APUS DE SOARE (5)

de BARBU DELAVRANCEA

Urmare la Apus de soare (4)

ACTUL II

SCENA IX

ȘTEFAN, DOAMNA MARIA, clucerul MOGHILĂ.

CLUCERUL MOGHILĂ: Măria-ta...

ȘTEFAN: Judecățile dezlegate.

CLUCERUL MOGHILĂ  (citește): Oancea cu văduva lui Isaia pentru o fâșie de moșie. Prigonitorul pierde. Pan Mirăuț nu dă depline socoteli ipitropisiților săi nepoți. E osândit să le plătească 100 de galbeni genovezi și să nu mai ipitropisească pe vreunul din neamul lui au din prietenii lui. Obștea răzășilor Pătrășcani pentru 12.000 de fălci, cu munte, cu stâni, cu țărcători și cu ocini. Judecata, peste altă zi nehotărâtă...

ȘTEFAN: De ce ?

CLUCERUL MOGHILĂ: Prealuminatul Bogdan s-a făgăduit că va merge însuși la fața locului.

ȘTEFAN: Bine.

CLUCERUL MOGHILĂ: Vornicul Duma, fiul lui Vlaicu, vărul măriei-tale, cu șapte sate omenești pentru robire de mori. Vornicul Duma pierde.

ȘTEFAN: Cine pierde ?

CLUCERUL MOGHILĂ: Vărul măriei-tale.

ȘTEFAN: Bine !

CLUCERUL MOGHILĂ: Pârcălabul Ieremia cu popa Frusănel pentru vaduri de pive. Frusănel rămâne pe pan Ieremia. Hatmanul Dugea cu satele rusești de lângă Roman pentru vro 3.000 de stânjeni. Hatmanul rămâne pe ruși.

ȘTEFAN: Î... î... î... rău... Bine a judecat, dar rău... Știu... Spune-i lui Bogdan să taie din moșia mea Trifești 3.000 de stânjeni și să dea rușilor...

DOAMNA MARIA (la urechea lui Moghilă): Scurtează.

CLUCERUL MOGHILĂ: Să nu ies eu scurtat, doamnă.

ȘTEFAN: Ei ?

CLUCERUL MOGHILĂ: Cele criminalicești. Din douăzeci de pricini, două mai însemnate. Un nărăvit hoț, tăierea mâinilor. Un ucigaș, zobirea capului cu buzduganul. Toate au fost prefirate cu de-amăruntul de înțeleptul Bogdan-vodă.

ȘTEFAN: Bogdan... Război și dreptate... Război împotriva oricărui dușman și dreptate față de oricine... de neamurile tale... de tine chiar, deși după legea pământului nu se cuvine să judeci. Domn d-ai fi... să stai d-oparte... Alții să aleagă.

DOAMNA MARIA: Măria-ta, prea mult...

ȘTEFAN: Dacă Cesena ar avea chipul Mariei ori Maria știința lui Cesena, m-aș vindeca într-o clipă și m-aș îmbolnăvi în cealaltă. Adu mâna, Mario. Mai am căldură ?

DOAMNA MARIA: Nu, măria-ta.

ȘTEFAN: Atunci?... Ce mai e, Moghilă ?

CLUCERUL MOGHILĂ: Pricinile de judecat.

ȘTEFAN: Le pui zi peste... Azi e 30 iunie... Peste trei zile. (Clucerul Moghilă iese pe poarta din dreapta).

SCENA X

ȘTEFAN, DOAMNA MARIA, OANA.

UN CURTEAN: Oana, măria-ta.

ȘTEFAN: Oana ?... Să intre... (Oana intră.) A ! băbătie... Cum o duci cu bătrânețile ... Vino încoa... aci... jos... mai aproape... (Oana îi sărută mâinile și le-aduce la frunte.) O plută bătrână și scorboroșită lângă un brăduț verde, stufos și drept ! Cine te-aduse pe tine pe tărâmul ăsta ? Și de unde?

OANA: Măria-ta... De unde ?... Nu știu...

ȘTEFAN: Nu mai am căldură. Sunt bine. Uite, Mario... De unde ?... nu știi. Ia uită-te la mine... Așa... Tu ai ceva în capul ăsta... Mi-ascunzi ceva... Vrei să-mi spui și te oprești...

OANA: Aș vrea, măria-ta...

ȘTEFAN: Ei...

OANA: Aș vrea, măria-ta...

ȘTEFAN: Rareș...

OANA (tresare): Rareș ?

ȘTEFAN: Da, Rareș, nu ți-a mai prins vro stăncuță... Da... da... s-a făcut mare... E căpitan... Se bate cu leșii și se bate zdravăn... O s-ajungă hatman... Căci n-am avut parte de copii !... Alexandru... Iliaș... Petru... Cât să lungesc pomelnicul ?... Și Olena, după fiul nebunului de cuscru al Moscovei... Îi moare bărbatul... Ea și fiul ei închiși într-un turn... Și eu ?... Doar cu Bogdan...

DOAMNA MARIA (arătându-i pe furiș pe Oana): Să nu mâniem p-Ăl-de-sus...

ȘTEFAN: Da... Partea mea a fost să sărut ce este al meu ca și cum n-ar fi al meu, să fur mângâierile, și mângâiere să nu am... Ce-ai vrea să-mi spui, Oană ?

OANA: Aș vrea, măria-ta, să...

ȘTEFAN: Ei...

OANA: Aș vrea...

ȘTEFAN: Doamnă... să știi că fetișcana asta s-ascunde de tine...

DOAMNA MARIA: Da, Oană ?... Vă las...

OANA (cuprinzând genunchii doamnei): Iartă-mă, doamnă ! (Doamna Maria o mângâie pe păr, surâde și iese.)

SCENA XI

ȘTEFAN, OANA, mai târziu doftorul CESENA.

ȘTEFAN: Mai aproape... mai... Spune-mi...

OANA: Sosiși, măria-ta... Tare mi-era dor... Mă dădui după colacul fântânii... Ș-auzii tot...

ȘTEFAN: Tot și nimic...

OANA: Nu...

ȘTEFAN: Atunci nici tot, nici nimic... (O mângâie.)

OANA: Nu... Porni alaiul domnesc și trei boieri rămaseră...

ȘTEFAN: Trei boieri ?

OANA: Da... Paharnicul Ulea, stolnicul Drăgan și jitnicerul Stavăr...

ȘTEFAN: Paharnicul Ulea ?

OANA: Vorbiră și-i auzii... O urzeală, măria-ta...

ȘTEFAN: Împotriva mea ?

OANA: Nu, măria-ta...

ȘTEFAN: Atunci, împotriva cui ?

OANA: Împotriva lui Bogdan...

ȘTEFAN (sare în sus): Ce ?

CESENA (intrând repede pe ușa de pe terasă): Basta, serenessime!

ȘTEFAN (pune mâna pe sabie): Ieși ! (Cesena iese.) Dă-nainte, Oană !

OANA: Vor s-aleagă domn pe nepotul măriei-tale, pe Ștefan, fiul răposatului Alexandru.

ȘTEFAN: Și-n locul cui s-aleagă domn ? Nu este domn ?

OANA: După ce nu va mai fi... (Își cuprinde capul în palme.)

ȘTEFAN: Nici n-au treierat grâul din care să-mi fiarbă colivă și mi-o și-mpart ! (Ca și cum ar vorbi singur.) Patruzeci și șapte de ani am dus țara cu noroc... (Scuturându-se.) Am s-o duc și când voi muri, și după ce vor pecetlui piatra pe dasupra mea !... Oană, bine-ai făcut... Să n-afle doamna... Îți poruncesc să nu mai știi nici tu !

OANA: Da... Ca și cum ar fi fost aici și c-o lingură aș fi luat... și-aș fi aruncat în foc... a ars... și-apoi, nimic... (Își scutură palmele.)

ȘTEFAN: A !... Așa... așa... Du-te. (Oana se duce pe ușa de pe terasă.) O ! ce păcat că nu i-am mărturisit de unde e ! (Îl trec lacrimile.) De ! nu fi muiere ! (Bate în palme. Un curtean intră din dreapta.) Moghilă... Să vie îndată. (Din întâmplare găsește o oglindă veneziană.) Grozav am îmbătrânit !

SCENA XII

ȘTEFAN, clucerul MOGHILĂ, venind pe poarta din dreapta.

ȘTEFAN: Moghilă, lasă închinăciunile.

CLUCERUL MOGHILĂ: Să-mi spuie popa, nu te mai închina... bine ori rău... Dar să iasă din icoana la care te închini o mână care să te ia de păr... O !...

ȘTEFAN: Poftă de glumă... Să glumim, clucere Moghilă.

CLUCERUL MOGHILĂ: Să glumim ?

ȘTEFAN: Ah !... Nu e nimic... Unde-au ajuns slovenii cu letopisețul meu ?

CLUCERUL MOGHILĂ: Abia la jumătate...

ȘTEFAN: La ce fapt ?

CLUCERUL MOGHILĂ: La bătălia de la Cosmin.

ȘTEFAN: Ce spui ?... Abia vro 39 de ani din viața mea. Și mai au...

CLUCERUL MOGHILĂ: Jumătate...

ȘTEFAN: Încă 39 de ani...

CLUCERUL MOGHILĂ: Dacă jumătatea d-a doua n-a fi ceva mai lungă ca cea dintâi.

ȘTEFAN: O ! ho ! ho !... Slovenii s-au pripit la scris... N-au greșit... presimțind că-n a doua jumătate... Cam grea răsuflarea de câteva zile... Moghilă, ce face Voitiș... bidiviul care m-a purtat în spinare doisprezece ani ?

CLUCERUL MOGHILĂ: Ar face bine dacă n-ar fi pus picioarele în sus...

ȘTEFAN: M-a lăsat ?

CLUCERUL MOGHILĂ: S-a dus bietul Voitiș... Cum ajunse în grajdul de piatră pică d-a-n picioarele, căscă gura, mai suflă o dată și...

ȘTEFAN: Așa se cade să moară un domn... dar el...

CLUCERUL MOGHILĂ: Calul domnului, măria-ta...

ȘTEFAN: Da, calul domnului... Ștefan fără picioare și fără cal... O ! și cum mă ducea la izbândă... ca un vifor năpustit în valea Sucevei !... Semn rău...

CLUCERUL MOGHILĂ: Ei, aș !...

ȘTEFAN: Semn rău, Moghilă !... Ce va să zică să mori de moarte bună ?

CLUCERUL MOGHILĂ: Să mori în patul tău.

ȘTEFAN: Nu, Moghilă... Dumnezeu a dat omului simțurile prin care veghează sufletul. La o cârnire a vieții simțurile, unul câte unul, încep să se întunece. O sită se coboară pe ochi, vezi turbure, nu mai vezi... Se vătuiește auzul. S-a dus ascuțimea lui... Aud... ? Ce zici ?... Nu mai aude... Și când cercetașii nu mai veghează, sufletul părăsește stârvul acesta... Asta e să mori de moarte bună... Eu aud și văd ca la patruzeci de ani...

CLUCERUL MOGHILĂ: N-aveam dreptate ?... Istoria a ajuns la jumătatea vieții măriei-tale.

ȘTEFAN: Așa ar fi de n-ar fi și pieiri năprasnice... Nu de sabie, nu de apă, nu de foc, ci când piei ca mine... Nimic. (Se sprijină pe Moghilă.)... Cu sufletul întreg, cu dragoste pentru toată țara cu tot cuprinsul ei... oh !... Ascultă, Moghilă... Vorba de pe urmă a lui Ștefan e lege tuturora ?

CLUCERUL MOGHILĂ: Sfântă ca sfânta cumincătură din sfântul potir !

ȘTEFAN: Și vouă, boierilor ?

CLUCERUL MOGHILĂ: Boieri, curteni, răzăși, țărani, una în fața domnului.

ȘTEFAN: Să strângi pe boierii și pe ostașii ce-au mai rămas în Suceava, mâine, întâi de iulie, zi în care... Nimic. (Se sprijină pe Moghilă.)... Ești tu credincios, Moghilă ?

CLUCERUL MOGHILĂ: Ca-n fața lui Dumnezeu și a Domnului nostru Isus Christos... Jur !...

ȘTEFAN: Nu jura... Că n-are să afle nimeni din ce-i auzi ?

CLUCERUL MOGHILĂ: Nimeni !

ȘTEFAN: Mâine sui în scaunul Moldovei pe Bogdan...

CLUCERUL MOGHILĂ: Doamne !

ȘTEFAN: Ce ?

CLUCERUL MOGHILĂ: Doamne... Facă-se voia ta...

ȘTEFAN: Am îmbătrânit... O ! îndoială !... Și aș putea să scap... dar sufletul nu vrea și trupul nu mai poate... (Trage sabia pe jumătate.) Nu... nu mă mai ascultă... Degeaba o port... (Se reazemă pe Moghilă.)... Și poate să dau ochi cu Ăl de Sus..

* * *

Urmează Apus de soare (6)