APUS DE SOARE (1)

de BARBU DELAVRANCEA.

Personaje

ȘTEFAN CEL MARE

BOGDAN

LOGOFĂTUL TĂUT

POSTELNICUL TOADER

VORNICUL JURJ

HATMANUL ARBORE

PÂRCĂLABUL DRAGOȘ

PÂRCĂLABUL ALEXA

PÂRCĂLABUL GRUMAZĂ

PÂRCĂLABUL ȘANDRU

PÂRCĂLABUL COSTEA

PÂRCĂLABUL NEGRILĂ

BĂTRÂNUL ȘTEFUL, fost pârcălab

BĂTRÂNUL HRĂMAN, fost pârcălab

PAHARNICUL^[ULEA

CLUCERUL HRINCOVICI

VAMEȘUL CHIRACOLA

CLUCERUL MOGHILĂ

STOLNICUL DRĂGAN

JITNICERUL STAVĂR

PETRU RAREȘ

DOFTORUL IERONIMO DA CESENA

DOFTORUL ȘMIL

DOFTORUL KLINGENSPORN

ȚUGULEA MOGHILĂ

UN PIETRAR

UN CURTEAN

DOAMNA MARIA

IRINA, fata pârcălabului Dajbog, 1476

REVECA,fata comisului Huru, 1476

BĂLAȘA, fata pârcălabului Oană, 1484

ILINCA, fata pârcălabului Gherman, 1484

DOMNICA, fata hatmanului Arbore

ANCUȚA, fata pârcălabului Toader

OLEANA, fata vornicului Duma

FIRA, fata pârcălabului Dragoș

LISANDRA, fata pârcălabului Alexa

JOIȚA, fata pârcălabului Ivanco

NEAGA, fata pârcălabului Șandru

ILEANA, fata pârcălabului Ivașcu

HERA, fata pârcălabului Grumază

STĂNIȘOARA, fata pârcălabului Ieremia

OANA

DOCHIA

Căpitani, copii de casă, aprozi, hotnogi, hânsari etc.

ACTUL I

În stânga, o aripă a castelului din Suceava, cu ferestre cu gratii de fier, sfârșindu-se cu o terasă pusă pe tălpi de piatră. O ușă dă pe terasă. Mai departe se vede turnul castelului. În dreapta, o poartă. Ceva mai în fund, un puț cu două roate și cu un colac de piatră. O albie cu apă de nălbit. Lângă puț, o salcie pletoasă. Ograda domnească, cu arbori și copaci bătrâni, înconjurată cu ziduri vechi. Jețuri, scobite în piatră, la umbra copacilor. În fund, o parte din orașul Suceava și valea râului Suceava șerpuind dinspre munte. E o zi de toamnă. Vântul suflă. Frunzele cad.

SCENA I

IRINA, REVECA, BĂLAȘA, ILINCA, ILEANA, DOMNICA, ANCUȚA, OLEANA, FIRA, LISANDRA, JOIȚA, HERA, NEAGA, STĂNIȘOARA, OANA, DOCHIA și ȚUGULEA MOGHILĂ. (La ridicarea cortinei toate lucrează.)

IRINA: Cum, cum ?

FIRA: Ei, așa... Zic, se duse, se duse, până dete d-un balaur...

JOIȚĂ: Mai încet, Hera. Dai peste țeavă... De un ce, Zamfiro ?... Și tu, Lisandra, bate mai domol... Na ! iar ai încurcat firele...

LISANDRA: De un balaur... Stați... A sărit tindechea ^[.

ILEANA: Cu gândul la Orhei. D-a mai sări o dată, să știi că rămâi, ca mine, fată bătrână.

REVECA: Ba ca mine...

IRINA: Ba ca mine...

BĂLAȘA: Ca voi... ca noi...

ILINCA: Dumnezeu să ție pe pârcălabul Alexa din Orhei.

NEAGA: Lasă focului basmul. La noapte. Vântul se umflă. Frunzele cad. Va fi numa bine: noapte, vijelie, basm, și eu să mă ghemuiesc lângă dada Irina. (S-aud toaca și clopotele.)

REVECA: Mamă Dochio, e vremea la toacă. Adu bostanul fiert și fagurii de miere și ulciorul cu apă rece.

DOCHIA: S-aducă mama, bunica maichii.

IRINA (către Țugulea): Și tu ? Ce stai ca un țap logodit ?... Ești mândru... Ai sabie... Și ce-ai să faci cu ea ?

ȚUGULEA (face cu mâna ca și cum ar tăia): Să...

IRINA: Măăăă...

ȚUGULEA: Hî-hî...

IRINA: Când ?...

ȚUGULEA: Iacă ș-acuma...

IRINA: O ! bătu-te-ar potca  ! (Îl mângâie.) S-ajuți mamei Dochii. Dar, vezi, ține-ți firea, nu-ți pune mintea cu bostanul. (Fetele râd.)

ȚUGULEA: Apoi... dă... maică, maică ! (Iese.)

SCENA II

Cele de sus, afară de ȚUGULEA și DOCHIA.

LISANDRA: Am țesut bine, dadă Reveca ?

REVECA: Nu bate într-o parte. Apucă spata drept de mijloc.

ANCUȚA: Dar eu ?

REVECA: Mai bine... Nu strânge cârligele... Așa... mâinile-n voie... ca și cum te-ai juca.

DOMNICA: Verdele ăsta, ori ăsta, dadă Reveca ?

REVECA: Privește firea... Aci, școala și învățătura. Primăvara toate sunt proaspete, dar nu depline, vara toate coapte și vii, toamna toate pălesc, prind un fel de rugină, se învechesc... și nimic murdar... Da, bine...

STĂNIȘOARA: Uf ! Doamne, Doamne !

REVECA: Ce, moțato ? Ți s-a urât ? Binișor. Ghergheful e de răbdare.

JOIȚA: Iaca și barba părintelui Ivașcu din Hotin...

IRINA: Ba părul tău de oaie creață.

HERA: Am isprăvit. Nu mai am țevi.

BĂLAȘA: Da, dar pe dinafară cine-a dat ?

HERA: Numai la două. Le desfac și le fac.

OLEANA: E bine, Reveca ?

REVECA: A ! o minune ! Ai zice că de când te-ai născut ții furca-n brâu. Da... da... Inul curge din caier pe fus ca un fir de păr. Nici o gâlcă. Deștele tale mulg caierul, și caierul se topește, și fusul zbârnâie și plutește parc-ar avea aripi. O ! ciută zglobie, tu ai să ții casa c-un fus... Dar tu, Oană, ce ispravă mi-ai făcut ?

OANA: Mai am puțintel și le nălbesc. Prea multe. Și nu mă plâng că sunt prea multe, dar pentru că sunt multe mă pui pe gânduri...

REVECA: Mă băiete că porți părul bălan ca plăieșii , ce spui ? Ce gânduri ?

OANA: Nu vedeți ce de fâșii ? Și încă trei cămăși de in, dale doamnei, să le rup pentru slăvitul domn ăl mare...

ILINCA: Fa Oană, ție ți-e lene.

OANA: Ba...

BĂLAȘA: Fa Oană, ție ți-e foame.

OANA: Ba...

BĂLAȘA: Fa Oană, pe tine te ține degeaba la curte.

OANA: Dă...

IRINA: Fa Onișor, cin ți-a dat ție betele astea de argint ?

OANA: Slăvitul.

REVECA: Dați pace fetei... Ce e, Oană, cu gândurile tale ?

OANA: Ce să fie ?... Prea multe fâșii... Prea multe...

REVECA: Nu-i trebuie ? De ce te plângi ?

OANA: Da... îi trebuie... Dar de ce așa de multe ?... Și buna doamnă, când mi le-a dat, mi-a zis: Până diseară să le faci... Și mai lungi, Oană, mai lungi. Și-a oftat. Și, plecând, am văzut-o făcându-și cruce.

TOATE: Făcându-și cruce ?

OANA: Da... Mie îmi miroase a război...

TOATE: A !

ILINCA: Război... că de mult nu fusese... Aproape de doi ani... Și se-mplinesc douăzeci de ani de când pârcălabii Gherman bietul tata și Oană, tovarășul lui, picară din turnul Cetății-Albe... Și-a zis Oană lui Gherman: Scapă tu !... Și-a răspuns Gherman lui Oană: Ba tu !... Și s-au grijit amândoi, și și-au iertat păcatele unul altuia... Și-a zis Oană lui Gherman: Ție-l Dumnezeu pe Ștefan !... Și-a zis Gherman lui Oană: Amin !... Ș-au pierit ei cu toți ai lor...

IRINA: Sunt douăzeci și șapte de ani încheiați de când pieri floarea Moldovei la Războieni. Trosnea cetatea ridicată-n pripă de slăvitul nostru voievod... Flăcările se-nălțau până la cer... Și el țipa: Nu vă lăsați !... Și pârcălabul Dajbog, bietul tata, i-a zis: Nu ne-om lăsa, dar du-te... Și comisul Huru, și postelnicul Hrâncu îl târâră afară din luptă, rupându-i vestmintele de pe el, și i-au zis: Du-te, că Moldova nu piere, d-om pieri noi... Și s-au stins și Hrâncu, și Huru, și Dajbog, cu toți boierii mari și mici, bătrâni și tineri, până la unul, că Mohamed, văzându-i, a șoptit lăcrimând: Oh ! țara aceasta nu va fi a mea !... Și sfântul s-a dus ș-a adunat plăieșii, și-a adulmecat pe Mohamed lovindu-l de dinapoi și din lături pân l-a trecut Dunărea... Și-a pus piatra săpată unde a stat bătălia, mărturisind lumii: Aici, eu am fost frânt, să cunoască și să știe toată suflarea din țară că a fost cu voința lui Dumnezeu ca să mă pedepsească pentru păcatele mele, și lăudat să fie numele lui în veacul vecilor.

TOATE: Amin !

REVECA: În patruzeci și șase de ani, treizeci și trei de bătălii, două fără izbândă și treizeci și una de biruinți ! El să trăiască, și Moldovei i-e bine !

ILEANA: Va trăi cât Matusalem, știu eu...

DOMNICA: Și eu...

LISANDRA: Și eu...

JOIȚA: Și eu...

HERA: E înzăoat !

NEAGA: Când s-a născut, l-a scăldat în sânge de șerpoaică...

IRINA: Și de vultur... Să se strecoare și să se înalțe...

SCENA III

DOCHIA aduce, p-un cârpător , bostanul spart în bucăți. Ies aburi. ȚUGULEA, pe două tăvi de argint, faguri de miere, pere și struguri. OANA se duce cu un vraf de fâșii la puț și le-așează în albie.

ȚUGULEA: Loc, loc... struguri mășcați... parcă ar fi lacrimi... și faguri cu miros de sulcină... și pere ca...

REVECA: Cum ?

ȚUGULEA: Iacă o vorbă.

REVECA: De unde știi ?... Șterge-te la nas... Uf ! și ai și sabie... Multe urzici ai tăiat...

ȚUGULEA: Sunt moldovean... Țugulea al lui Moghilă... Să nu râzi de mine... Măria-sa doamna m-a pus să-nvăț slujbă domnească... Pân la sabie...

REVECA: Sât !... Vine...

* * * 

Sursa foto

Urmează Apus de soare (2)