de Ion Luca Caragiale.
Urmare la O scrisoare pierdută (8).
ACTUL IV
(Grădina lui Trahanache, în fund grilaj cu poartă de intrare în mijloc; se vede în fund perspectiva orășelului pe un fundal de dealuri. La dreapta în grădină, pe planul întâi și al doilea, intrarea, cu trei trepte de piatră, în casele lui Trahanache.
La stânga boschete. Mobile de grădină)
SCENA I
ZOE și TIPĂTESCU
TIPĂTESCU: Nu știu: a fugit, a murit, a intrat în pământ... (După o pauză, apropiindu-se de Zoe.) Ei ? și pentru ce voiești să știi ? pentru ce să te-ngrijești mai mult acuma ? Din contra. Eu parcă nu mai am grije... Zoe, gândește-te: de două zile, oamenii noștri aleg pe Dandanache, pe care-l așteptăm din minut în minut, - am ordine să-i fac o primire strălucită...
ZOE: Ei și ?
TIPĂTESCU: Ei !... De două zile va să zică, strivesc pe Cațavencu, și el nu e nicăiri. Unde e ? pentru ce nu s-arată ?... are scrisoarea, pentru ce nu o publică ? Pentru ce a dispărut, nu știu, - din ce motive nu publică scrisoarea, nu-mi pasă -, destul că nu o publică... Și-l crezi tu pe mișelul capabil să nu o publice pentru altceva, decât pentru că nu poate ?
ZOE: Ce inimă ! ce judecată ai, Fănică ? (Cu frământare concentrată.) Dar aste două zile cum am trăit eu ?... Ce strângere continuă de inimă ! ce frică ! ce tortură !... Fiecare persoană care-mi iese înainte, fiecare figură pe care o văz, fiecare mișcare ce se face în jurul meu îmi zdrobește toata puterea... Fănică, ai milă de mine, o zi încă de astfel de chinuri și nu mai pot trăi... înnebunesc... (Își ia capul în mâini și plânge.)
TIPĂTESCU: Nu fi copilă, Zoe… Zoe...
ZOE (plânsă) : Tu nu înțelegi, tu nu simți ! Peste câteva minute se sfârșește alegerea și se proclamă deputat al vostru Dandanache; sunt sigură... sigură... că în același moment, mișelul, care s-a ascuns și ne pândește din întuneric, o să-și împrăștie publicația lui infamă... ca să-și răzbune ! Ei... atunci eu ?...
TIPĂTESCU (scoate polița din buzunar și i-o arată) : Nu poate... dacă face asta, e pierdut...
ZOE: Ce-mi pasă! după ce m-o pierde pe mine !… Fănică ! n-aș voi să mă răzbuni, aș voi să mă scapi... Prevedeam asta... Presimțeam c-o să ajungem aici, când am văzut scandalul de alaltăieri seara la întrunire... Iată culmea nenorocirii: el nu știe că ai plastografia lui... el nu știe că dacă ar veni aici să primească schimbul acestor două hârtii, ar scăpa și el și m-ar scăpa și pe mine... Te-ai bizuit să joci cu Cațavencu și te-ai amăgit, și mi-ai jucat onoarea mea, rușinea mea, viața mea, și ai pierdut, pentru că sau el joacă mai bine ca tine, sau noi avem mai puțin noroc decât el... (Se îneacă de plâns.) Ce să fac ? ce să fac ?
TIPĂTESCU: Taci ! vine cineva... șterge-te la ochi !
SCENA II
ACEIAȘI - TRAHANACHE și AGAMIȚĂ DANDANACHE, venind din fund.
TRAHANACHE (foarte politicos) : Poftim, poftim, stimabile !
TIPĂTESCU: Cine să fie ?
ZOE: Un străin ?...
TRAHANACHE (coborând) : Dă-mi voie, Joițico, să-ți recomand pe d. Agamiță Dandanache !
ZOE și TIPĂTESCU: Dandanache ! (Complimente.)
TRAHANACHE: Candidatul nostru !... adică ce mai candidat ! alesul nostru.
DANDANACHE (vorbește peltic și sâsâit) : Sărut mâna... Si domnul ? bărbatul dumneei ?
TRAHANACHE: Nu, eu sunt bărbatul dumneei, dumneei este nevasta mea, cum am avut onoarea să vă recomand...
DANDANACHE: Si d-voastră ?
TRAHANACHE: Și eu ?... bărbatul dumneei... Eu (serios) Zaharia Trahanache, prezidentul Comitetului permanent, Comitetului electoral și... ai puțintică răbdare... (se caută în buzunar și scoate o cartă de vizită, pe care i-o dă lui Dandanache), sunt aicea toate comitetele...
DANDANACHE (ia carta) : Mersi !… Si domnul ?...
TRAHANACHE: Domnul Fănică Tipătescu, prefectul nostru, amicul meu și al familiei mele.
DANDANACHE (lui Fănică) : Îmi pare bine, d-le prezident ! (Îi dă mâna. Trahanache trece lângă Zoe.)
TIPĂTESCU: Și mie, onorabile, nu mai puțin... Sunt încântat... Dar cu ce ocazie pe la noi ?
DANDANACHE: Cu ocazia aledzerii, neicusorule, cu ocazia aledzerii; stii, m-a combătut opoziția si colo, si dincolo, si dincolo... si rămăsesem eu... care familia mea de la patuzsopt în Cameră... rămăsesem mă-nțeledzi fără coledzi... si asa am venit pentru aledzere.
ZOE (cu răutate) : Nu trebuia să vă mai deranjați...
DANDANACHE: Ba încă țe deranz, conița mea ! Da' stii, nu fățea să nu fațem măcar act de prezență...
TRAHANACHE: Se-nțelege ! foarte bine, foarte bine ! trebuie, trebuie.
DANDANACHE: Da' de deranz... destul ! Închipuieste-ți să vii pe drum cu birza ținți postii, hodoronc-hodoronc, zdronca-zdronca... Stii, m-a zdrunținat !... si clopoțeii... (gest) îmi țiuie urechile... stii asa sunt de amețit si de obosit... nu-ți fați o idee, conița mea, (cătră Trahanache) nu-ți fați o idee, d-le prefect, neicusorule, (cătră Tipătescu) nu-ți fați o idee, d-le prezident, puicusorule...
TIPĂTESCU: Firește…
ZOE: Mai e vorbă…
DANDANACHE: Adineaori am sosit, era să trag la otel... dar birzarul... el stia de țe viu, mi-a arătat pe d. prefect. (Arată pe Trahanache.)
ZOE (încet cătră Tipătescu, care râde) : Și încă mai râzi, Fănică.
TRAHANACHE: Da, mă duceam pe la alegere să văz cum mergem... Nu-i vorba, de mers, mergem strună... dar știi, de obicei, ca un cap ce sunt al partidului, trebuie să fiu acolo...
DANDANACHE (strângându-i mâna) : Bine că te-am găsit, neicusorule, mersi. (Vorbesc amândoi deoparte.)
ZOE (cătră Fănică încet) : Iată, Fănică, pentru cine mi-am pierdut eu liniștea... Și spune drept dacă nu era mai bun Cațavencu !
TIPĂTESCU (scurt) : E simplu, dar îl prefer, cel puțin e onest, nu e un mișel !
TRAHANACHE (lui Dandanache) : Stimabile, eu te las aci cu amicul Fănică și cu Joițica... Eu trebuie să mă duc la alegere: peste o jumătate de ceas se deschide urna; trebuie să fiu acolo... D-ta n-ai nici o grijă, mergem la sigur, la noi opoziție nu încape... suntem tari, stimabile... tari... Nu o să ai majoritate, stimabile...
DANDANACHE: Cum se poate ? Să nu te pomenesti cu vreun balotaz ? 'ai ?... a mai pățit-o si alții...
TRAHANACHE: Adică, ai puțintică răbdare, balotaj la noi ?... zic: nu majoritate, unanimitate o să ai, stimabile.
DANDANACHE: A, asa ? (Cu siguranță.) Se-nțeledze... Niți nu se putea altfel...
TRAHANACHE: Salutare, stimabile, salutare... La revedere, Fănică... La revedere, Joițico. (Iese.)
SCENA III
ZOE, TIPĂTESCU, DANDANACHE
DANDANACHE: Cum îți spui, să nu m-aleg, puicusorule, nu merdzea... Eu, familia mea, de la patuzsopt... luptă, luptă si dă-i, si dă-i si luptă... si eu mă-nțeledzi tocmai acuma să remâi pe dinafară... fără coledzi !... si cât p-ați, neicusorule, să nu m-aleg...
ZOE: Să nu te-alegi d-ta, cu meritele d-tale ! era peste putință...
TIPĂTESCU: Peste putință…
DANDANACHE: Ei, uite asa, cu meritele mele, coniță, vezi ! era cât p-ați, dar stii, cât p-ați... întreabă-mă, neicusorule, să-ți spui: nu vrea Comitetul țentral si pațe; zițea că nu sunt marcant. Auzi, eu să nu fiu marcant... Am avut noroc, mare noroc am avut. Să vedeți. Într-o seară... ținevas - nu spui ține... persoană însemnată... da' becher - vine si zoacă la mine cărti... si când pleacă îsi uită pardesiul la mine... A doua zi, voi să-l îmbrac... gândeam că-i al meu... văz că nu-i al meu; îl caut prin buzunare si dau... peste țe te gândesti ?
TIPĂTESCU: Peste ?
DANDANACHE (râzând) : Peste o scrisorică.
AMÂNDOI: O scrisorică.
DANDANACHE: De amor...
AMÂNDOI (mișcați) : O scrisorică de amor ?
DANDANACHE: O scrisorică de amor cătră becherul meu, de la nevasta unui prietin, - nu spui ține... persoană însemnată.
ZOE: Ei și?
TIPĂTESCU: Ei ?
DANDANACHE: Ei, țe să-ți mai spui, puicusorule ? Adu o birze, mă, băiete, degrabă... Mă sui în birze si mă duc la persoana, la becherul, - nu spui ține... e persoană însemnată: - ”Găseste-mi, mă-nțeledzi, un coledzi, ori dau scrisoarea la Răsboiul”... De colea până colea... gâri-mâr... a trebuit, conița mea, să țedeze, si tranc ! depesa aiți, neicusorule...
ZOE (agitată treptat în măsura povestirii lui Dandanache) : A ! domnule Dandanache, ai făcut rău... fapta d-tale este... să-mi dai voie să-ți spui...
TIPĂTESCU (încet) : Zoe! (Ea urcă.)
DANDANACHE: Asa e, puicusorule, c-am întors-o cu politică. Aud ? Țe era de făcut ? Aminteri dacă nu-mi dedea în gând asta, nu m-aledzeam... si nu merdzea deloc, neicusorule; fă-ți idee ! familia mea de la patuzsopt (coborând cătră public) si eu, în toate Camerele, cu toate partidele, ca rumânul imparțial... si să remâi fără coledzi !
TIPĂTESCU: Vezi bine ! (Mușcându-și buzele.) Dar nu ne-ai spus sfârșitul istoriei... scrisoarea.
ZOE: Da, scrisoarea...
DANDANACHE: Care scrisoare ?
TIPĂTESCU: Scrisoarea becherului...
DANDANACHE: Care becher ?
ZOE (nervoasă) : Persoana însemnată... scrisoarea… de amor... arma d-tale politică, cu care te-ai ales...
TIPĂTESCU: Scrisoarea pe care voiai s-o publici în Răsboiul, dacă nu...
DANDANACHE (aducându-și în sfârșit aminte) : A da ! scrisoarea... da... am prițeput...
ZOE: Ei ! scrisoarea ?
TIPĂTESCU: Ce s-a făcut ?
DANDANACHE: O am pusă acasă la păstrare... dar stii, la loc sigur...
ZOE: Nu i-ai înapoiat-o persoanei ?
DANDANACHE (cu mirare) : Cum s-o înapoiez ?
TIPĂTESCU: Iată te-alegi, el și-a ținut cuvântul...
ZOE: Trebuie să i-o dai înapoi...
DANDANACHE: Cum se poate, conița mea, s-o dau înapoi ? S-ar putea să fac asa prostie ? Mai trebuie s-aldată... La un caz iar... pac ! la Răsboiul. (Coboară.)
ZOE (cu dezgust) : A ! (Trecând pe lângă Fănică, încet și cu tonul lui de mai sus.) E simplu, dar e un om onest ! (Tare, cătră Dandanache.) D-le Dandanache, am să vă fac o rugăciune: o să rămâneți la masă la noi… mă rog să nu povestiți istoria cu scrisoarea becherului d-voastră...
TIPĂTESCU: Știți, asupra alegătorilor ar face poate rău efect...
DANDANACHE: Nu spui, neicusorule; dar dacă oi uita - aminteri, am memorie bună... dar stii, cum sunt amețit de drum, poate să uit si să-nțep - să-mi fațeți semn. Eu la masă o să stau ori lângă d-ta, ori lângă consoarta d-tale...
TIPĂTESCU: Care consoarta mea ?
DANDANACHE: Doamna.
ZOE (aparte) : A ! idiot !
TIPĂTESCU (impacientat) : Pardon, d-le Dandanache, doamna e soția d-lui prezident al Comitetului, domnul care v-a adus aici, (subliniază silabic) domnul Zaharia Trahanache, doamna Zoe Zaharia Trahanache... Eu sunt Ștefan Tipătescu, prefectul județului... cu doamna sunt numai prieten...
DANDANACHE (care a ascultat cu multă atenție) : Asa e, bini ziți puicusorule... bată-vă sănătatea să vă bată... pardon... stii eu... de pe drum (serios) fă-ți idee d-ta: ținți postii, hodoronc-hodoronc, zdronca-zdronca, si clopoțeii... îmi țiuie grozav...
ZOE (aparte) : Trebuie să-l duc de aici să se liniștească puțin... e amețit rău de tot.
TIPĂTESCU: D-le Dandanache, nu voiți să vă odihniți, să vă liniștiți puțin...
DANDANACHE: Ba da, neicusorule... dar unde ?
ZOE: Poftiți cu mine, d-le Dandanache.
DANDANACHE (dându-i brațul și ieșind cu ea la dreapta pe scară) : Stii, conița mea, sunt asa de amețit... stii, trăsura... si clopoțeii... stii, îmi țiuie grozav... grozav îmi țiuie... (Ies.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Vizitele voastre mă bucură, părerile voastre mă interesează. Vă mulțumesc !