil... ah! tot, tot îl iubesc!...

LASKI (turbat, scoate hamgerul și amenință pe Carmina, care, înfiorându-se, se apropie de Despot)

A!... mori, infamă!...

DESPOT (scoțând spada)

Laski!...

LASKI (înjunghiind pe Carmina)

Cu tine crima-ți piară!

CARMINA (căzând moartă)

Ah!... Despot!...

DESPOT

Om de sânge!... turbată, cruntă fiară!

A scris a ta osândă pumnarul tău vrăjmaș...

(Ridică spada asupra lui Laski.) LASKI

Ucide...

DESPOT (stăpânindu-se)

Te-aș ucide, de-aș fi un ucigaș

Ca tine... De-al meu paloș te apără cu spada.

LASKI

Eu să combat cu tine? Nu!... te las a fi prada

Lui Tomșa care vine a fi răzbunător

Și mie, și Carminei, infame trădător!

Rămâi cu a ta crimă!... Eu părăsesc cetatea.

Curând te vor ajunge pacatul și dreptatea! (Iese.)

DESPOT

Ucigător sălbatic de gingașe femei,

În veci să porți stigmatul ce-nfiară pe mișei!

SCENA IX

DESPOT (privind cu durere pe Carmina moartă în mijlocul scenei)

Ea, moartă!... ușa morții eu, Despot, am deschis-o!

A înjunghiat-o Laski, dar vai! eu am ucis-o!

Eu!... căci în a mea poftă de zbor ambițios,

Primind, fără iubire, amoru-i generos,

Am profanat, o! barbar robit de o idee,

Altarul cel mai sacru, un suflet de femeie!

(Îngenunchează lângă Carmina și-i ridică capul pe genunchiul lui.)

O! nobilă victimă, amorul tău ceresc,

Acea scânteie vie din ochi dumnezeiesc,

Râvnit-au pentru mine măriri, pompe deșarte...

Ei bine, măcar moartă de tron să ai tu parte.

(O ia în brațe și o așează pe tron.)

Aici îți era locul!... Pe tron să viețuiești,

Pe tron să mori!... Carmina!... cât de măreață ești

Sub palida, duioasa și sacra maiestate

A morții, pe-acest scaun de naltă vanitate,

Purtând pe a ta frunte cel mai suprem odor,

Coroana de martiră a cruntului amor!

(Se pune în genunchi la picioarele tronului.)

O! dacă eu în ceruri mai pot găsi iertare,

Gândește tu la mine de sus cu îndurare

Și lasă ca să cadă la glasul meu uimit

O jalnică privire pe-un biet nenorocit!

( Zgomote de popor afară.) DESPOT

Ce larmă se aude?... Poporul strigă-afară...

(Merge de ascultă în fund.)

SCENA X

DESPOT, LIMBĂ-DULCE, JUMĂTATE, POPORUL (palid, strențeros, desperat) LIMBĂ-DULCE (afară)

Hai sus, la Vodă...

DESPOT

Gloata se suie acum pe scară...

Să fie vreo răscoală? (Vine de acoperă pe Carmina cu cortinele tronului.)

JUMĂTATE (afară)

Hai sus!... ne-am săturat

De-atâte lupte oarbe, de-atât sânge vărsat.

POPORUL (năvălind în sală)

Hai, hai!

DESPOT

Ce vreți? Ce este?

LIMBĂ-DULCE

Măria-ta! poporul

De nouăzeci de zile îl seceră omorul,

Încât a noastră grijă nu e cum să trăim,

Nu, Dumnezeu o știe, dar e cum să murim!

Răbdăm nenorocirea de nouăzeci de zile,

Văzând cum pier de foame nevesti, copii, copile,

Și ne-au ajuns cuțitul!... Nu vrem a mai răbda...

Poporul vrea lui Tomșa cetatea a preda.

DESPOT

Lui Tomșa, al meu dușman, să închinați cetatea?

Români! unde vă este credința și dreptatea?

LIMBĂ-DULCE

Credința, ne-am plătit-o cu trei luni de dureri!

Dreptatea, noi o cerem!... tu n-ai dreptul s-o ceri

Când țara-i chiar prin tine adusă la pieire.

DESPOT

Sumețe!...

LIMBĂ-DULCE

Sumeția-mi e rod de suferire.

Destul amar!... destulă batjocură de noi...

Hai să deschidem poarta, români.

POPORUL

Hai!

DESPOT

Stați!... O! voi,

Copii acelor oameni giganți de altădată

Ce înfruntau sub Ștefan restriștea-nviforată,

Ei toți în locul vostru sub zid s-ar îngropa

Și poarta cu-a lor trupuri luptând ar astupa...

Și voi!... gândiți ce-ar zice eroii din vechime,

Gâsindu-se azi față cu-a voastră micșorime?...

Dar ce-mi pierd eu cuvântul?... strămoșii erau zmei,

Români de viță bună, și voi, niște mișei!...

Vă plângeți voi de lupte?

LIMBĂ-DULCE

Ba nu!... de sărăcie!

DESPOT (aruncând o pungă cu galbeni poporului)

Na!... puneți poleială l-a voastră mișelie.

LIMBĂ-DULCE

Români!... nu vă atingeți de banii cu păcat

Ce poartă a lui Despot chip mândru-ncoronat.

E aur de icoane, e aur de potire

Topit chiar de Satana cu a lui Despot știre!

E foc ce arde mâna!... Despot, suntem țărani.

Nu vindem țara noastră, nici cugetul pe bani.

Ca să-ți culeagă darul ș-a ta pomană seacă

Ar fi ca să se plece românul... nu se pleacă!

(Respinge punga cu piciorul.)

Opinca îți azvârle pomana înapoi.

Nici noi suntem de tine, nici tu nu ești de noi!

(Către popor.)

Hai!

DESPOT (amărât, în parte)

Câtă umilire mi-a rezervat azi soarta!

S-a sfârșit tot!... (Tare.) Vă duceți, sărmani!... deschideți poarta!

(Poporul se repede să iasă. Despot rămâne în stânga abătut.)

* * *

Urmează Despot Vodă (22)