05.09.2016

D-ale carnavalului (7)

de Ion Luca Caragiale. 

Urmare la D-ale carnavalului (6)


ACTUL III


SCENA I


DIDINA, NAE și IORDACHE în costumurile de la bal, mascați, intră gâfâind prin fund; apoi PAMPON, CRĂCĂNEL și CATINDATUL de-afară

NAE: În sfârșit, am ajuns... Aprinde o lampă.

DIDINA: Ne urmărește, trebuie să ne urmărească. (Iordache caută pe dibuite chibriturile pe o masă din fund și răstoarnă niște sticluțe.) A ! m-ai speriat ! (Iordache aprinde lampa; lumină în scenă.) Uf ! (își scoate masca; toți și le scot și le aruncă fiecare pe câte-o masă.)

NAE: Iordache, scoate cheia d-afară, și-ncuie degrab' pe dinăuntru. (Iordache execută ordinul.)
DIDINA: Sunt sigură că s-au luat după noi... O să fie un scandal mare... sunt nenorocită.
NAE: Lasă-i să vie, n-ai grijă; orișicum, avem pe unde scăpa.
DIDINA (lui Iordache, care coboară): Zici c-ai văzut dumneata când i-a aruncat cu vitrion în ochi ?
IORDACHE: Am văzut eu, firește. A strigat o dată: „Na, mizerabile !" și paf ! (Face gestul.) și pe urmă a fugit pân lume.
NAE (desperat): Cum ? Cum să scap de nebuna asta ? Cum să mă cotorosesc de republicana ? Vrea să mă bage în primejdie !
DIDINA: Ce scandal ! O să mijlocească proces, poliție, procuror, și pe urmă la jurați... O să ne dea pân gazete ! Să afle la sigur Pampon... Sunt compromentată... Mi-ai oprit viitorul, d-le Nae.
NAE: Bine, soro, vina mea este ? păcatele mele!
DIDINA: Da, firește, vina d-tale... Daca știai cu ce republicană apilpisită de Ploiești ai de-a face, nu trebuia să mă-ncurci pe mine.
NAE: Bine, neică...
DIDINA: Nu trebuia să mă-ncurci pe mine.
IORDACHE (care a stat în fund la ușe și a ascultat afară) : St ! tăceți !
NAE: Ce ?
DIDINA: 'Ai ?
IORDACHE: Vine o birje... (Se aude o birje.)
DIDINA: Nu v-am spus că ne-a luat urma...
IORDACHE: Tăceți ! (Toți ascultă; birja se oprește afară în fund.) S-a oprit aici...
NAE: Hait !
DIDINA: Ei sunt !
IORDACHE: Tăceți !
DIDINA: Să stingem lampa... (Merge în vârful degetelor în fund.)
NAE (lui Iordache) : Scoate cheia din ușe ! (Iordache scoate cheia. Se aud de afară glasul lui Pampon, al lui Crăcănel și al Catindatului.)
PAMPON (d-afară) : E lumină ! sunt aici !
NAE, DIDINA și IORDACHE (coborând în vârful degetelor, misterios) : St !
CRĂCĂNEL (d-afară): Deșchideți! (bătăi tari în ușe; Didina stinge lampa; întunerec)
CATINDATUL: Deșchideți ! (Bătăi mai tari.)
NAE: Binișor ! încet !
TOȚI DE AFARĂ: Deșchideți! (Bătăi tari.)
DIDINA (toți trei au coborât în față de tot): Ce e de făcut ?
NAE: Să ieșim în curte pe fereastra din odăiță... St !
PAMPON (d-afară): Ori deșchideți, ori sparg ușa !...
CRĂCĂNEL (d-afară): Deșchideți !
CATINDATUL (d-afară): Ori spargem ușa ! (Bătăi grozave.)
DIDINA (frângându-și mâinile): Sunt mulți ! sparg ușa; îmi vine rău; mor !
NAE: Să fugim.
IORDACHE: 'Aide degrabă; e minunat ! (având o inspirație.) Să poftească să spargă ușa... Tii ! mare politică mi-a dat în cap... să poftească să spargă !...
NAE: Sunt turbați ! (Se aud lovituri grele în broasca ușii.)
IORDACHE: Lasă, că-i potolesc eu !...
DIDINA: ' Aide degrabă!
NAE: 'Aide! (toți ies misterios și degrabă prin ușa din dreapta)
(Un moment scena goală; se aude lucrare la ușa din fund; ușa se cleatină, se zguduie și în sfârșit cedează.)

SCENA II

PAMPON, CRĂCĂNEL, CATINDATUL în costumurile de la bal fără măști. Catindatul e plin de pete negre pe tot obrazul; intrare fioroasă.
PAMPON: A stins lampa !
CRĂCĂNEL: Cine are un chibrit ?
CATINDATUL (se descheie la costum și scoate dedesubt din jiletcă un chibrit de ceară; îl aprinde și îl ține în mână): Aici este la bărbierul unde mi-a scos măseaua nevinovată !... De-aia, adineaori, în bal, zicea să-mi mai scoață una...
PAMPON (care, la lumina chibritului, a dat ocol cu ochii în scenă): Nu mai încape vorbă, este aici. Aicea este Bibicul! (crud) Am să-l sfâșiu !
CRĂCĂNEL (scrâșnind din dinți si zguduind din cap): Cu dinții ! cu dinții am să-l rup ! După ce e caz de traducere dublă, ne mai duce din încurcătură în încurcătură; își bate joc de noi... Cu dinții !
PAMPON (arătând pe Catindatul, care schimbă chibriturile, — când se stinge unul aprinde altul): Toată încurcătura devine de la dumnealui...
CATINDATUL: De la mine ?
CRĂCĂNEL: Da, de la dumneata...
CATINDATUL: Cum de la mine?
CRĂCĂNEL: Se înțelege...
PAMPON: Pentru ce ți-ai schimbat costumul ? pentru ce ai luat costumul turcului !
CATINDATUL (lui Crăcănel ): Nu mi-ai spus d-ta că e nenea Iancu în bal !... (Schimbă chibritul.)
PAMPON: Ei ! ș-apoi ?
CATINDATUL: Cum, ș-apoi ? Dacă mă prindea nenea Iancu în bal, mă lua la Ploiești, îmi omora cariera de la percepție.
CRĂCĂNEL: Și cel puțin dacă am fi siguri, sigurisimi că-i aici !... (Către Catindatul.) pentru că d-ta ca un zevzec ce ești...
CATINDATUL: Pentru ce mă faci zevzec, d-le ?
CRĂCĂNEL: Pentru că daca nu tachinai, nu se-ntâmpla ce s-a-ntâmplat...
CATINDATUL: Ce să-ți fac ? Nu ți-am spus că nu mă pot stăpâni ? când mă magnetizez, eu tachinez strașnic... Și nenea Iancu tachinează când are magnet, toți ai noștri tachinează... da' nu ca mine.
CRĂCĂNEL: Vezi ! vezi că ești zevzec, când îți spun eu că ești zevzec...
CATINDATUL: Pentru ce mă faci zevzec, d-le ?
PAMPON: Are dreptate... pentru că d-ta ți-ai schimbat costumul cu o mască, care nu știi măcar ce fel de persoană e.
CATINDATUL: Daca nu și-a scos masca ? Nu ți-am spus că vorbea de măsele ?... era bărbier.
PAMPON: Eu vă spui că sunt aici. Nu ne-am ținut noi după birja lor ? Birja lor nu s-a oprit aici ? Nu s-a-ntors înapoi ? N-am oprit noi birjarul care-i adusese ? Nu s-a-ntors el cu noi și ne-a arătat că aici i-a lăsat, pe doi bărbați și o damă ?
CRĂCĂNEL: Da !
PAMPON: Aici sunt, aici, ascunși. Trebuie să fie aici o lumânare, o lampă... Cine a fost aici, pentru ce a fugit când am venit noi ?... că a fost cineva aici.
CATINDATUL (aprinzând alt chibrit și mergând la masa unde sunt două lămpi): Aha ! iacătă o lampă...
CRĂCĂNEL: Aprinde-o !
CATINDATUL (pune mâna pe sticlă, o scoate și o aruncă jos) : Pfu ! frige !
CRĂCĂNEL: Ai spart țilindrul !...
CATINDATUL: M-a fript !
PAMPON (repede): Vezi ! vezi ! e stinsă acuma de curând: a stins-o adineaori când eram noi la ușe...
CATINDATUL (aprinde alt chibrit și apucă cu mâna învelită în pulpana hainei țilindrul de la o altă lampă, pe care o aprinde. Lumină în scenă. Vede o mască pe masă): Iacătă o mască !
CRĂCĂNEL (la altă masă): Aici încă una !
PAMPON (găsind a treia mască): Încă una ! Trei ! Sunt aici ! (examinând masca) Este scoasă acum de pe obraz... e caldă... e asudată ! (o miroase tare) Asta e masca Didinii ! i cunosc mirosul... Să-i căutăm; aici sunt... (miroase încă o dată tare masca) A ! a ! data asta, Bibicule, nu mai scapi!
CRĂCĂNEL: Trebuie să punem mâna pe el !
CATINDATUL: Trebuie să-mi dea costumul meu !
PAMPON (fioros): Am să-l sfâșiu.
CRĂCĂNEL (scrâșnind dinții): Cu dinții am să-l rup !... cu dinții !...
CATINDATUL (punând mâna la falcă): Eu nu pot să-l rup cu dinții, dar trebuie să-mi dea costumul meu ! (Toți caută în toate părțile, pe sub mobile, pe care le răstoarnă, pe după paravan.)
PAMPON (văzând ușa din dreapta): O ușe ! p-aici ! (dă cu piciorul tare în ușe, ușa se deschide, el se repede afară în odăiță, urmat de Crăcănel și Catindatul; se aude răsturnare de mobile în dreapta.)

SCENA III

IORDACHE în costum de oraș, IPISTATUL, doi SERGENȚI DE NOAPTE, apoi PAMPON, CRĂCĂNEL și CATINDATUL
IORDACHE (intrând și oprindu-se în ușe, arată dezordinea din prăvălie Ipistatului; cu ton dezolat): Iacă, domnule, iacă în ce hal e prăvălia !...
IPISTATUL (grav): Nu-i niminea.
IORDACHE: Pesemne a fugit !... (Se aude alt zgomot în odaie.) Scotocesc în odaie ! să nu fugă pe fereastră !...
IPISTATUL (sergenților): După ei degrab' ! (Sergenții, Ipistatul și Iordache se reped spre odaie; în momentul acesta intră Crăcănel și Pampon.) Stați ! Puneți mâna pe ei ! (Sergenții înhață cu putere unul pe Pampon și altul pe Crăcănel.)
CRĂCĂNEL: Poliția !
CATINDATUL (care a scos și el capul pe ușe, să intre): Poliția ! (Își trage repede capul înapoi; Iordache merge repede în odaie.)
PAMPON (zbătându-se în mâinile sergentului): Pentru ce, domnule ?
IPISTATUL (bătând din picior și din mână, aspru): Vorrrbă !... Ce căutați noaptea în prăvăliile negustorilor ?
CRĂCĂNEL: Căutam o persoană...
PAMPON: Da, o persoană...
IPISTATUL (același joc, mai aspru): Vorrrbă ! Ce persoană?
CRĂCĂNEL: Pe Bibicul.
PAMPON: Pe Bib...
IPISTATUL (același joc, și mai aspru): Vorrrbă !
IORDACHE (intrând repede din dreapta, cu gura mare) : Cum Bibicul, ce Bibicul, care Bibicul, domnule ? Mofturi! Aici nu șade Bibicul... știe d. subcomisar cine șade aicea. Ia-i, d-le subcomisar, sunt pungași !
PAMPON (ținut strâns de sergent): Eu pungaș ?
CRĂCĂNEL: Noi pungași ! Așa umblă pungașii îmbrăcați ?
IPISTATUL (și mai aspru, același joc crescendo) : Vorrrbă !... Da' oamenii de treabă așa umblă ?... Pe unde ați intrat ?...
CRĂCĂNEL: Pe ușe.
PAMPON: Da, pe...
IPISTATUL (foarte aspru) : Vor...vorrrbă !
IORDACHE: Da, pe ușe. Da' întreabă-i d-ta cum a intrat pe ușe. A spart-o, d-le. Eu eram în odăiță dincolo; am simțit că sparge cineva ușa: de frică să nu m-apuce în casă să mă omoare, am ieșit pe dincolo pe fereastră ca să dau de știre la secție...
CRĂCĂNEL: Nu-i adevărat !... noi...
PAMPON: Am văzut...
IPISTATUL (aspru rău de tot): Vor... vorrrbă ! (Sergenților.) Haide ! luați-i ! la secție ! (Sergenții împing pe Crăcănel și Pampon.)
CRĂCĂNEL: D-le subcomisar, îmi pare rău... (Sergentul îl împinge.) Nu ! nu da brânci, domnule!
IPISTATUL (grozav de aspru): Vorrrbă ! (Sergenților.) Haide odată !
PAMPON (împins de sergent): Da, da' nu scapă Bibicul cu asta. (Sergentul îl împinge.) Nu ! nu da brânci, domnule !
IPISTATUL (scrâșnind din dinți): Vorrrbă ! La secție ! (Sergenții scot, prin fund, în brânci pe Pampon și pe Crăcănel.)
IPISTATUL (merge după ei până la ușe; cum au ieșit, el se întoarce repede înapoi, și cu tonul foarte dulce): Iordache... știi de ce venisem eu ?
IORDACHE: Cum să nu știu, daca ți-am făcut denunțul să-i iei...
IPISTATUL: Nu, știi așa vine vorba... Uite ce vream să te rog eu: am o listă de lotărie. (Scoate o listă mare.)
IORDACHE: Iar ?
IPISTATUL: Un franc numărul... mai sunt numai trei numere !...
IORDACHE: Ce ?
IPISTATUL: Un portabac cu muzică: are două cântece. (Scoate portabacul și-l face să cânte)
IORDACHE: Bine, ăsta parcă-l mai puseseși o dată la lot; aveam și eu un număr.
IPISTATUL: Da, s-a și tras, la Anul Nou.
IORDACHE: Ei ?
IPISTATUL: Am câștigat-o eu; oprisem și eu un număr... Acu o pun iar, voi să-mi mai încerc norocul... Mă rog ție, nu mă refuza, pune și tu unul... să le completăm odată...
IORDACHE (i dă un franc și scrie): Iaca.
IPISTATUL (strânge lista, o bagă în buzunar și plecând) : Mersi, neică.
IORDACHE (după el): Ia vezi, nu da drumul negustorilor ălora, până nu venim eu ori d. Nae; să vedem, să nu ne fi luat ceva din prăvălie...
IPISTATUL (oprindu-se în ușe cu intenție foarte fină): Vor... vorrrbă ! las' pe mine, îi regulez eu... (Iese învârtindu-și muzica.)

* * *

Urmează D-ale carnavalului (8)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !