25.02.2017

APUS DE SOARE (10)

de BARBU DELAVRANCEA 
ACTUL IV

SCENA VIII

ȘTEFAN, clucerul MOGHILĂ, doftorul KLINGENSPORN, doftorul ȘMIL.
ȘTEFAN: Gata ?
DOFTORUL CESENA: Si, ilustrissime
DOFTORUL ȘMIL: Gata ?... Aproape gata... Dacă mi-ai da voie... să stai așa... cu fața în jos... Așa. Și dacă mi-ai da voie, să trec pe sub măria-ta fașa asta...
ȘTEFAN: O ! ho ! ho !... Dacă mi-ai da voie, ș-un laț de gât... Glumiți, Șmil...
DOFTORUL ȘMIL: Să glumim ? E vreme de glumă ? Și cu măria-ta ?
ȘTEFAN: Desfă, Șmil ! Ștefan al Moldovei n-are nevoie să fie legat ! (Doftorul Klingensporn aduce un mangal. În foc, fiare cu mânerul de lemn.)
DOFTORUL ȘMIL: Să fie legat ? Dar când vom trece cu para focului în sus și în jos, ca să ardem bine... Cum să nu sară-n sus măria-ta ?
ȘTEFAN: Vreau ! (Doftorul Șmil îi desface legăturile. Ștefan își întoarce privirile spre icoană.) Vedeți ?... Nici o legătură... A răbdat piroanele... A ridicat ochii-n sus și-a zis ”Iartă-i pe ei, Doamne, că nu știu ce fac” ! Și el a răbdat pentru alții, și eu să nu rabd pentru mine ? (Se închină, apoi se așează cu fața în jos.)
CLUCERUL MOGHILĂ: O !
ȘTEFAN: Aide ! (Scena se petrece după perdele.)
DOFTORUL KLINGENSPORN: Acum încleștează mâinile.
ȘTEFAN (în torturi): Otce naș ije esi na nebeseh...
Tatăl nostru carele ești în ceruri, sfințească-se numele tău... Vie împărăția ta... fie voia ta... precum în cer și pre pământ... Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi... Și ne iartă nouă datoriile noastre, precum și noi iertăm datornicilor noștri... Și nu ne duce pre noi întru ispită... ci ne izbăvește de cel viclean... Că a ta este împărăția și puterea... și mărirea... și mărirea... și slava în veci... și puterea...
CLUCERUL MOGHILĂ: O ! părintele nostru !
ȘTEFAN: ...Și ne izbăvește de cel viclean...
DOFTORUL ȘMIL: O ! minunat om !
DOFTORUL CESENA: Gesù Maria !
ȘTEFAN (se aude ca din depărtare): Petru Aron... la Răuseni... întinse cursă fratelui său, tatălui meu Bogdan... Și când îl străpunse, Bogdan îi zise... Câine, ce-ai făcut pe fratele tău... Și când își dete sufletul strigă... a ! a ! o ! o !

SCENA IX

Cei de sus, DOAMNA MARIA, OANA, IRINA, REVECA vin din dreapta. La intrarea din stânga apare o clipă paharnicul ULEA și stolnicul DRĂGAN.
DOAMNA MARIA: Ștefan... ce e, Ștefane ?...
OANA: Măria-ta... Ce e, măria-ta ?
PAHARNICUL ULEA: Ca și mort... la lucru...
DOAMNA MARIA: E cald... (Îi pipăie mâinile și le sărută.) N-a murit...
OANA (doftorilor): Nu e așa că nu moare, că nu moare...
DOFTORUL ȘMIL: Nu moare... Are atâtea puteri... Așa un suflet, Doamne...
DOAMNA MARIA: Cum îi picură nădușelile pe pernă... Ce mult a suferit... (Reveca și Irina, la iconostas, zic rugăciuni.)
DOFTORUL ȘMIL (lui Klingensporn): Ai ars tot ?
DOFTORUL KLINGENSPORN: Tot ce era de ars.
DOFTORUL ȘMIL: Scapă... (Doftorul Klingensporn și doftorul Cesena dau din cap.) Ce ? Nu ?
DOFTORUL CESENA: Si, signore.
DOFTORUL ȘMIL: Când s-o deștepta... oleacă de vin... (Oana se repede și aduce vin.) Așa, un vin tare, să puie la inimă...
DOFTORUL KLINGENSPORN: Și liniște, liniște... Dumnezeu va face și minunea asta...
OANA (turnând vin în paharul de alabastru, îi tremură mâna): E cotnar... d-ăl care-i place măriei-sale... (S-aude tumultul în depărtare.)
DOAMNA MARIA: Tocmai acum ? Mâine nu s-ar putea ?
CLUCERUL MOGHILĂ: Cum ? Să ieșim din cuvântul lui ?... Unde se află...
DOAMNA MARIA: Ce strigă ?
CLUCERUL MOGHILĂ (ascultă): Nu s-aude.
ȘTEFAN (în toropeală): Mai repede... arde... o ! o ! flăcări...
DOFTORUL ȘMIL: Unde e paharul ?
OANA: Iacătă-l !
ȘTEFAN (se mișcă): Ce foc ! o ! o ! (Tumultul s-aude din când în când.)
DOAMNA MARIA: Foc nestins !
ȘTEFAN (se întoarce, deschide ochii, se uită la toți): Maria... Oana... Șmil... N-am murit ?
DOAMNA MARIA: Nu... nu... (Plânge și-i sărută mâinile.)
ȘTEFAN: Atunci, de ce plângi ?
DOFTORUL ȘMIL: Măria-ta, nițel vin...
ȘTEFAN: Șmil... (Un zâmbet dureros. Soarbe vinul.) Aaah ! Dar ce mă arde așa ? Că bine ziceți... Ce e focul ăsta pe lângă focul de pe inima mea... Ia ! (S-aude tumultul mai limpede.) Ce ?... N-auz bine ? Ba, auz... Ce strigă ?
CLUCERUL MOGHILĂ: Aleg pe Bogdan, măria-ta.
ȘTEFAN: Î... î... î... Parcă ș-un alt nume... Nu strigă toți la fel... Cine să trăiască ? (Se scoală pe jumătate.) Cine să trăiască ?... Ștefan? Eu ? Fiul cui ?... Nepotul cui... Moghilă, vezi ce strigă... (Moghilă se duce la fereastră și se întoarce schimbat la față.) Spune-mi vorba care ar ucide pe oricare altul în locul meu... Ce ?...
CLUCERUL MOGHILĂ: Nedeslușit... Mă repez să aflu... (Iese repede prin stânga.)
DOFTORUL KLINGENSPORN: Orice mișcare...
DOFTORUL ȘMIL: E moartea !
DOAMNA MARIA: Auzi, măria-ta!
ȘTEFAN: N-auz... S-a potolit... Iar încep?... A... a... a... a !... (S-aude glasul lui Ulea cerând domn pe Ștefăniță.) Dați-mi... ah !... dați-mi...
DOFTORUL ȘMIL: Ce faci... (Toți îl înconjoară d-aproape.)
DOFTORUL CESENA: Nu !
DOAMNA MARIA: Nu !
OANA: Ah ! nu !
REVECA: Nu !
IRINA: Nu !
DOFTORUL KLINGENSPORN: A ! nu !
ȘTEFAN: Toți, dușmani?... Și tu, Oană ?... (S-aude din nou strigând pe Ștefăniță. Se ridică în picioare.)
DOAMNA MARIA: Nu... nu te duce...
ȘTEFAN: Tu să schimbi ce-mi este scris... Oană ! sabia... sabia... c-am să judec !... (Oana îi dă sabia.) Ștefan, nu Ștefăniță... Viu, viu, numaidecât ! O ! ho ! ho ! să se împlinească legea !... (Ștefan pleacă repede și, șchiopătând mai greu, iese prin stânga.)
DOAMNA MARIA (târându-se în genunchi): Ah ! nu ! nu te duce ! (Se ridică în picioare și fuge la fereastră.) A !... se duce ca un vifor... Ca un taur îndârjit în mijlocul mieilor !
DOFTORUL ȘMIL: S-a sfârșit ! Păca t!
DOAMNA MARIA: Ah ! Doamne !
OANA: N-a picat ?
DOAMNA MARIA: Da... păcătosul...
OANA: Un munte i-ar fi stat în față !
DOAMNA MARIA: Spune poporului ceva... (S-aude: Să trăiască Bogdan!) Se cutremură... Se întoarce... Vine... (Toate izbucnesc în plâns.)

SCENA X

ȘTEFAN se oprește pe treptele intrării, cu părul în neorânduială, tulburat, ca un halucinat. De pe sabie curge sângele. Toți fac câțiva pași spre el și se opresc încremeniți de durere și de spaimă.
ȘTEFAN: O ! cine vrea pe Ștefăniță, nepotul răposatului domn al Moldovei ?... Cine a zis că sunt bătrân și bolnav ?... Pe Ulea l-am măsurat cu privirea... Murise înainte d-a-l izbi !... Picăturile astea sunt calde... În fiece ostaș e o fiară !... Iată-l... Pândește călare... Calul îi tremură și joacă... Bagă pintenii pân la rădăcină... Chiuie de-nfioară valea Racovățului... Unde e mai greu, acolo cade... Un leu în mijlocul dihorilor... Zboară capetele până nu mai simte mâna din umăr... Când mă văzu, își cuprinse fața cu amândouă mâinele, și eu cu amândouă o învârtii, și trecu prin el ca printr-un aluat ce se dospește... Dumnezeu să-l ierte... Dumnezeu ?... Dar cine e de vină ? Io, Ștefan voievod, am suit pe Bogdan pe tron... Io, Ștefan voievod, i-am așezat cu mâna mea coroana strămoșilor mei... El fu de față și văzu ce vreau eu, și tot sfatul, și toată ostășimea... Sufletu-mi nu vrea, și ca un scos din fire se aruncă în sabia mea... Cine e de vină ?... Se cutremura Moldova și-o prăpastie se deschise... Și cu acest sfânt oțel oprii cutremurul și umplui prăpastia ! (S-aude: Să trăiască domnul Bogdan!) Î... î... î... Da...! S-a împlinit legea ! (Scoboară treptele și aruncă sabia.) Ți-ai împlinit menirea ca și mine ! Maria... Oana... Răsuflarea... (Cade pe brațele lor și-l duc pe scaunul cu stemă.) Deschideți geamurile... Apă... (Oana îi dă apă în paharul de alabastru.)
DOAMNA MARIA (covârșită de durere): Măria-ta, să te odihnești !
ȘTEFAN: Mă voi odihni...
DOAMNA MARIA: Bogdan e domn... Uită tot...
ȘTEFAN: Voi uita tot... nu-mi voi aduce aminte de nimic... (Suflă greu. Pipăie pe Maria și pe Oana.) Să dăruiți paharul acesta Mânăstirei Putna... Nu vine...? Mai iute...
DOAMNA MARIA: Cin să vie, măria-ta ?
ȘTEFAN: Nu, doamna aceea înfășurată în negru... Ea o să vie mai degrab decât am dori-o... Poftim... Te-am privit d-atâtea ori în față... Nu mi-e frică de tine... (Sughiță.) A ! ci vin o dată, Bogdane, că nu pot... (S-aude la intrare: Să trăiască vodă Bogdan! Năvălesc Bogdan, hatmanul Arbore și toți ceilalți pârcălabi și Sfatul domnesc, ostași, popor, și cad în genunchi.)
BOGDAN: A ! Măria-ta !
ȘTEFAN: E... (Sughiță.) E... mă-ri-a-ta !... Frig... frig... (Se uită la doamnă, apoi se uită lung la Oana.) Mai bine... (Sughiță.) Mă... voi... odihni... (Se întinde în șira spinării. Face cruce.) O... o... o... Moldova... (Îi cade capul pe pieptul Oanei.) (Din mulțime s-aude un geamăt lung.)
Cortina
Sfârșitul dramei Apus de soare

Citește povestirea pe scurt pe lecturirecenzate.ro !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !