D-ale carnavalului (5)

de Ion Luca Caragiale. 

Urmare la D-ale carnavalului (4)

ACTUL II

SCENA VII

IORDACHE, NAE în costum de cazac, apoi CATINDATUL

NAE (din fund, dreapta) : Iordache... (își scoate masca.)

IORDACHE: Aha ! bine că vii ! Știi cine e în bal ? ia ghici...

NAE: Cine ?

IORDACHE: Mița...

NAE: Mița !

IORDACHE: Și Crăcanel... ferește-te ! Mița te caută...

NAE: Cum să scap de republicana asta ?... Nu găsesc pe Didina să plec...

CATINDATUL (din fund) : Peste putință să găsesc alt costum: Bibicul ăla o să mă dea de gol lui nenea Iancu... (Își scoate masca.)

NAE (își pune masca repede, lui Iordache) : Pune-ți masca ! (Iordache își pune masca)

CATINDATUL: Uf ! și m-am magnetizat !... Lucrează magnetismul... Nu mai poci de cald !

NAE (încet lui Iordache) : îl cunoști ?

IORDACHE (asemenea) : Tânărul cu măseaua...

CATINDATUL (văzându-i) : A ! bună idee. (vine la ei vesel) Mască, mă cunoașteți ?

NAE: Nu...

CATINDATUL: Îmi pare rău, v-aș fi rugat ceva...

NAE: Ce ?

IORDACHE (încet lui Nae) : Să-i scoți iar măseaua...

NAE (Catindatului, tare) : Cu plăcere, neică, dar n-am ostromentele...

CATINDATUL: Ce ostromente ?

IORDACHE: Pentru măsea...

CATINDATUL (aparte): Și ăștia sunt bărbieri... (tare) Aș ! măseaua nu o mai scoț; i-am dat de leac: călduri cu magnetism de jamaică...

NAE: Ala-i bun...

CATINDATUL: Uite ce vream eu să vă rog; eu am un frate mai mare în bal, și mă cunoaște, și n-aș vrea să mă cunoască... Ce e de făcut ?

NAE: Știu eu ? și eu aș vrea să nu mă cunoască cineva în bal: da' dacă te cunoaște o dată...

IORDACHE: Nu-i alta nimic de făcut decât să plecăm din bal...

CATINDATUL: Nu ! nu voi să plec, voi să mai tachinez, voi să mă magnetizez bine ! Am eu o idee...

NAE: Ce idee ?

CATINDATUL: Costumurile d-voastră sunt de la grandirop, ori particulere ?...

IORDACHE: Particulere.

CATINDATUL: Și al meu tot particuler. Haide să le schimbăm, și apoi să mai poftească Bibicul să mă puie față cu nenea Iancu...

NAE: Faină idee ! Bravos ! Haide !

IORDACHE: Haide !

CATINDATUL: Haide la grandirop ! (Ies toți trei în fund la stânga.) la cabinet de toaletă ! (Se aude mazurca în bal; Catindatul iese pe pasul de mazurcă.)

SCENA VIII

PAMPON în costum, intrând din bal

PAMPON: Este adevărat că sunt tradus: Didina mă înșeală cu Bibicul, cu amantul femeii ăleia. Astă-seară, la cafenea, femeia aia mi-a lăsat un bilet; i-am cunoscut slova, e slova din biletul către Bibicul. Îmi scrie să viu aici, unde amantul ei are întâlnire cu Didina. Nu se poate, zic eu; Didina s-a dus la mătușică-sa. Merg degrabă acasă, Didina nu e; la mătușică-sa, Didina nu e. Mă-ntorc acasă, chem slujnica, îi trag două perechi ca la poliție și pe urmă o supun la intrigatoriu. Spune că conița a plecat în costum polinez... Aici în bal este ! cu el !... cu Bibicul. A ! Bibicule ! ai scos o femeie din minți — femeie ! ochi alunecoși, inimă zburdalnică !... astă dată n-ai să scapi... O să-ți rup șalele... (Bate în masă.) 0 mastică ! (își pune masca.)

CHELNERUL( : d-afară) Vine!

SCENA IX

PAMPON, CRĂCĂNEL

CRĂCĂNEL (din fund, dreapta): Nu pot să dau de nenea Iancu, și l-am pierdut și pe frate-său... (Văzând pe Pampon.) Pe ăsta nu l-am cercetat... Acuma îl văz întâi. (Pampon bate iar în masă; Crăcănel coborând doi pași, tare și cu ton de sfidare melodramatică.) Eu sunt Bi-bi-cul...

PAMPON (sărind): Bibicul !

CRĂCĂNEL: Da, Bibicul, nene Iancule ! (Își scoate masca.) nu mai poftești ?

PAMPON (își scoate masca, fioros, gata să se repează): A ! care va să zică mă căutai, Bibicule ?

CRĂCĂNEL (potrivindu-se să-și ia vânt de scăpare) : Da, nene Iancule...

PAMPON (același joc crescendo): Și eu te căutam, Bibicule ! (Se repede.)

CRĂCĂNEL (dându-se pe după o masă): Să nu dai ! să nu dai ! că fac scandal... Chem poliția... stai să ne deslușim !

PAMPON: Mișelule, să ne deslușim, 'ai ? După ce mă ataci la sacrul meu amor; amăgești o ființă nevinovată... o femeie... femeie ! ochi alunecoși, inimă zburdalnică !...

CRĂCĂNEL (urmându-și jocul) : Eu ? amăgesc o femeie ?... Eu nu am amăgit nici o femeie; ele m-a amăgit pe mine... și multe; nu știu nimic la sufletul meu.

PAMPON: Minți !

CRĂCĂNEL: Nu minț... Nu da ! nu da ! că fac scandal. Să ne deslușim: e încurcătură la mijloc... Spune care femeie...

PAMPON: O știi bine, Didina...

CRĂCĂNEL: Nu cunosc nici o Didină. Pe amanta mea o cheamă Mița...

PAMPON: Da, pe amanta ta o cheamă Mița; dar, ca un mișel ce ești, nu te-ai mulțumit cu o amantă... Ai atacat și pe amanta mea Didina... Ai nenorocit-o !

CRĂCĂNEL: Nu-i adevărat !

PAMPON: Am dovezi: ai uitat la Didina un bilet de abonament la frizerie.

CRĂCĂNEL: Nu-i adevărat ! eu nu mă raz cu abonament, eu mă raz a la carte.

PAMPON: Și un bilet de la amanta ta...

CRĂCĂNEL: De la amanta mea ? Îți spui eu că e încurcătură.

PAMPON: Nu e nici o încurcătură, mișelule ! Amanta ta, Mița, îți scrisese de miercuri că te așteaptă, că Mangafaua pleacă la Ploiești.

CRĂCĂNEL: Miercuri ?... Ploiești ?... Mangafaua ?...

PAMPON: Da, și tu, Bibicule, în loc să te duci la ea, o părăsești și te dai pe furiș la amanta mea, la Didina. (Se repede.) O să-ți rup oasele... Oasele am să ți le rup !

CRĂCĂNEL (apărându-se) : Stai ! să nu dai, că fac scandal ! Mi-e frică de o nenorocire !... (Își pune mâna la inimă să o astâmpere.)

PAMPON: Da ! să-ți fie frică de o nenorocire; pentru că precum ai vrut tu să nenorocești pe Didina... o femeie ! ochi alunecoși, inimă zburdalnică !... asemenea să știi că o să te nenorocesc eu pe tine. (Se repede.)

CRĂCĂNEL (același joc): Stăi ! stăi, omule, pentru Dumnezeu !... Mița ? miercuri ? Ploiești ? Mangafaua ?... Dumnezeule ! am o bănuială... Arată-mi biletul... Eu am fost miercuri la Ploiești...

PAMPON: La Ploiești ?

CRĂCĂNEL: Da, la Ploiești... Să fie cu putință ?... Mița ? a opta ?... Arată biletul !

PAMPON: Iacătă-l biletul ! (Crăcănel se apropie să vază biletul; Pampon îl apucă cu mâna stângă, și cu dreapta i-arată hârtia.) A ! vrei să mă-nșeli ? (Îl zguduie.)

CRĂCĂNEL (sfârșindu-se de la inimă, se moaie din balamale, și cade pe un scaun): Mița ! m-a tradus ! apă ! apă !... Mangafaua... eu... eu sunt !

PAMPON: Mangafaua ?

CRĂCĂNEL: Da, Mangafaua !... eu... A opta oară tradus ! (Ridicând mâinile la cer.) Este cu putință, domnule ?

PAMPON: A opta oară? (șade lângă el.)

CRĂCĂNEL (dezolat): Nu ți le mai spui p-alelalte, că sunt halimale, domnule, numai una să ți-o spui, al șaptelea caz de traducere... în vremea războiului...

PAMPON: Cu un muscal?

CRĂCĂNEL (plin de obidă): Nu m-ar fi costisit atâta să fi fost cu un muscal, fiindcă eu eram de la început pentru convenție... știi, muscalii luptau pentru cauza sfântă a eliberării popoarelor creștine de sub jugul semilunii barbare... Dar cu un neamț, domnule !...

PAMPON: Cu un neamț ?

CRĂCĂNEL: Fă-ți idee, domnule, ce traducere !

PAMPON: Ei și ?

CRĂCĂNEL (plângând): Am plâns, cum plâng și acuma, căci eu țiu mult la amor; am plâns și am iertat-o... pe urmă am prins-o iar, și iar am plâns și iar am iertat-o; nu de multe ori, dar cam des... așa cam de vreo cinci, șase ori... Ce-mi ziceam eu ? Vorba d-tale: femeie ! ochi alunecoși...

PAMPON: Inimă zburdalnică !...

CRĂCĂNEL: Până când, într-o seară, mă duc, domnule, ca de obicei acasă; intru în sală, deșchiz ușa iatacului... întunerec... „Te-ai culcat ?" nu răspunde nimini. Inima-ncepe să bată rău; aprinz lumânarea, și ce găsesc pe masă, domnule ?

PAMPON: Ce ?

CRĂCĂNEL: Un răvășel: „Mache, m-am plictisit să mai trăiesc cu o rublă ștearsă ca dumneatale. Nu mă căuta; am trecut cu neamțul meu în Bulgaria..."

PAMPON: În Bulgaria ? Ce căuta neamțul în Bulgaria ?

CRĂCĂNEL (dezolat): Nu știu ! Ei ! ce te faci, Mache ?... de desperare, ce am zis eu ? daca n-am avut parte de ce mi-a fost drag pe lume, încai să mă fac martir al independenții... și m-am înrolat de bunăvoie...

PAMPON: Volintir ?...

CRĂCĂNEL: În garda națională... Știi, pentru ca să-mi mai uit focul... (Plânge.) Și închipuiește-ți d-ta acum și Mița! (Plânge.) și garda națională s-a desființat !...

PAMPON: Care va să zică este un Bibicul...

CRĂCĂNEL: Se-nțelege; n-ai văzut biletul ?

PAMPON: Care va să zică este un Bibicul, care devine în chestie de traducere și pentru mine și pentru d-ta...

CRĂCĂNEL: Firește...

PAMPON (cu tărie): Nu mai plânge, nu șade frumos, un volintir ca d-ta...

CRĂCĂNEL: Dacă nu pot să mă stăpânesc! mi-e naturelul simțitor...

PAMPON: Trebuie să-l găsim ! Nu plânge, nu-i frumos ! un volintir ! Trebuie să-l regulăm pe Bibicul... Auzi d-ta ? două !

CRĂCĂNEL: Cum să-l găsim ?

PAMPON: ÎI găsesc eu, n-ai grije; eu știu politica poliției. Nu plânge: ești volintir ! Bibicul nostru e aici în bal... Didina mea este aici în bal...

CRĂCĂNEL: Poate și Mița mea...

PAMPON: Da...

CRĂCĂNEL: Da ?

PAMPON (repede): Adică nu ! În sfârșit, ce-ți pasă ! vino cu mine... Nici o vorbă să nu zici. Lasă-mă pe mine, să vezi cum îl înhaț eu. 'Aide... nu plânge: ești volintir ! pune-ți masca, și 'aide ! (Își pune masca.)

CRĂCĂNEL: Mița ? Mița ?... (hotărât) Nu !... o mai iert acum, dar daca s-o mai întâmpla încă o dată... hotărât mă însor ! (Își pune masca.)

PAMPON: Haide... nu, nu plânge, ești volintir !... și nici un cuvânt ! A ! Bibicule ! (Ies amândoi în bal.)

* * *

Urmează D-ale carnavalului (6)