13.02.2017

APUS DE SOARE (7)

de BARBU DELAVRANCEA

ACTUL III
SCENA V
Stolnicul DRĂGAN și jitnicerul STAVĂR intră prin dreapta.
STOLNICUL DRĂGAN: Văzuși pe paharnicul Ulea ?
JITNICERUL STAVĂR: Da, acum chiar.
STOLNICUL DRĂGAN: Tot așa ?
JITNICERUL STAVĂR: Și mai dârj.
STOLNICUL DRĂGAN: A vorbit cu...
JITNICERUL STAVĂR: Da, cu cinci boieri mari, afară de cei doi din Sfatul domnesc.
STOLNICUL DRĂGAN: Ei, ce e ?
JITNICERUL STAVĂR: Strună... Și Ștefan din ce în ce mai rău...
STOLNICUL DRĂGAN: Așa se zice.
JITNICERUL STAVĂR: Vor să-l arză.
STOLNICUL DRĂGAN: S-a mai vorbit ș-alt dată, dar cum e el, ba azi, ba mâine, cu judecățile, cu războaiele, cu trimeșii de la unguri, de la țarul Ivan, de la leși, de la Mengli-Ghirai, de la turci, de la munteni, a dat zi după zi, an după an, până l-a prididit boala.
JITNICERUL STAVĂR: Poi de l-o arde, cum e el de bolnav și de bătrân...
STOLNICUL DRĂGAN: Și de slab...
JITNICERUL STAVĂR: S-a dus Ștefan...
STOLNICUL DRĂGAN: Vecinica lui pomenire...
JITNICERUL STAVĂR: Dumnezeu să-l ierte...
STOLNICUL DRĂGAN: A fost bun... nu zic...
JITNICERUL STAVĂR: Și drept...
STOLNICUL DRĂGAN: Cu țara, da...
JITNICERUL STAVĂR: Pe noi ne-a cam scurtat...
STOLNICUL DRĂGAN: Boier, răzăș, țăran supus, era totuna în fața lui...
JITNICERUL STAVĂR: Moșiile le împărțea numai la ostași...
STOLNICUL DRĂGAN: Din supuși îi făcea răzăși, din răzăși boieri sadea.
JITNICERUL STAVĂR: Ce era boerul de sfat, Cosma Șerpe ? Nimic. Un răzăș. După Bătălia de la Cosmin, îl boieri, ș-acum e în divanul țării...
STOLNICUL DRĂGAN: Și cu munteanca ceea...
JITNICERUL STAVĂR: Jupânesele noastre, rar poftite la castel...
STOLNICUL DRĂGAN: Că de doi ani, de când l-a întețit boala, de loc...
JITNICERUL STAVĂR: Ca o călugăriță... cu fetele, toată ziulica...
STOLNICUL DRĂGAN: De Rareș... ce zici ?
JITNICERUL STAVĂR: Harnic flăcău... Bun de războaie... Portarul Arbore știe multe...
STOLNICUL DRĂGAN: He! ba vezi că nu... Cu el a petrecut Ștefan în Hârlău... nu cu mine...
JITNICERUL STAVĂR: La frumoasa pescăriță...
STOLNICUL DRĂGAN: Păi Rareș...
JITNICERUL STAVĂR: Așa se zice...
STOLNICUL DRĂGAN: Arbore știe bine... La naștere l-ar fi înfierat...
JITNICERUL STAVĂR: E !
STOLNICUL DRĂGAN: ...pe spata dreaptă c-un cerc.
JITNICERUL STAVĂR: Rareș o fi știind ?
STOLNICUL DRĂGAN: Nu se află.
JITNICERUL STAVĂR: Rareș plecă mai adineauri... Unde-o fi plecat ?
STOLNICUL DRĂGAN: Se ducea p-un dereș de nu i se vedeau picioarele... Unde ? Nu știu... Ulea vine ?
JITNICERUL STAVĂR: Nu crez, poate da, poate nu. Mi-a zis să ne uităm bine la Ștefan, că el e cam bolnav...
STOLNICUL DRĂGAN: Hî !
JITNICERUL STAVĂR: Ai auzit c-ast-noapte o bufniță a țipat toată noaptea pe castel ?
STOLNICUL DRĂGAN: Nu.
JITNICERUL STAVĂR: Buha... țipă, țipă până despre ziuă... Când să zboare, o mâță neagră haț, ș-o mâncă. Mâța se spăla pe bot. Un vultur căzu săgeată și înhăță pe mâță. Pe vultur îl săgetă un curtean, și alergând după vultur, curteanul căzu într-o prăpastie...
STOLNICUL DRĂGAN: Ce-o mai fi ș-asta ?
JITNICERUL STAVĂR: Și azi-dimineață o vacă, din vitele domnești, a sângerat în șistar, pe când o mulgea...
STOLNICUL DRĂGAN: Ciudat !
Jitnicerul Stavăr: Luna s-a arătat c-un cearcăn roșu; câinii au urlat; o femeie a născut un copil cu picioarele de ied...
STOLNICUL DRĂGAN: Urâte semne !
JITNICERUL STAVĂR: Ș-acum privește... (Se uită pe fereastra din dreapta.)
STOLNICUL DRĂGAN: Acușica era senin, fără pic de nori, și deodată se bolovăniră nori negri cum e catranul, că se-ntunecă ca noaptea... Și colo, departe, departe, de unde izvorăște Suceava, cerul e roșu parc-ar arde o cetate.
JITNICERUL STAVĂR: Privește... Vezi tu un nor... ca un balaur? Cu cap, cu gura căscată, cu aripile întinse... cum se repede să înghiță p-un moșneag cu plete lungi... Vezi ? Aci... aci... ha... haiti... S-a topit moșneagul... Cine vine ?
SCENA VI
Cei de sus. Hatmanul LUCA ARBORE, postelnicul TOADER, vornicul JURJ, pârcălabii COSTEA, DRAGOȘ, ȘANDRU și ALEXA vin din dreapta.
HATMANUL ARBORE: Bună ziua, frate Drăgan, bună ziua, Stavăr.
STOLNICUL DRĂGAN: Bună să-ți fie inima !
JITNICERUL STAVĂR: Ca totdeauna...
POSTELNICUL TOADER (se uită pe fereastră): Bună, bună și nu prea bună...
PÂRCĂLABUL COSTEA: Ce ? Inima lui Arbore ?
POSTELNICUL TOADER: Aș... ziua de azi... Se zice că ziua bună se cunoaște de dimineață... Până mai adineaurea senin, și deodată s-a întunecat că abia se mai vede...
PÂRCĂLABUL DRAGOȘ: Era să plec la Neamțu... M-ar fi murat ca p-un câine...
PÂRCĂLABUL ȘANDRU: Înhămase la olac , când mă vesti Moghilă...
VORNICUL JURJ: Ce sărbătoare să fie azi ?
HATMANUL ARBORE: Nici una.
VORNICUL JURJ: Moghilă mi-a zis să mă îmbrac ca de sărbătoare.
PÂRCĂLABUL ALEXA: Și mie...
STOLNICUL DRĂGAN: Și mie...
PÂRCĂLABUL ȘANDRU: Și mie...
HATMANUL ARBORE: Cine știe ce vrea domnul, ție-l Dumnezeu să-l ție...
POSTELNICUL TOADER: Că mult e bun...
PÂRCĂLABUL DRAGOȘ: Și viteaz...
PÂRCĂLABUL ȘANDRU: Și nepărtinitor...
PÂRCĂLABUL DRAGOȘ: Și darnic...
VORNICUL JURJ: Ce e al lui e-al țării... Ce e-al țării e-a lui Dumnezeu !
POSTELNICUL TOADER: Drepte ș-a făcut cărările lui... Și bolnav, că mai bine aș fi fost eu...
BĂTRÂNUL ARBORE (imitând pe Ștefan): Nimic... Mario... ce tresari... Mititelul !
STOLNICUL DRĂGAN: Că parcă n-ar mai fi el...
HATMANUL ARBORE: Cum n-ar mai fi el ? Dar cine vrei să fie ? Cine-ar răbda cum rabdă el ? Cine nu s-ar odihni în locul lui ? Și cine n-ar umplea lumea cu vaietele ? S-a plâns cuiva, Drăgane ?
STOLNICUL DRĂGAN: O vorbă, hatmane.
HATMANUL ARBORE: O vorbă neghioabă !
STOLNICUL DRĂGAN: Fie...
HATMANUL ARBORE: N-ar mai fi fost !
POSTELNICUL TOADER: Pace, fraților !
SCENA VII
Cei de sus. Clucerul MOGHILĂ intră, răsuflând repede, prin dreapta.
CLUCERUL MOGHILĂ: Ei, asta nu înțeleg ! Să mă tai și să mă presari cu sare pe crestături, și tot nu înțeleg !
POSTELNICUL TOADER: Ce, Moghilă, ce nu înțelegi ?
CLUCERUL MOGHILĂ: Da d-ta, că ești tobă de învățătură, înțelegi ?
POSTELNICUL TOADER: Ce, mă omule, ce să-nțeleg ?
CLUCERUL MOGHILĂ: Ai dreptate, că nu e de-nțeles... Mă duc la el. Se plimbă prin casă. Cum mă văzu, zbughea în pat. Și aoleo, păcatele mele... ce am...ce am... Iacă nu-nțeleg, și pace ! (Toți boierii se uită cruciș la Moghilă.)
POSTELNICUL TOADER (surâzând): Păi nici eu nu înțeleg.
CLUCERUL MOGHILĂ: Nu spui eu ?
POSTELNICUL TOADER: Moghilă, vino-ți în fire ! Ce-ai spus ? Cine a zis, ș-a făcut, ș-a dres ?
CLUCERUL MOGHILĂ: Nu vă spusei ?... Adevărat... Capul meu ăl zăpăcit. Paharnicul Ulea, frate...
MAI MULȚI: Paharnicul Ulea ?
CLUCERUL MOGHILĂ: Spus din fir-a-păr... Cum Ăl de sus vrea... El aș... ce am... ce am... Dar mort d-ai fi, și la așa poruncă ar trebui să te scoli și să umbli ca-n ziua d-apoi...
HATMANUL ARBORE: Sââât !
SCENA VIII
ȘTEFAN intră la brațul DOAMNEI MARIA, îmbrăcat în zale de argint c-o mantie de postav roșu blănită cu cacom. Galben la față și cu cearcăne la ochi. Șchioapătă. Doftorul IERONIMO DA CESENA, doftorul KLINGENSPORN, doftorul ȘMIL. Vin pe ușa din stânga.
ȘTEFAN: Sunt între două săbii... Doamna, ș-asta... Amândouă m-au slujit cu credință... P-amândouă mi-am pus nădejdea. (Schimburi de-nchinăciuni.) Vedeți cum mă sprijin... Ș-amândouă mă țin... Una d-ar fi ceva mai slabă, m-aș prăvăli de pe scaunul Moldovei drept la Mânăstirea Putnei, în rândul strămoșilor... O ! lasă, Șmil, n-ai grije... (Se uită printre boieri.) Voi fi al vostru... (Caută cu ochii.) Da... Șmil, da... Ai zis ceva ?
DOFTORUL ȘMIL: Eu ? Nu, măria-ta.
ȘTEFAN: Parcă vedeam bine... (Se freacă la ochi. Către un curtean.) Să vie boierii. Între ei nu era. Drăgan, mai încoa, Stavăr, mai aproape... (Caută cu ochii.) Paharnicul Ulea n-a venit ? Moghilă... (Boierii se uită încurcați.)
CLUCERUL MOGHILĂ: Aici, măria-ta.
ȘTEFAN: N-ai fost ?...
CLUCERUL MOGHILĂ: Fost, măria-ta...
ȘTEFAN: A plecat... Ți-am spus să te duci îndată...
CLUCERUL MOGHILĂ: Îndată... măria-ta...
ȘTEFAN: Nu l-ai găsit ?
CLUCERUL MOGHILĂ: Găsit, măria-ta... E cam bolnav...
ȘTEFAN: Ce ?... E bolnăvior, bietul paharnic... Cine să-mi guste vinul de Cotnar... ? Îl doare capul... Oh-ho !... Îl doare... Îl doare... Și ce-l doare ?
CLUCERUL MOGHILĂ: Ce că-l ia cu frig, că-l ia cu călduri și stă ghemuit în pat...
ȘTEFAN: Îl doare capul !...
CLUCERUL MOGHILĂ: De cap nu mi-a vorbit, măria-ta.
ȘTEFAN: Îl doare capul ! La cap e stricăciunea... Nu e la locul lui... Hatmane Arbore, să vie și ostașii... Nimic, doamnă... Ce fulgere... Ca afară... Moghilă !
CLUCERUL MOGHILĂ: Ascult, doamne.
ȘTEFAN: Ascultă, până mai ai când... Du-te la paharnicul Ulea... Șade lângă castel... Cine mă iubește e-aproape de mine... Nu e așa, stolnice Drăgan ?
STOLNICUL DRĂGAN: Da, măria-ta.
ȘTEFAN: Du-te de-i spune că eu și jitnicerul Stavăr dorim să-l vedem... Nu dorești, Stavăr ?... (Boierii să uită unii la alții.)
JITNICERUL STAVĂR: Cum zici, măria-ta.
ȘTEFAN: Dar tu cum zici ?... (Lui Moghilă.) Că e rău să puie pe Drăgan și pe Stavăr împotrivă cu vorba lor și vorbele lor împotrivă cu ei înșiși... (Joc de priviri între boieri.) Că Ștefan n-ar sta la îndoială de ceea ce ar trebui să hotărască dacă sufletul lui ar vrea...
CLUCERUL MOGHILĂ: Preaslăvite doamne...
ȘTEFAN: N-ai înțeles ?
CLUCERUL MOGHILĂ: Iaca sabia... taie-mă, omoară-mă...
ȘTEFAN: Așa de curat ? (Jocul privirilor se întețește.) Nimeni din voi n-a... Cum să pricepeți ceea ce nu e de priceput ? După patruzeci și șapte de ani de domnie... A ! Signore, să mă reazim de brațul tău... Moghilă...
CLUCERUL MOGHILĂ (tresărind): Aci, doamne !
ȘTEFAN: Ce strigi așa de tare ?... Du-te și-i spune să vie până să nu viu eu !... (Moghilă se duce repede. Din partea dreaptă intră Sfatul țării, se închină și s-așează în jețuri.) Ce de judecăți am vânturat împreună... (Intră ostași prin partea stângă din fund.) Ce de bătălii... (La sfetnici.) Senini și fără interes... (La ostași.) Cu patimă și cu interes... Și toate cu aceeași țintă... Signore, treci de partea astălaltă... (Intră paharnicul Ulea și clucerul Moghilă prin dreapta.) A ! Paharnice... scumpa dumneavoastră sănătate...
PAHARNICUL ULEA: Abia mă țin picioarele...
ȘTEFAN: Schimbă-le cu ale mele... Fii, mă omule, tânăr, voinic, ca un brad, fii ca mine... Ei, oleacă suflarea... oleacă piciorul... oleacă de căldură... oleacă încheieturile... dar încolo... aproape nimic... (Încearcă sabia.) Nu vrea să iasă... Nu vreau să vrea să iasă... Și de ce-aș vrea ? (Către Ulea.) Să spui feciorului tău să nu stea cu capul în jos... Signore, mută-te în partea astălaltă... (Bogdan vine din fund trist, îmbrăcat în zale de sus până jos, cu mai mulți ostași.) Pe cine zăresc ? Pe tine te mai așteptam... (Ștefan se suie în jețul cu stemă din dreapta tronului. Bogdan dă să-i sărute mâna. Ștefan îl oprește.) Prea e caldă și nădușită... Așteaptă să se răcească... (Către doamnă și Bogdan.) Ce tresăriți ?... Da, văz o doamnă care se plimbă pe lângă castel...
DOAMNA MARIA (îndurerată): Nu e nimeni, măria-ta !
ȘTEFAN: Nimeni... (Doftorul Șmil se pleacă la urechea domnului. Îi șoptește ceva.) N-ai grije... Voi fi al tău sau al doamnei...
DOFTORUL ȘMIL: Al doamnei ?... Al doamnei Maria, măria-ta...
ȘTEFAN (se ridică din jeț): Maria și Moldova e totuna... Ostași, boieri, curteni, v-am adunat aci să stați mărturie după ce n-oi mai fi. Sunt patruzeci și șapte de ani... mulți și puțini... de când Moldova îmi ieși înainte cu mitropolit, episcopi, egumeni, boierii răzăși și țărani, în Câmpul de la Direptate, și cum vru Moldova așa vrusei și eu. Că vru ea un domn drept, și n-am despuiat pe unii ca să îmbogățesc pe alții... că vru ea un domn treaz, și-am vegheat ca să-și odihnească sufletul ei ostenit... că vru ea ca numele ei să-l știe și să-l cinstească cu toții, și numele ei trecu granița, de la Caffa până la Roma, ca o minune a Domnului nostru Isus Cristos...
HATMANUL ARBORE: Numele tău, măria-ta !
TOȚI: Așa e !
ȘTEFAN: Nu... nu !... Eu am fost biruit la Războieni și la Chilia, Moldova a biruit pretutindenea ! Am fost norocul, a fost tăria !... Sunt bătrân... (Se întoarce și privește grupul unde stau paharnicul Ulea, stolnicul Drăgan și Jitnicerul Stavăr.)
MULȚIMEA: Nu ! nu !
ȘTEFAN: Oh ! pădure tânără !... Unde sunt moșii voștri ? Presărați... la Orbic, la Chilia, la Baia, la Lipnic, la Soci, pe Teleajen, la Racova, la Războieni... Unde sunt părinții voștri ? La Cetatea-Albă, la Cătlăbugi, la Scheia, la Cosmin, la Lențești... Unde sunt... bătrânul Manuil și Goian, și Știbor, și Cânde, și Dobrul, și Juga, și Gangur, și Gotcă, și Mihai Spătarul, și Ilea Huru comisul, și Dajbog pârcălabul, și Oană, și Gherman, și fiara paloșului... Boldur ?... Pământ !... Și pe oasele lor s-a așezat și stă tot pământul Moldovei ca pe umerii unor uriași ! (Se oprește ostenit.) Suflarea... Bătrânețea... (Săgetează cu privirile grupul lui Ulea.) C-am cercat să unesc Apusul într-un gând, că zic că sunt creștini, și trimeșii mei au bătut din poartă în poartă, rugându-se mai mult pentru ei ca pentru noi, să lase războaiele de zaviste și să se ridice împotriva primejdiei obștești a creștinătății... Le trebuia un om ?... Era... A fost... Acum e bolnav... Văzând că rămâi cu făgăduielile, am căutat să unesc Răsăritul. (Fulgeră, plouă repede.) Ș-am trimes la unguri, la leși, la litvani, la ruși, la tătari... Au făcut cărări bătând drumurile pustii oamenii mei, și degeaba. Învoieli cu peceți-n calapoade, iscălituri fudule... Și praful s-a ales de învoieli. Vladislav, un molâu, un întristat; Alexandru, un fudul, un iagelon, o slugă a popii de la Roma; Ivan, un năuc, căzut în copilărie... (Un tunet urmat imediat de un trăsnet.) Când voi fi în fața lui, voi îndrăzni să-i zic: Doamne, tu singur știi ce-a fost pe inima mea, că-n tine am crezut, că nici o deșărtăciune nu sa lipit de sufletul meu, că am stat zid neclintit în fața păgânilor... Dar toți m-au părăsit... Doamne, osândește-mă după păcatele mele, ci nu mă osândi de pacea cu turcii spre mântuirea sărmanului meu popor ! (Fulgere și tunete.) Bogdane, turcii sunt mai credincioși ca creștinii cuvântului dat... Țineți minte cuvintele lui Ștefan, care v-a fost baci până la adânci bătrânețe... că Moldova n-a fost a strămoșilor mei, n-a fost a mea și nu e a voastră, ci a urmașilor voștri șa urmașilor urmașilor voștri în veacul vecilor... Ah !... Nimic... Bătrân, bolnav și neputincios... Mantia asta e prea grea... S-o poarte altcineva mai tânăr... (Mișcare în mulțime. Mirare.) Bogdane !... (I-o pune pe umeri.) Și voi, mărturie a ceea ce ați văzut, spuneți țării (tunetele se întețesc) că voința mea e să se ungă Bogdan de când sunt în viață... Că voința mea ș-a ei a fost pururea una... (Capetele boierilor se pleacă în semn de ascultare.) Signore, dă-mi mâna. (Ștefan trage pe Bogdan spre tronul Moldovei.) Bogdane... vino... suie-te... așează-te... pune coroana... Bine... (Îngenunche.) Doamne, binecuvântează... (Dă să-i sărute mâna.) Ah !... (Se rostogolește de pe treptele tronului în brațele Mariei ș-a doftorului Cesena.)
MARIA: Ștefane !
DOFTORUL ȘMIL: Altfel nu s-ar fi putut.
HATMANUL ARBORE: A murit ?
CLUCERUL MOGHILĂ: Cine să moară ? Soarele nostru n-a apus încă !

* * *

Urmează Apus de soare (8)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !